Coronavirusul a lovit la Ripensia înainte de meciul cu SCM Gloria Buzău. ”Bubu” e prima ”victimă”

Anda DELIU 02 Oct. 2020, 13:16 Liga 2
Coronavirusul a lovit la Ripensia înainte de meciul cu SCM Gloria Buzău. ”Bubu” e prima ”victimă”

Ripensia va juca sâmbătă, pe teren propriu, cu SCM Gloria Buzău, chiar dacă are un prim caz de coronavirus confirmat în lot. Preperatorul fizic al echipei timișorene a fost confirmat la testul PCR, după ce a avut inclusiv stări febrile. Ceilalți membri ai echipei și staffului au rezultat negativ la testarea de joi, astfel că se merge mai departe și nu se stă în etapa a 6-a a Ligii 2.

Cosmin Petruescu, despre meciul Ripensia – Buzău: ”Rămâne o partidă deschisă oricărui rezultat”

Cosmin Petruescu e convins că viața Ripensiei, care va juca primul meci din acest sezon pe arena Electrica, va rămâne în continuare grea, mai ales că buzoienii sunt o echipă de posesie.

”Ne așteptăm la o partidă dificlă din două motive. În primul rând, poziția din clasament și în al doilea rând, valoarea adversarului. Chiar dacă au avut trei meciuri la primele patru clasate, cu siguranță noi ne doream să obținem mai multe puncte. Și ei au avut un program foarte greu, consider că puteau avea mai multe puncte. Rămâne o partidă deschisă oricărui rezultat împotriva unei echipe care într-un clasament al posesiei realizat de Instat sunt pe primul loc, au o posesie de aproape 60 la sută. Au jucat la Constanța, o bună parte în zece oameni și a reușit să revină de la 0-2. Este o echipă care alternează formulele de joc și echipa de start. E o echipă cu jucători polivalenți, pe care ne dorim să o învingem mâine”, spune Cosmin Petruescu despre meciul cu SCM Gloria Buzău.

Pentru meci are probleme în continuare Gladun, lovit la umăr. Lalic e în recuperare, după ce operația la plămâni l-a ținut departe de teren. Neacșu și Urvanțev au resimțit dureri musculare și sunt incerți, iar noul transfer, Fridrich, are de ispășit nu mai puțin de șapte etape de suspendare după incidente de când juca în Liga a 4-a.

Reîntâlnirea cu ”renegatul” Călin Toma

La Buzău evoluează Călin Toma, fostul fundaș și căpitan al Ripensiei. La începutul anului 2020, Toma a fost îndepărtat de la Ripensia. Patronul a invocat necesitatea de a promova juniori pe postul de fundaș stânga, însă fotbaliștii din oraș povestesc că Alexandru Pelici, fostul antrenor, a dorit ca Toma să plece, deoarece în calitate de căpitan le-a cerut secundului și antrenorului cu portarii să nu mai înjure jucătorii în timpul meciului.

”Noi suntem încrezători. Va fi și pentru ei o partidă dificlă. Ne-am făcut zilele trecute analiza jocurilor, am văzut greșelile individuale pe care le vom corecta. Ei au un lot foarte bun, experimentat, pentru primele două poziții de Liga 2, dar noi rămânem încrezători și vrem să câștigăm acest meci. Bănuiesc că orice jucător în situația lui Toma ar avea o ambiție. Și eu aș vrea să-l bat pe el”, a spus tânărul Tudor Călin despre reîntâlnirea cu fostul coleg.

Preparatorul fizic al Ripensiei are coronavirus cu simptome

De marți, preparatorul fizic Bogdan Ungureanu (foto), cunoscut cu porecla de ”Bubu” nu a mai venit la antrenamente, doar joi, pentru a i se preleva probele pentru testul PCR, operațiune realizată la stadion. Tânărul nu și-a pierdut gustul și mirosul, dar a acuzat stări febrile. Pentru că testele PCR nu se pozitivează din primele zile în care cineva ia virusul, Ripensia va trebui să repete testul.

”Este o situație delicată, nefericită pentru noi. Din păcate, un membru al staffului tehnic a fost găsit pozitiv. Ceilalți membri ai lotului au ieșit negativi. Sperăm doar să fie un caz izolat. Va trebui să repetăm testarea peste 4-5 zile. Îi dorim multă sănătate și sperăm să se vindece cât mai repede”, a spus Petrescu.

”Bubu” e izolat acasă și ia paracetamol și vitamina C.

Înaintea meciului de sâmbătă, de la ora 11:00, din cadrul etapei a 6-a a Ligii 2, SCM Gloria Buzău e pe locul 13, cu 6 puncte, iar Ripensia e pe 20, cu 3 puncte.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-netelevizata-pentru-prima-data-de-cand-a-revenit-in-liga-2-a-fost-preferata-recea-programul-etapei-a-6-a-19150159

https://liga2.prosport.ro/seria-1/centrul-de-reabilitare-ripensia-a-mai-transferat-un-jucator-care-vine-dupa-o-perioada-nefasta-in-cariera-este-o-sansa-foarte-mare-pentru-mine-19150335

https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-fost-stabilit-calendarul-competitional-pentru-a-doua-parte-a-sezonului-in-liga-2-si-liga-3-cand-au-loc-play-off-ul-play-out-ul-si-barajele-de-promovare-sau-mentinere-19150413

https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-e-in-pierdere-insa-creaza-un-fond-de-solidaritate-din-rezervele-sale-pentru-ajutorarea-membrilor-afiliati-razvan-burleanu-spune-ce-suma-va-primi-fiecare-club-si-ce-va-face-daca-criza-generata-de-19150416

Anda DELIU 02 Oct. 2020, 13:16 Liga 2
Pe aceeași temă