La cinci zile de când Liga2.ro a publicat informația că Dan Alexa (41 de ani) nu va rămâne la ASU Poli nici în funcția de manager, după ce în cea de antrenor spusese singur în mod public că nu mai vrea să continue după ce a ratat obiectivul promovării în Liga 1, acesta a confirmat plecarea.
”Chirurgul” a spus într-o conferință de presă organizată astăzi, 17 iunie, că faptul că era prea implicat sufletește la club îi dăunează și că va reveni în antrenorat. A declarat și faptul că încă nu și-a ales viitoarea destinație.
Dan Alexa a confirmat oficial că pleacă de tot, nu doar din postura de antrenor de la ASU Poli. ”Vreau să spun că tot ce am făcut am făcut din tot sufletul. Le mulțumesc celor care au fost lângă mine în aceste momente: Cristi, Seba, Sașa și Dinu (n.r. – cei trei suporteri-sponsori și Sebastian Novovic, președintele Druckeria). Și au tot respectul meu. Au fost împreună zi de zi, indiferent de situație. Îmi doresc din tot sufletul ca Poli să continue, să crească nivelul. Am hotărât să plec, pentru că sunt foarte implicat și îmi era foarte greu în această perioadă. Poate prin plecarea mea din club se vor apropia mai mulți de Poli. Am înțeles că Dominic Fritz s-a supărat foarte mult pentru declarațile mele. Îmi doresc ca oameni să realizeze că Poli nu este interesantă doar în campania electorală. Am vrut să facem un lucru istoric, dar nu a fost să fie. Când ești foarte implicat, suferi dublu la orice nereușită. Sunt prea implicat și trebuie să mă liniștesc, să reiau un proiect. Menirea mea este să antrenez. Am fost manager o vreme, acum vine vremea să antrenez”, a spus Alexa, care a confirmat oferta de la CSM Reșița, dar a spus că mai are și altele și încă nu s-a decis.
La un moment dat, s-a tot speculat că Dan Alexa și Ioan Mera au avut un conflict, mai ales după ce căpitanul echipei a fost trimis pe bancă și introducerea sa pe teren în timpului jocului nu s-a produs decât atunci când n-a mai avut soluții. ”Chirurgul” a negat asta.
”Nimic. A jucat mai bine Bocșan și asta a fost. Nu a fost niciun conflict. (n.r. – întrebat de ce Mera comenta ironic pe pagina clublui că nu a dat destule goluri) Niciun jucător nu nu e fericit atunci când stă”, a spus Alexa despre acest aspect.
Președintele Viorel Șerban a lipsit de la conferință, iar în oraș circulă zvonuri că ar fi existat niște aspecte în care conducătorul nu s-a pus de acord cu sponsorul adus de Alexa. ”Chirurgul” a negat și asta. ”Am avut o relație foarte bună cu domnul Șerban. Dânsul este un om integru, cu foarte multă experiență și este genul de președinte la care îi place să fie totul foarte organizat. Are o problemă în momentul în care se rupe puțin ritmul”, a spus Alexa despre acest subiect.
Alexa a participat la conferința în care și-a anunțat în mod oficial despărțirea de ASU Poli însoțit doar de Cristian Romoniţă, reprezentant al Asociaţiei Suporterilor Timişoreni ”Druckeria” în board-ul de conducere al Politehnicii.
”Dan a venit într-un moment dificil pentru clubul nostru. Din prima zi a fost efectiv locomotiva, a creat o emulație și o energie în fiecare zi pentru club. Tocmai de aia am zis ca și clubul să întoarcă lucrul acesta spre el. Noi ne-am dorit să continuăm, au fost ore întregi de discuții. Până la ultima clipă am sperat să găsim o soluție”, a spus Cristian Romoniță, care a dorit săi mulțumească lui Alexa pentru tot.
Foto: ASU Politehnica Timișoara
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-asu-poli-aproape-sa-fie-preluata-de-un-fost-jucator-de-la-cfr-cluj-contra-si-uhrin-s-au-aflat-printre-cei-contactati-de-clubul-alb-violet-si-care-au-refuzat-19189333
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-dan-alexa-a-plecat-de-la-asu-politehnica-si-din-postura-de-manager-celor-doi-fosti-dinamovisti-carora-le-propusese-sa-preia-echipa-timisoreana-si-clubul-de-la-care-are-oferta-chir-19188850
https://liga2.prosport.ro/seria-1/asu-politehnica-s-a-despartit-de-inca-trei-jucatori-dintre-care-unul-era-cel-mai-vechi-component-al-lotului-19189234