CS Mioveni obține și cu Turris Oltul rezultatul ei ”favorit” în acest sezon: 0-0. Teleormănenii au avut cea mai mare ocazie a meciului și au terminat în 10

Marius ANGHEL 06 Oct. 2020, 21:27 Liga 2
CS Mioveni obține și cu Turris Oltul rezultatul ei ”favorit” în acest sezon: 0-0. Teleormănenii au avut cea mai mare ocazie a meciului și au terminat în 10

CS Mioveni și Turris Oltul Turnu Măguele au încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul din etapa a 6-a a Ligii 2. Partida, una cu ocazii aproape inexistente, s-a încheiat 11 contra 10, după ce Ionuț Cioinac a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene la scurt timp după ce a intrat pe teren în repriza secundă.

Cea mai mare ocazie a meciului a avut-o Ștefan Blănaru în minutul 83, când din postura de singur cu portarul a trimis din 12 metri în bara din dreapta, iar mingea s-a plimbat pe linia porții și a ieșit în lateral în stânga. Ulterior, în minutul 86, Ionuț Cioinac a fost eliminat.

Cealaltă situație mare a meciului i-a aparținut Mioveniului. În minutul 75, după o centrare din stânga lui Șerban, Velbrum a reluat din apropiere la colțul scurt, însă portarul Duțu a parat cu piciorul și a acordat corner.

Pentru CS Mioveni, acest 0-0 este al patrulea obținut în șase meciuri desfășurate în acest sezon și rămâne fără gol marcat pe teren propriu. Cu 7 puncte, echipa argeșeană urcă pe locul 13, la egalitate cu alte cinci formații. 

Turris Oltul ajunge la 9 puncte și urcă pe locul 7, la egalitate cu Metaloglobus.

În runda viitoare, CS Mioveni joacă sâmbătă, de la ora 16:45, la Concordia Chiajna. Turris Oltul joacă marți, 19:30, acasă, cu Universitatea Cluj.


Dacă e marți e zi în care etapa de Liga 2 din weekendul trecut se încheie. De această dată, de la ora 19:30, CS Mioveni o întâlnește pe teren propriu pe Turris Oltul Turnu Măgurele, în încheierea rundei a 6-a. Ambele formații au gânduri de promovare, astfel că jocul se anunță unul disputat.

CS Mioveni vine după prima victorie și, totodată, prima partidă în care a înscris în acest sezon

CS Mioveni a avut parte de un start de sezon modest, fără gol marcat în primele patru runde, însă vine după prima ei victorie, 2-1 la Târgu Jiu cu Pandurii. Între timp, Claudiu Niculescu a mai primit un atacant, pe Bogdan Rusu, ultima dată la Dunărea Călărași, și speră să înscrie pentru prima dată pe teren propriu în actuala ediție de campionat.

Cu șase puncte acumulate în precedentele cinci jocuri și cu un golaveraj 2-2, CS Mioveni se află abia pe locul 15 în acest moment, după ce în sezonul trecut a ratat promovarea în Liga 1 la mustață, la barajul cu Chindia.

Niculescu nu se va putea baza însă la acest meci pe doi jucători importanți achiziționați în această vară. Mijlocașul Laurențiu Marinescu este accidentat, în timp ce Marius Chindriș se află în izolare, după ce rezultatul de la ultima testare COVID-19 i-a ieșit neconcludent.

Turris Oltul a luat puncte în precedentele două meciuri cu gol marcate la ultima fază

Turris Oltul stă mult mai bine în clasament și demonstrează și în această ediție de campionat că este una dintre echipele puternice ale Ligii 2. După remiza cu Rapid, 1-1 la Buftea, trupa lui Erik Lincar a trecut apoi cu 3-2 de Concordia Chiajna.

În aceste două ultime jocuri, Turris Oltul a luat puncte marcând în prelungiri. Cu giuleștenii a egalat în minutul 90+3, iar cu ilfovenii a marcat golul victoriei în minutul 90+4. Se demonstrează, astfel, că băieții lui Lincar nu renunță ușor și luptă până în ultimele secunde.

Teleormănenii au 8 puncte acumulate până acum în cinci meciuri și se află pe locul 8, cu un golaveraj important: 11-6. Cu o victorie ar urca imediat în spatele podiumului.

La fel ca CS Mioveni, și Turris Oltul a fost aproape de o promovare în Liga 1 în sezonul trecut. Doar câteva secunde le-a lipsit jucătorilor lui Erik Lincar pentru a accede în elită. Rapid a egalat la ultima fază în jocul din Regie, iar teleromănenii au căzut de pe locul 2 direct promovabil pe o poziție care i-a făcut să rămână în Liga 2 cel puțin încă un sezon. Față de argeșeni însă, Lincar a păstrat în mare parte lotul de jucători și pentru această ediție de campionat.

Adrian Illyeş arbitrează CS Mioveni – Turris Oltul

La meciuri directe între CS Mioveni și Turris Oltul, argeșenii au ieșit de fiecare dată câștigători. În turul sezonului trecut, pe stadionul Orășenesc, CS Mioveni s-a impus cu 5-2, iar în play-off-ul de promovare echipa lui Claudiu Niculescu a trecut cu 1-0 de teleormăneni chiar la Turnu Măgurele.

Partida de astăzi, singura din sezonul regular al acestui campionat, programată de la ora 19:30, pe stadionul Orășenesc din Mioveni, va fi arbitrată de centralul Adrian Illyeş (Ploieşti) și asistenții Cosmin Vatamanu și Mihăiță Necula (ambii din Bucureşti). Rezervă este Octavian Ciucanu (Braşov), iar observatori au fost delegați Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc) și Dumitru Crăciun (Berceni – Ilfov).

TOATE REZULTATELE etapei a 6-a sunt AICI

COMENTARIUL LIVE:

CS Mioveni: Ius. Popescu – Oancea, Rob. Gherghe, Garutti, Burnea (cpt.) – Cozma (C-tin. Șerban 61′), Vereș, D. Toma (Ișfan 87′) – Rădescu (Coșereanu 82′), Sg. Negruț (Bg. Rusu 61′), Massaro (Velbrum 61′)
Rezerve neutilizate: Val. Sima – Cristea, F. Constantin, Trașcu
Antrenor: Claudiu Niculescu

Turris Oltul: Duțu – Buleică, Ct. Pîrvulescu, Bg. Matei (Sălcianu 46′), Mitrea – Sil. Pană (cpt.), Țegle (Haită 70′), Liv. Mihai (Cioinac 56′) – Ad. Niță (Al. Sima 70′), Blănaru, Ad. Voicu (Damașcan 82′)
Rezerve neutilizate: Ducan – Nicola, Rob. Neacșu, Butoiu
Antrenor: Erik Lincar
Eliminat: Ionuț Cioinac 86′ (cumul de cartonașe galbene)

♦Min 90+5 Final de partidă. CS Mioveni obține al patrulea 0-0 în șase meciuri în acest sezon și nu are niciun gol marcat pe teren propriu în trei meciuri. Turris Oltul n-a mai înscris în prelungiri
Min 90 + Meciul e prelungit cu patru minute. Turris Oltul joacă mai bine decât CS Mioveni, deși e în inferioritate numerică. În ultimele două meciuri, teleormănenii au înscrie în prelungiri și au luat puncte.
Min 87 Ultima schimbare și la CS Mioveni. Iese Daniel Toma și intră Mihai Ișfan
Min 86 Ionuț Cioinac primește al doilea cartonaș galben după ce intră prin alunecare asupra lui Coșereanu și îl ia pe sus. Mijlocașul intrat pe teren în minutul 56 este eliminat
Min 84 Damașcan pătrunde în careu pe dreapta și reia lobat spre colțul lung, iar mingea trece de puțin pe lângă bară
Min 83 Ocazie imensă a oaspeților, cea mai mare a meciului. Blănaru primește o pasă pe culoar și scapă singur cu Popescu, avansează până în careu și trage din 12 metri, pe jos, în bara din dreapta, mingea trece prin fața porții și se duce în stânga, de unde este respinsă
Min 82 La CS Mioveni iese Ionuț Rădescu și intră Valentin Coșereanu
Min 82 Ultima schimbare la Turris Oltul. Intră Ilie Damașcan și iese Adrian Voicu
Min 77 ||| Ionuț Cioinac primește cartonașul galben pentru o presupusă lovitură în abdomen pe care i-a aplicat-o cu mâna lui Rădescu. Cioinac se închină după decizia centralului, gest care ar trebui sancționat tot cu cartonaș, însă arbitrul îl iartă de al doilea galben
Min 75 Cea mai mare ocazie a meciului. Șerban preia cu capul pe pe lângă Buleică în stânga careului, pătrunde în interior, centrează la colțul scurt, acolo unde Velbrum reia cu latul spre gol, însă Duțu respinge în corner
Min 70 Dublă schimbare la Turris Oltul. Ies Alin Țegle și Adrian Niță și intră Florian Haită și Alexandru Sima
Min 68 Velbrum bate peste poartă lovitura liberă de la 18 metri central
Min 67 Rusu pasează în stânga, în fața careului, pentru Velbrum, care fentează în dreapta și Pîrvulescu îl faultează la 18 metri
Min 64 Centrare dintr-un corner de pe stânga, mingea e respinsă în față, până la Țegle, care reia din prima, cu șiretul, din interiorul careului, însă pe lângă poartă, în stânga
Min 63 Țegle prinde un șut bun de la 30 de metri, Iustin Popescu pare prins pe picior greșit, însă plnjează în dreapta și respinge în lateral de lângă bară
Min 61 Triplă schimbare la CS Mioveni. Ies Sergiu Negruț, Davide Massaro și Andre Cozma și intră Bogdan Rusu, Eithan Velbrum și Constantin Șerban
Min 56 Lincar face încă o schimbare. Iese Liviu Mihai și intră Ionuț Cioinac
Min 49 Voicu bate direct în zid o lovitură liberă de la 18 metri central
Min 46 Rădescu are un șut pe poartă din afara careului, Duțu prinde fără probleme
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 Schimbare la Turris Oltul. Intră Alexandru Sălcianu și iese Bogdan Matei
Min 45+2 Pauză. CS Mioveni și Turris Oltul sunt la egalitate, scor 0-0, după o primă repriză modestă, fără multe situații de poartă
Min 45+2 Silviu Pană bate lovitura liberă din marginea stângă a careului, trimite direct pe poartă, la prima bară, însă pe direcție este Garutti, care pune capul și respinge
Min 45+1 ||| Dorinel Oancel îl faultează în marginea careului pe Adrian Voicu și primește cartonașul galben
Min 43 Pîrvulescu este pe margine și este bandajat la cap după ce s-a ales cu arcada spartă în urma unui duel pentru minge
Min 37 Cătălin Pîrvulescu are probleme la arcada ochiului stâng și are nevoie de îngrijiri medicale
Min 30 Meci ”strâns” la Mioveni, fără ocazii la cele două porți
Min 14 Bogdan Matei intră tare asupra lui Toma, la rupere, jucătorii Mioveniului sar ca arși și cer cartonașul roșu, însă arbitrul Adrian Illyeș nu acordă nici măcar cartonașul galben, ci doar îl atenționează pe fundaș
Min 9 Voicu pleacă pe contraatac în stânga, centrează în fața careului mic, de unde Garutti respinge cu capul chiar din fața lui Blănaru
Min 5 Adrian Voicu are un șut din afara careului, însă mult peste poarta lui Iustin Popescu. Început echilibrat de meci, cu un ușor plus pentru gazde
Min 1 A început partida de la Mioveni cu lovitura de start a celor de la Turris Oltul

TOATE REZULTATELE etapei a 6-a sunt AICI

Marius ANGHEL 06 Oct. 2020, 21:27 Liga 2
Pe aceeași temă