ASU Politehnica nu scapă de coronavirus. După cele două infectări de acum două săptămâni, ale lui Mario Contra și Raul Vidrăsan, la retestarea întregului lot și staff tehnic a mai apărut un caz nou de pozitivare. Este vorba de mijlocașul Bogdan Vasile.
Poli a efectua acum a doua testare completă a întregului lot. Prima, la o săptămână de la reunire, a fost una trecută cu bine de 34 de persoane. Între timp, in ultimul sfârșit de săptămână din iulie, Mario Contra și Raul Vidrăsan au început să aibă simptome. Totul a pornit din familia portarului, unde mai mulți membri s-au îmbolnăvit. Contra a avut simptomele mai puternice, inclusiv febră, și a luat tratament ca și acum ar avea enterocolită și s-a simțit mai bine în câteva zile. Portarul nu a mers de luni, 20 iulie, la antrenamente, însă Vidrăsan a făcut-o, iar ședințele de pregătire s-au suspendat din 22 iulie.
Din echipă, 11 persoane au fost considerați contacți ai celor doi, deoarece s-au antrenat în grupul cu ei, și au intrat în izolare. S-au făcut alte teste pentru 19 persoane, cu cei doi pozitivi. Un grupă de opt seniori și trei juniori a reluat antrenamentele de la final de iulie. De asemenea, de la data infectării celor doi, alți patru jucători fuseseră cedați împrumut la alte echipe, astfel că grupul de persoane retestate în 3 august a scăzut.
Contra și Vidrăsan au intrat în izolare la recomandare clubului, după ce au fost spitalizați fiecare câte 48 de ore. Ei nu au fost retestați și nu ar mai avea simptome.
În tot acest timp, nu s-au jucat amicalalele programate cu grupa de juniori de 2003 a clubului, ce va juca anul acesta la Fortuna Becicherecu Mic, CS Hunedoara, CSC Dumbrăvița, Viitorul Pandurii și CSC Ghiroda.
În 3 august, clubul timișorean s-a retestat cu tot stafful și jucători, exceptând cei doi care au fost bolnavi. Dintr-un total de 26 de persoane, 25 au fost negativi, iar Bogdan Vasile a ieșit pozitiv. El va reface testul, la recomandarea DSP.
”Bogdan este asimptomatic, nu a avut absolut niciun simptom nici înainte. El va repeta testul, la recomandarea DSP, pentru că ni s-a spus că este posibil ca el să fi avut boala și să fi rămas cu viruși morți în organism, care pot ieși la testare. Putea fi și un test greșit. El rămâne în izolare până vine rezultatul celui de-al doilea test”, a declarat, pentru Liga2.ro, directorul sportiv Marius Cociu.
Restul de zece din cei 11 care au fost contacți ai infectaților se vor alătura antrenamentelor echipei.
”Ceilalți se vor alătura antrenamentelor. Ei au stat în toată perioada asta în izolare, am repetat testul la 12 zile, cum ne-a recomandat DSP. Vom vedea, în funcție de testul lui Bogdan, ce vom face în zilele următoare. Trebuie să începem să jucăm și amicale. Dar de când au apărut infectările, am anulat tot”, a mai spus Cociu.
Așadar, rămâne de văzut dacă sâmbătă ASU Politehnica va avea un meci de verificare sau nu.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-pantilimon-se-implica-la-asu-politehinica-portarul-vrea-sa-sprijine-juniorii-clubului-timisorean-cu-deschiderea-sa-internationala-19142491
https://liga2.prosport.ro/seria-1/antrenamente-ciudate-pentru-11-jucatori-de-la-asu-politehnica-dupa-cazurile-de-coronavirus-aparute-in-lot-este-foarte-greu-sa-trecem-peste-problema-aceasta-ioan-mera-isi-aminteste-19141690