VIDEO | Gol de CNN marcat în Liga 3! Gabriel Precup i-a luat fața lui Florin Costea la meciul cu CSM Jiul

Adrian MUJEA 12 Apr. 2021, 13:02 Liga 3
VIDEO | Gol de CNN marcat în Liga 3! Gabriel Precup i-a luat fața lui Florin Costea la meciul cu CSM Jiul

Gabriel Precup (34 ani), mijlocașul echipei de Liga 3 Viitorul Dăești, a reușit un gol senzațional sâmbătă, în victoria obținută de formația sa, pe teren propriu, cu CSM Jiul Petroșani, scor 4-1, în etapa a 15-a.

În minutul 43 al meciului, la scorul de 1-1, Precup a șutat din voleu, de la 30 de metri ușor lateral dreapta, direct în vinclu, o reușită demnă de genericele CNN.

Viitorul Dăești a învins la scor CSM Jiul, după ce a fost condusă

Pentru Gabriel Precup, reușita de sâmbătă, de la Fedeleșoiu, a fost cea mai frumoasă a carierei.

”Este cel mai frumos gol din carieră, dar cele mai importante sunt altele, cele de 1-0 în finale, în alte perioade”, a spus Precup pentru Liga2.ro.

CSM Jiul a condus la Fedeleșoiu după reușita lui Moise Bădărău din minutul 23, dar vâlcenii au întors rezultatul după golurile lui George Neacșu (28), Gabriel Precup (43), Florian Pîrvu (56 – penalty), Alin Bunescu (78).

Fostul internațional Florin Costea a fost titular la Dăești, dar a părăsit terenul încă din minutul 10, având probleme musculare.

Echipa lui Gabriel Precup se luptă pentru menținerea în Liga 3, de unde nu retrogradează nimeni direct

Viitorul Dăești este abia pe locul 6 în Seria 7 a Ligii 3, cu 21 de puncte acumulate în 15 jocuri. CSM Jiul ocupă locul 8 din 10, cu 15 puncte.

”Victoria cu Jiul a fost una importantă, pentru că am legat două succese. Încet, încet o să închegăm o echipă și până la final sper să scoatem cât mai multe puncte. Toată lumea se gândește pe viitor la Liga a 2-a, trebuie să o luăm de jos și o să iasă. M-am integrat bine, sunt 7-8 colegi cu care am mai jucat, oamenii sunt alături de noi și sper să îi recompensăm cu un joc frumos și prin rezultate. Îmi pare rău că nu am jucat la un nivel superior la Vâlcea, dar încerc să îmi fac datoria”, a mai spus Gabriel Precup.

În Seria a 7-a a Ligii 3, Viitorul Șelimbăr este deja campioană, după rezultatele din etapa a 14-a. Echipa sibiană va merge la primul baraj de promovare în Liga 3, iar pentru locul 2, care, de asemenea, merge la baraj, se luptă mai multe formații, ca Măgura cisnădie, Gaz Metan Mediaș 2, Gilortul Târgu Cărbunești sau CSM Deva.

În etapa a 16-a, Viitorul Dăești va juca în deplasare la Măgura Cisnădie (locul 2, 29 de puncte), vineri, 16 aprilie, de la ora 17:00.

REZUMATUL meciului Viitorul Dăești – CSM Jiul Petroșani 4-1:

https://www.youtube.com/watch?v=a50JhLWlCks

Sursa video: Facebok Viitorul Dăești și Antena3 Vâlcea

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-15-steaua-si-cso-cugir-joaca-astazi-pentru-a-obtine-calificarea-matematica-la-primul-baraj-de-promovare-stim-deja-primele-doua-campioane-si-ca-nimeni-nu-mai-retrogradeaza-direct-19178271

https://liga2.prosport.ro/liga-3/viitorul-selimbar-e-matematic-campioana-seriei-a-7-a-a-ligii-3-sibienii-au-defilat-in-acest-sezon-au-cele-mai-multe-puncte-victorii-si-cea-mai-buna-aparare-dintre-toate-cele-100-de-echipe-ale-esalo-19177679

https://liga2.prosport.ro/liga-3/pomana-de-la-frf-nicio-echipa-nu-mai-retrogradeaza-direct-din-liga-3-forul-condus-de-razvan-burleanu-a-decis-schimbarea-sistemului-competitional-al-celui-de-al-treilea-esalon-cu-patru-etape-inainte-19178133

Adrian MUJEA 12 Apr. 2021, 13:02 Liga 3
Pe aceeași temă