După videoconferința de dimineață cu șefii Asociațiilor Județene de Fotbal din România, în care s-a anunțat că barajul pentru promovarea în Liga 3 va fi organizat în alt mod decât cel cunoscut, dar s-a spus și că sezonul de Liga 3 are mari șanse să fie ”înghețat”, FRF a intrat în direct, apoi, cu reprezentanții cluburilor din Liga 2. Discuțiile au durat circa trei ore, între 14:00 și 17:00, cu cei care în ultimele zile au avut obiectivul de a completa chestionarul primit pentru a-și spune punctul de vedere despre cum ar vrea încheierea acestui sezon suspendat din cauza pandemiei de coronavirus și ce intenții au pentru ediția umătoare.
Reprezentanții cluburilor au luat, pe rând, cuvântul, iar majoritatea a susținut că, în condițiile anunțate zilele trecute, prin acel protocol emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului, nu pot să le îndeplinească, deci nici să înceapă antrenamentele și, mai apoi, să joace. ”Vrem să jucăm, dar nu putem în conjunctura actuală”, a sunat mesajul acestora.
Interesant este că dintre echipele care sunt în fruntea clasamentului, cu șanse la promovare, între primele șapte, CS Mioveni (locul 2) a fost singura care a cerut ”înghețarea” actualului sezon. În mod public, suspendarea definitivă a cerut și ASU Poli, Ripensia sau Pandurii, în timp ce în videoconferință s-au exprimat pentru această variantă și ”U” Cluj, Farul, SCM Gloria Buzău, Viitorul Pandurii, adică toate echipele care nu mai au motive reale să joace.
Singurele cluburi care s-au exprimat clar și au transmis că vor ca Liga 2 să continue, chiar cu disputatea tuturor etapelor, au fost echipele UTA, Petrolul, Turris și Rapid.
Federația a militat pentru continuarea competiției și a promis încercarea relaxării protocolului. S-a decis să se aștepte noul set de reguli dinspre Ministerul Sănătății, respectiv Tineretului și Sportului pentru a se vedea, apoi, în ce fel se pot relua antrenamentele și competiția.
Dacă se va continua, în mod clar se va merge pe formatul play-off / play-out, nu pe desfășurarea celor 14 etape rămase din retur.
Nu s-a discutat nimic despre modul de departajare a echipelor pentru participarea în play-off / play-out, dacă se scad sau nu punctele obținute la ”masa verde”, în retur, de cele cinci echipe cu Sportul Snagov, sau despre un sistem de joc, ci doar dacă se va putea sau nu juca.
Totodată, nu s-au avansat date de reluare a antrenamentelor sau meciurilor oficiale.
”Ne dorim să putem să începem antrenamentele şi aceasta este şi propunerea pe care noi am avansat-o MTS-ului, să începem antrenamentele în grupuri de câte patru jucători pe 15 mai, imediat după ce se va ieşi din starea de urgenţă, astfel încât, treptat, după data de 1 iunie, să ne putem desfăşura antrenamentele comune pentru toate echipele. Ne-ar fi foarte util să începem pe 15 mai, fiindcă pe 25 mai trebuie să comunicăm către UEFA calendarul pe care îl propunem pentru reluarea competiţiilor interne”, a explicat Burleanu, zilele trecute, într-o intervenție la Digi 24.
”Dacă nu vom avea un feedback pozitiv din partea staffurilor tehnice de la nivelul fiecărei echipe din Liga 1 şi din Liga 2, nu vom putea să începem înainte de 13 iunie. Dacă nu vom începe nici la 13 iunie, atunci, cu siguranţă, nu vom reuşi să finalizăm play-off-ul Ligii 1 și Cupa României în actualul format.
Sunt două scenarii: unul depinde de UEFA, altul depinde de FRF. Unu: avem nevoie de o modificare a termenului de 20 iulie din partea UEFA, termen la care trebuie să comunicăm echipele care participă în competiţiile europene. Sau, doi: ar trebui să identificăm o variantă de finalizare a Ligii 1 şi/sau Cupei României cu mai puţine meciuri.
Când mă refer la acest ultim scenariu, acesta are mari şanse de a fi aplicat, de exemplu, pentru Liga 2, unde, în mod normal, ar mai fi 14 etape de jucat, ceea ce este foarte mult pentru o perioadă scurtă de timp, fiindcă ar presupune câte două meciuri în fiecare săptămână.
Odată ce ne vom putea relua antrenamentele, după care vom avea această speranţă că ne vom relua competiţiile – implicit o bucată mică din ceea ce înseamnă că viaţa noastră normală – va fi mult mai clar. Pur şi simplu vom putea să redăm această bucată mică din ceea ce înseamnă viaţa normală”, a mai precizat Răzvan Burleanu.
Totuși, un lucru interesant s-a petrecut la videoconferința cu cluburile din Liga 3, care a avut loc după cea cu reprezentanții Ligii 2. Dacă în discuțiile cu aceștia din urmă nu li s-a comunicat nimic despre vreun sistem de promovare sau retrogradare pentru actualul sezon, în schimb, Răzvan Burleanu a prezentat echipelor din cel de-al treilea eșalon propunerea pentru încheierea campionatului.
Atât în ”Propunere încheiere sezon competițional 2019/2020”, cât și în ”Propunere structură sezon competițional 2020/2021”, echipelor din Liga 3 li s-a prezentat un plan în care din Liga 2 ar pica trei echipe în această vară, adică locurile rămase retrogradabile după ce Daco-Getica București s-a retras, iar Sportul Snagov a fost exclusă.
În aceste condiții, locurile 16, 17 și 18 din Liga 2 vor rămâne retrogradabile, conform planurilor făcute de FRF. În acest moment, după 24 de etape disputate înainte de suspendarea sezonului din cauza pandemiei de COVID-19, pe aceste poziții se află Concordia Chiajna, FK Csikszereda și Pandurii Târgu Jiu.
În cazul în care se decide ”înghețarea” sezonului de Liga 2, variantă dorită de majoritatea cluburilor, nu se știe sigur dacă cele trei echipe enumerate mai sus sunt în pericol de retrogradare sau FRF va decide altă modalitate, precum meciuri de baraj pentru determinarea acestor formații care pică în Liga 3, având în vedere că CSM Reșița e la egalitate cu Concordia.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/scenariul-cu-mai-putine-meciuri-pentru-incheierea-ligii-2-dat-ca-exemplu-de-razvan-burleanu-si-pentru-liga-1-presedintele-frf-vrea-o-noua-intalnire-cu-mts-si-ministerul-sanatatii-dupa-prezentarea-pr-19131604
https://liga2.prosport.ro/special/protocolul-cu-recomandari-al-ministerului-tineretului-si-sportului-si-ministerului-sanatatii-pentru-reluarea-antrenamentelor-sportivilor-de-performanta-dupa-incheierea-starii-de-urgenta-19131530