A doua videoconferință dintre reprezentanții FRF și ai cluburilor din Liga 2, desfășurată joi, 7 mai, nu a clarificat situația acestui sezon, dacă va continua sau nu. Majoritatea cluburilor a transmis că vrea ”înghețarea” actualei ediții de campionat dacă protocolul recomandat de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului nu va fi schimbat, în timp ce președintele Răzvan Burleanu a militat pentru continuarea competiției și a promis încercarea relaxării regulilor. Dacă se va continua, în mod clar se va merge pe formatul play-off / play-out, nu pe desfășurarea celor 14 etape rămase din retur, așa cum au cerut insistent UTA și Petrolul.
Singurele cluburi care au transmis cu tărie că vor ca Liga 2 să continue au fost echipele UTA, Petrolul, Turris și Rapid. Până și CS Mioveni, a doua clasată în acest moment, a solicitat ”înghețarea” sezonului, probabil în speranța că va fi desemnată direct promovată, dar și ”U” Cluj, club care are condiții și nu ar fi avut probleme în a respect protocolul, însă care se teme de retrogradare.
Șocul a fost mare în special pentru directorul sportiv al clubului Petrolul Ploiești, Costel Lazăr, cel care a dezvăluit că, înaintea cu o zi de ședința cu federalii, într-o discuție între conducătorii cluburilor din Liga 2, aproape toți au fost de acord ca întrecerea să continue pe teren. Numai că altceva au spus în fața lui Răzvan Burleanu, întorcând-o, practic, ca la Ploiești.
”Am vorbit miercuri cu unii de la alte cluburi, așa, ca o opinie, să continuăm să jucăm, iar joi, după 20 de secunde, aceiași au spus că… înghețăm, lăsându-mă ca la dentist, mă jur! Eu accept orice variantă între cei care vor să joace pe teren”, a spus Lazăr pentru Gazeta PH.
Pandurii, ASU Poli și Ripensia nu s-au ascuns și au comunicat cu ceva timp înainte că vor înghețarea sezonului. Nu același lucru l-a făcut și ”U” Cluj, despre care Gazeta PH susține că ar fi fost implicată în ”schimbarea de macaz” de peste noapte. Mai exact, Daniel Stanciu a făcut acest lucru, managerul clubului ardelean care e implicat în lupta pentru evitarea retrogradării și care e avantajat de suspendarea definitivă a acestei ediții de campionat. ”Inoculează o idee falsă cei care s-au sucit, cum că solicită înghețul pentru a proteja jucătorii”, a spus Costel Lazăr.
Conducătorul Petrolului a izbucnit apoi și a avut un mesaj pentru cluburile care trăiesc în mare parte din bani publici și care nu au ca obiectiv promovarea, ci doar menținerea în Liga 2, iar acum susțin ”înghețarea”, deoarece sunt avantajați de această variantă.
”Nu mai mințiți suflarea fotbalistică! Faceți campionatul bugetarilor, care nu au ca obiectiv performanța! Vreți să vă luați salariile! Atunci, jucați, nu optați pentru îngheț!
În sistemul public, îmi pare rău că o spun, nimeni nu vrea mai mult decât să cheltuie banii alocați, fără să vizeze performanța, iar aceasta e o mare rușine! De unde să vină investitori în sport, dacă văd și aud cum se pun problemele în România?!? Astfel încât, nu mă feresc să le spun bugetarilor din sfera mea de activitate să se trezească și să nu mai omoare sportul de la noi din țară! Dacă aș fi în locul vostru, aș vrea, în contrapartidă, să fiți și voi în locul meu, pentru o lună. Ca să vedeți cum se cheltuiesc, chibzuit, fonduri private. Nu vă mai plângeți de controalele de la Curtea de Conturi, fiindcă nu ați cheltuit nimic din banii voștri sau a unui patron, ci numai bani publici, ai noștri, ai tuturor!
Aceste cluburi care nu vor să joace, acum, în campionatul ligii a doua, credeți că vor avea vreodată pretenții să se bată pentru promovarea în liga întâi? Dacă Farul nu vrea să joace acum, când ar mai avea unele șanse, ce mai caută în liga a doua?!? Dar Metaloglobus, care e mai sus decât Farul?!! De ce să mai jucați, dacă văd că nu mai vreți?!?”, a transmis Costel Lazăr.
Petrolul se află pe locul 5 în acest moment în Liga 2, la doar un punct în spatele echipei CS Mioveni, aflată pe poziția a doua, direct promovabilă. Echipa ploieșteană luptă pentru accederea în Liga 1 și este printre puținele din fotbalul românesc care au un spate un finanțator, nu autorități locale.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluzia-conducatorilor-cluburilor-din-liga-2-dupa-o-noua-sedinta-cu-frf-vrem-sa-jucam-dar-nu-putem-in-conjunctura-actuala-altfel-majoritatea-cluburilor-sunt-pentru-ing-19131812
https://liga2.prosport.ro/seria-1/laszlo-balint-asteapta-clarificari-in-privinta-protocolului-autoritatilor-si-spune-ca-perioada-de-antrenamente-pana-la-reluarea-ligii-2-este-insuficienta-vom-face-doar-o-recapitulare-a-princ-19132039
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-principalul-finantator-al-unui-club-din-liga-2-avertizeaza-unii-dintre-noi-vom-obosi-in-acest-context-fotbalul-va-ramane-mic-propunerile-radicale-facute-federatie-si-co-19130821
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-ganduri-negre-la-ripensia-timisoara-finantatorul-se-gandeste-sa-nu-mai-inscrie-echipa-in-sezonul-urmator-de-liga-2-actualul-sistem-este-de-sorginte-bolsevica-s-a-inlocuit-23-aug-19131729