Lupta pentru promovarea în Liga 1 în acest an se dă până în ultima secundă a play-off-ului Ligii 2, care urmează să se încheie duminică seară. În afară de Petrolul, care prin înfrângerea cu Argeșul de pe teren propriu și-a pierdut orice speranță de a prinde măcar locul de baraj, toate celelalte cinci echipe din mini-turneu au șanse la accederea în prima ligă. UTA Arad, CS Mioveni, Campionii FC Argeș, Turris Oltul Turnu Măgurele și Rapid au meci decisiv la finalul acestei săptămâni.
UTA putea fi prima echipă promovată în Liga 1 în acest sezon afectat de pandemia COVID-19, însă nu a obținut punctul de care avea nevoie în meciul de pe teren propriu cu Rapid (scor 1-2). Chiar și așa, marți seară, după ultimele două jocuri ale etapei a 4-a, avea mai multe șanse indirecte de a sărbători accederea în prima ligă, însă toate planetele s-au aliniat contra arădenilor. Nu a ieșit egal la Turris Oltul – CS Mioveni (scor 0-1) și nici victorie sau egal pentru Petrolul în meciul cu Campionii FC Argeș (scor 1-2).
Astfel, UTA a ratat patru șanse în etapa a 4-a de a promova matematic în Liga 1 și speră să își îndeplinească obiectivul în ultimul meci al sezonului, cel cu Campionii FC Argeș, la Pitești, unul de care pe care. Arădenii au, din nou, opțiunea remizei.
De altfel, antrenorul ”Bătrânei Doamne”, Laszlo Balint, susținea la finalul jocului cu Rapid că își dorea un astfel de scenariu, ca UTA să obțină promovarea pe teren, la Pitești, nu indirect, pe baza rezultatelor obținute de contracandidate. ”Eu nu aș putea să sărbătoresc, știind că nu am făcut ceea ce depindea de noi. Nu știu, dacă vrea cineva să sărbătorească, să sărbătorească, eu sunt altfel. Trebuia să atingem niște lucruri… Cu toate că noi am ajuns pe primul loc și să avem o anumită diferență de puncte care ne conferă un ușor confort. Ideea este că trebuie să ne schimbăm mentalitatea și, din nou, atitudinea și să facem pași către punctele care ne sunt la îndemână, până la urmă”, spunea, citat de Sport Arad, Balint.
În ultima etapă a play-off-ului, a 5-a, toate cele trei meciuri se vor desfășura în aceeași zi, duminică, 2 august, la aceeași oră, 18:30, și vor fi televizate concomitent pe posturile celor trei televiziuni deținătoare de drepturi de transmisie din Liga 2: DigiSport, TelekomSport și LookSport.
CS Mioveni – Petrolul Ploiești, Rapid – Turris Oltul Turnu Măgurele și Campionii FC Argeș – UTA sunt cele trei meciuri care decid cele două promovate direct în Liga 1 și cine merge la barajul de promovare.
*echipele au beneficiat de o rotunjire în plus cu 0,5 puncte, la startul play-off-ului, iar la final vor fi în dezavantaj dacă vor fi la egalitate cu o formație care nu a beneficiat de rotunjire.
**locurile 1 și 2 promovează direct în Liga 1 la finalul play-off-ului, iar clasata pe 3 merge la barajul pentru promovare/menținere în Liga 1 împotriva echipei situate pe locul 6 în play-out-ul Ligii 1.
Liga2.ro vă prezintă toate posibilitățile pentru cele cinci echipe din play-off-ul Ligii 2 rămase cu șanse la a promova în Liga 1.
Liderul UTA are, în continuare prima șansă la promovarea directă. Pentru a nu depinde de alt rezultat, trupa arădeană trebuie să câștige la Pitești sau să obțină un egal cu campionii FC Argeș. Indiferent care dintre aceste două opțiuni îndeplinește, UTA încheie pe locul 1.
”Bătrâna Doamnă” poate ajunge însă din nou pe prima scenă după 12 ani și dacă pierde contra Argeșului, însă numai dacă CS Mioveni nu câștigă meciul cu Petrolul. Dacă UTA pierde și CS Mioveni ia trei puncte, atunci echipa lui Laszlo Balint cade pe locul 3, caz în care vor merge la barajul de promovare, al treilea în ultimii 5 ani. În precedentele două a pierdut cu FC Voluntari, respectiv ACS Poli.
CS Mioveni pare să aibă o misiune ușoară în ultima etapă. Vine după două victorii consecutive obținute în deplasare (3-2 în derby-ul cu Campionii FC Argeș și 1-0 la Turris Oltul), iar în meciul decisiv întâlnește pe teren propriu Petrolul, singura echipă din play-off care nu mai are nicio șansă la promovare, deci nu mai are pentru ce lupta.
CS Mioveni încheie pe loc direct promovabil dacă bate Petrolul, dar are și varianta egalului sau înfrângerii, în anumite condiții.
La egal, are nevoie ca UTA să câștige sau să obțină un punct la Pitești, iar o posibilă victorie a Turrisului cu Rapid nu o deranjează, fiindcă la egalitate de puncte cu teleormănenii Mioveniul stă mai bine la rezultatul direct.
La înfrângere, Mioveniul are nevoie ca UTA să câștige la Pitești, iar Turris Oltul și Rapid să termine la egalitate. O victorie a Rapidului nu o avantajează, fiindcă s-ar afla la egalitate de puncte, ambele au rotunjire de puncte, au făcut 0-0 în meciul direct, iar la golaveraj giuleștenii vor sta mai bine, deși se vor clasa mai bine.
Campionii FC Argeș stă și ea la mâna ei în ultima etapă a play-off-ului, nedepinzând de rezultatele din celelalte două întâlniri. Cu o victorie pe teren propriu cu UTA va egala echipa arădeană și o va depăși datorită rezultatului direct. Niciuna dintre ele nu a beneficiar de rotunjire la statul play-off-ului.
Argeșul are și varianta egalului pentru a ocupa locul 2 direct promovabil, însă îi trebuie o victorie a Petrolului la CS Mioveni, dar și o victorie sau o remiză a Rapidului cu Turris Oltul. Ori, dacă Mioveniul nu pierde, atunci alb-violeții vor termina pe 3 și merg la baraj. Tot la baraj merge și dacă Mioveniul pierde, iar Turris câștigă cu Rapid.
Dacă echipa lui Ionuț Badea pierde cu UTA, atunci mai are șanse doar la locul de baraj. Trebuie însă ca Rapid și Turris Oltul să încheie la egalitate. Victoria oricăreia dintre acestea o scoate în afara podiumului pe Argeș.
În cazul celor de la Turris Oltul, aceștia pot promova direct doar dacă își vor câștiga meciul cu Rapid, însă, chiar și așa, au nevoie de anumite rezultate indirecte. Trebuie ca CS Mioveni să piardă cu Petrolul, iar Argeșul să obțină maximum un egal cu UTA. Acestea sunt singurele variante.
Pentru a prinde locul de baraj, trupa din Turnu Măgurele are nevoie tot de victorie cu Rapid. Ar însemna însă ca CS Mioveni să nu piardă cu Petrolul sau Argeșul să obțină maximum un egal cu UTA.
Chiar și cu o victorie cu Rapid, echipa lui Erik Lincar ar putea chiar să nu prindă nici măcar locul de baraj. Ar însemna ca atât CS Mioveni să câștige cu Petrolul, cât și Campionii FC Argeș să bată UTA. E varianta cea mai horror pentru Turris Oltul.
În fine, ultima șansă la accederea în Liga 1 o are în acest moment Rapid.
În cazul giuleștenilor, singurul rezultat care le dă șanse este să bată Turris Oltul, ceea ce nu au reușit în precedentele trei întâlniri oficiale. Pe lângă asta, au nevoie de rezultate indirecte favorabile. Egalul nu ajută deloc.
Rapid poate prinde chiar locul 2 direct promovabil, dar are nevoie ca CS Mioveni să piardă cu Petrolul, iar UTA să câștige la Pitești. E singura variantă.
Pentru ocuparea locului 3, de baraj, Rapid are două variante, bineînțeles, numai dacă își câștigă meciul cu Turris Oltul. CS Mioveni să piardă, iar Argeșul să obțină egal sau victorie. Ori, Mioveniul să câștige sau să facă egal, iar Argeșul să piardă.
Ar mai fi de spus și că statistica acestui play-off nu ajută deloc echipele gazdă.
În cele 12 jocuri desfășurate până acum, nici măcar o echipă care a organizat jocul nu a câștigat un meci. S-au înregistrat cinci egaluri (patru de 0-0 și unul de 1-1) și șapte victorii ale oaspeților (câte una de 3-4, 2-3, 0-2 și 0-1 și trei de 1-2).
În etapa a 4-a s-au înregistrat chiar trei victorii ale oaspeților: Rapid (2-1 la UTA), CS Mioveni (1-0 la Turris Oltul) și Campionii FC Argeș (2-1 la Petrolul).
Dacă s-ar respecta această statistică și în ultima etapă, atunci Rapid nu are nicio șansă la promovare, UTA și Turris Oltul ar fi favorizate, iar CS Mioveni și Campionii FC Argeș ar sta cu emoții.
Etapa 1
3 iulie, ora 17:00 / Turris Oltul Turnu Măgurele – Campionii FC Argeș 0-0
7 iulie, ora 20:00 / CS Mioveni – Rapid 0-0
15 iulie, ora 18:30 (reprogramat) / UTA Arad – Petrolul Ploiești 1-1
Romario Rus 49′ – penalty / Gabriel Deac 23′
Etapa 2
9 iulie, ora 17:30 / UTA Arad – Turris Oltul Turnu Măgurele 3-4
Romario Moise 3′, Valentin Buhăcianu 31′, Cristian Bustea 58′ / Dragoș Tescan 21′, Silviu Pană 45′, Albert Voinea 54′ – penalty, Florian Haită 89′
11 iulie, ora 20:15 / Petrolul Ploiești – Rapid 0-0
24 iulie, ora 19:30 (reprogramat) / Campionii FC Argeș – CS Mioveni 2-3
Ionuț Năstăsie 32′, Nini Popescu 40′ / Cătălin Alexe 11′, Ionuț Rădescu 68′, Marian Anghelina 89‘
Etapa 3
20 iulie, ora 17:30 / CS Mioveni – UTA Arad 0-2
Octavian Ursu 4′, Ciprian Rus 86′ – penalty
21 iulie, ora 18:30 / Rapid – Campionii FC Argeș 1-2
Marian Drăghiceanu 85′ / Daniel Șerbănică 56′, Ionuț Șerban 90+1‘
21 iulie, ora 21:00 / Turris Oltul Turnu Măgurele – Petrolul Ploiești 0-0
Etapa 4
26 iulie, ora 17:00 / UTA Arad – Rapid 1-2
David Miculescu 38′ / Facundo Mallo 57′, 78′
28 iulie, ora 17:00 / Turris Oltul Turnu Măgurele – CS Mioveni 0-1
Ionuț Rădescu 30′
28 iulie, ora 19:00 / Petrolul Ploiești – Campionii FC Argeș 1-2
Armando Vajushi 15′ – penalty / Andrei Prepeliță 82′, Vasile Buhăescu 87′ – penalty
Etapa 5
2 august, ora 18:30 / CS Mioveni – Petrolul Ploiești
2 august, ora 18:30 / Rapid – Turris Oltul Turnu Măgurele
2 august, ora 18:30 / Campionii FC Argeș – UTA Arad
Barajul de promovare/menținere în Liga 1 e programat în datele de 9 și 12 august, însă ar putea fi din nou reprogramat, după ce mai multe meciuri din play-out-ului Ligii 1 au fost amânate din cauza cazurilor de COVID-19.
a. dacă a fost aplicată sau nu rotunjirea de 0,5 puncte la întocmirea clasamentului cu care s-a pornit la startul play-off-ului de promovare;
b. numărul mai mare de puncte în meciul direct din acest play-off;
c. golaverajul general în play-off-ul de promovare;
d. numărul mai mare de goluri înscrise în play-off;
e. locul ocupat în clasamentul sezonului regularal competiţiei Liga 2, sezonul 2019-2020, la momentul întreruperii din cauza pandemiei COVID-19.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/criteriile-de-departajare-a-echipelor-aflate-la-egalitate-de-puncte-la-sfarsitul-play-off-ului-de-promovare-din-liga-2-cs-mioveni-turris-oltul-si-rapid-inceput-cu-rotunjire-19137109