Noul sezon al campionatului Liga 3, ediția 2020/2021, se va desfășura într-un format inedit, așa cum Liga2.ro a anunțat în exclusivitate, cu mult mai multe echipe decât era planificat inițial. S-a ajuns la o variantă de 10 serii a câte 10 cluburi fiecare din dorința Federației Române de Fotbal, potrivit spuselor președintelui Răzvan Burleanu, de a face tot posibilul să reducă cheltuielile acestor formații în această perioadă grea din punct de vedere financiar, din cauza pandemiei COVID-19.
Cele 100 de echipe care vor lua startul în ediția care începe la 12 septembrie 2020, nu la 29 august, cum se dorea inițial, încă n-au fost anunțate de federație, fiindcă încă se așteaptă cereri de înscriere pentru ocuparea locurilor vacante.
Termenul limită pentru depunerea cererilor este vineri, 21 august. Apoi se trage linie și vor fi anunțate cele 100 de cluburi care vor începe acest sezon de Liga 3, cu 20 mai mult decât a fost în ediția trecută și cu 10 față de cum se dorea inițial pentru acest sezon.
Printre cluburile care și-au anunțat în mod public dorința de a avea echipă secundă la nivelul Ligii 3 este și Dinamo, care de curând și-a schimbat strategia, după ce a fost preluat de un nou acționar majoritar. Gruparea din ”Ștefan cel Mare” anunța acum două zile, pe site-ul oficial, că a cerut federației un loc pentru ”satelit”.
Numai că termenul limită anunțat inițial de FRF pentru înscrierea în Liga 3 a fost depășit cu mult timp, astfel că Dinamo ar fi făcut, acum, degeaba această solicitare, dacă forul fotbalistic nu ar fi anunțat ieri că a deschis încă o fereastră de câteva zile pentru noi înscrieri.
”Dinamo trebuia să respecte un termen. Dinamo nu a respectat acest termen. În momentul de față, Dinamo, la fel ca și alte cluburi din Liga 1 care doresc să-și înființeze echipe satelit, echipe în Liga a 3-a, au această posibilitate să o facă, îndeplinind toate condițiile și depunând acest dosar până vineri, la ora 12:00”, a anunțat Răzvan Burleanu la finalul ședinței din 18 august a Comitetului Executiv al FRF.
Inițial, echipă secundă în Liga 3 a anunțat că își dorește și că a și depus cerere la FRF, fiind chiar luată în calcul, clubul Ripensia Timișoara. Numai că ieri, după noi calcule făcute de finanțatorul grupării bănățene, s-a anunța că s-a retras această solicitare.
”Ripensia UVT a transmis către Federația Română de Fotbal o cerere privind cooptarea formației a doua în următorul sezon al Ligii 3. FRF a acceptat de principiu solicitarea noastră. Ulterior, în urma unei analize interne privind condițiile care ar trebui îndeplinite în cazul activității unei echipe a grupării noastre în cel de-al treilea eșalon, clubul nostru a anulat solicitarea, din cauza problemelor legate de infrastructură. Totodată, specificăm faptul că responsabilii FRF au avut întreaga deschiderea față de demersul nostru”, a transmis Ripensia.
Loc în cel de-al treilea eșalon își dorește, însă, SCM Râmnicu Vâlcea, care a avut echipă la Liga Elitelor.
Numele echipelor care vor completa locurile nou create de la 90 până la 100 se vor cunoaște la finalul săptămânii. Burleanu a anunțat că au prioritate celelalte șapte echipe clasate pe locul 2 la barajul de promovare, apoi cluburile din Liga 1 și Liga 2 care vor dori ”satelit” și în cele din urmă cluburile din Liga Elitelor.
În articolul în care FRF a anunțat toate echipele promovare în Liga 3 în urma barajului de promovare susținut la începutul lunii august s-a comunicat și că dintre participatele în ediția 2019-2020 a Ligii 3 ”patru echipe nu s-au mai înscris în noul sezon”, astfel că au rămas locuri vacante, care vor fi completate cu ocupante ale locurilor 2 de la baraj.
Liga2.ro a aflat că aceste patru echipe sunt: FC Botoșani 2 (locul 13 Seria 1), Poseidon Limanu-2 Mai (locul 10 Seria 2), CS Medgidia (ultimul loc Seria 2) și CFR Cluj 2 (locul 13 Seria 5).
Ultimele zvonuri sunt că FC Botoșani 2 se gândește să revină asupra deciziei și să continue cu echipă secundă la Liga 3, în cazul în care campionatele de juniori nu vor începe prea curând din cazua pandemiei.
”Articolul 19 | Cluburi cu mai multe echipe
9. Cluburile participante în campionatele naționale Liga 1, Liga 2-a și Liga Elitelor pot formula cerere de înscriere a unei echipe direct în Liga a 3-a, în următoarele condiții:
a. Cererea de înscriere va fi admisă doar în limita locurilor disponibile,
b. Dacă numărul locurilor disponibile este inferior numărului de cereri, criteriile de departajare vor fi, în ordine, următoarele:
(1) ierarhia ligilor în care participă echipa de nivel superior a clubului și (în cazul aceleiași ligi)
(2) clasamentul la finalul sezonului precedent,
Seria 1 (13 echipe): Foresta Suceava, CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, Bucovina Rădăuţi, CSM Focşani, SC Oțelul Galați, Știința Miroslava, Ozana Târgu Neamț, Şomuz Fălticeni, Sporting Lieşti, KSE Târgu Secuiesc, Hușana Huși, CSM Bacău și CSM Paşcani. (CS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi s-a retras din competiție înainte de suspendarea campionatului din cauza pandemiei și nu mai are drept să joace la Liga 3, FC Botoşani 2 nu s-a înscris în noul sezon, dar are termen până vineri să se răzgândească);
Seria 2 (13 echipe): Mostiştea Ulmu, CS Afumaţi, CS Tunari, Înainte Modelu, SC Popești Leordeni, Viitorul Ianca, CS Făurei, Agricola Borcea, Metalul Buzău, Axiopolis Sport Cernavodă, Dacia Unirea Brăila, FCSB 2 și Recolta Gheorghe Doja (Poseidon Limanu-2 Mai și CS Medgidia nu s-au înscris în noul sezon, dar au termen până vineri să se răzgândească);
Seria 3 (14 echipe): Progresul Spartac, Flacăra Moreni, CSM Alexandria, Universitatea Craiova 2, Vedița Colonești, Unirea Bascov, CS Blejoi, Olimpic Cetate Râșnov, FC Voluntari 2, SR Municipal Brașov, FC Pucioasa, Astra 2, CS Balotești și Sporting Roșiori (Tractorul Cetate s-a retras din competiție înainte de suspendarea campionatului din cauza pandemiei și nu mai are drept să joace la Liga 3);
Seria 4 (14 echipe): Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș, Flacăra Horezu, Progresul Pecica, CSC Dumbrăvița, CS Hunedoara, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, Gloria Lunca-Teuz Cermei, Fortuna Becicherecu Mic, Viitorul Dăești, LPS Cetate Deva, ACSO Filiași, ACS Poli Timișoara și Gilortul Târgu Cărbunești (Național Sebiș s-a retras din competiție înainte de suspendarea campionatului din cauza pandemiei și nu mai are drept să joace la Liga 3);
Seria 5 (14 echipe): Minaur Baia Mare, Viitorul Şelimbăr, Metalurgistul Cugir, Luceafărul Oradea, CSC Sânmartin, Unu Fotbal Club Gloria, Avântul Reghin, Sticla Arieşul Turda, Unirea Dej, Sănătatea Cluj, Unirea Alba Iulia, Industria Galda, AFC Odorheiu Secuiesc și SCM Zalău (CFR Cluj 2 nu s-a înscris în noul sezon, dar are termen până vineri să se răzgândească);
Promovatele de la baraj, de pe locul 1 (14 echipe): Bradu Borca, Dante Botoşani, CSM Satu Mare, Progresul Şomcuţa Mare, Unirea Ungheni, Corona Braşov, Progresul Ezeriş, Avântul Periam, Voinţa Budeasa, Petrolul Potcoava, ACSM Oltenița, Steaua București, Sportul Chiscani și Gloria Albeşti;
Clasatele pe locul 2 la barajul de promovare, care au primit drept să joace în Liga 3 (7 echipe): CSO Plopeni, Avântul Valea Marului, CSM Râmnicu Sărat, Sportul Șimleu Silvaniei, Măgura Cisnădie, CS Ocna Mureș și Bărăganul Ciulnița;
Clasatele pe locul 2 la barajul de promovare, care au, acum, dreptul de a solicita un loc în Liga 3 (7 echipe): Siretul Dolhasca, Sporting Juniorul Vaslui, CA Oradea, Ştiinţa Turceni, CSM Jiul Petroşani, Roberto Ziduri și Minerul Costeşti.
Enumerate mai sus sunt 96 de echipe cu drept de participare în Liga 3. Dacă toate se vor înscrie în noua ediție, atunci rămân patru locuri vacante pentru ocuparea tuturor celor 100 de poziții pentru ediția inedită a celui de-al treilea eșalon.
Un loc dintre acestea patru poate fi ocupat de Pandurii Târgu Jiu, care riscă să nu continue la Liga 2 după ce nu a primit certificarea, însă așteaptă răspunsul Comisiei de Apel, iar altul poate fi ocupat de Dinamo, care și-a exprimat, dorința de a avea un ”satelit” în Liga 3.
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-liga-3-cu-100-de-echipe-in-sezonul-2020-2021-vor-fi-10-serii-promoveaza-cinci-echipe-si-retrogradeaza-21-modul-in-care-se-joaca-si-imperecherea-la-cele-doua-baraje-19144651
https://liga2.prosport.ro/liga-3/dinamo-isi-reinfiinteaza-echipa-secunda-dupa-trei-ani-si-a-solicitat-frf-un-loc-la-liga-3-rufo-collado-dinamo-b-reprezinta-o-punte-o-etapa-foarte-importanta-de-formare-19144517