Criza de coronavirus a pus ”lacătul” pe fotbalul românesc, iar momentul în care va avea loc reluarea campionatelor și modul în care se va termina sezonul actual sunt neștiute. Petre Grigoraș (55 de ani), antrenorul echipei Foresta Suceava, și-a spus părerea cu privire la situație, precizând că episodul putea fi depățită mult mai ușor. Dacă Federația Română de Fotbal ar fi mărit numărul echipelor din Liga 1 și ar fi revenit la două serii în Liga 2, formațiile ar fi avut mai puțin de suferit, precizează experimentatul antrenor.
Grigoraș consideră că bugetele ar fi fost, în cazul formațiilor din eșaloanele inferioare, mai puțin afectate, întrucât deplasările s-ar fi micșorat.
”Eu tot timpul am fost de părere că ar trebui să existe mai multe echipe la nivelul primelor două eșaloane, dar știu că această variantă nu este agreată de conducerea Federației Române de Fotbal. Liga 1 ar putea fi mărită la 16 sau chiar 18 echipe, iar în eșalonul al doilea, prin promovarea a chiar două formații din Liga a III-a, ar putea fi structurată în două serii a câte 14 echipe.
Acest lucru ar fi benefic din mai multe puncte de vedere. În primul rând, plecând de la situația din prezent, cu echipe împânzite în fiecare colț al țării, transportul este foarte anevoios din cauza lipsei infrastructurii rutiere. Se adună oboseală multă, nopți în plus de cazare prin hoteluri, ceea ce înseamnă și cheltuieli mult mai mari. Trebuie luate în considerare și aceste variante de cei puși să ia decizii, mai ales că va urma și o perioadă foarte grea din punct de vedere economic”, a declarat Petre Grigoraș pentru Monitorul de Suceava.
Indiferent de modul în care s-ar relua Liga 3, Foresta Suceava va fi avantajată. Se bate la promovare în acest moment, dar altele sunt problemele. Câțiva jucători se află într-o situație dificilă, rămânând la Suceava, focarul principal al pandemiei de COVID-19 în România. Până acum, nu a fost infectat vreun fotbalist, dar antrenorul trece prin momente grele. Fratele său, în vârstă de 59 de ani, a decedat după ce a contactat virusul.
”Va fi greu ca întrecerea de la Liga a 3-a să se încheie normal, așa cum era stabilit inițial. Nu știu ce se va întâmpla, ce știm deocamdată este că starea de urgență va dura până la jumătatea lunii mai, și sperăm că nu va fi prelungită. În cel mai bun caz, campionatul s-ar putea relua în prima parte a lunii iunie, fiind necesare trei săptămâni de pregătire pentru fiecare echipă după o pauza atât de îndelungată. Cred că va trebui găsită o soluție de compromis pentru a grăbi încheierea acestui sezon competițional. Un sistem gen play-off și play-out, cu meciuri într-o singură manșă, pentru a decide lupta la promovare și la retrogradare, în care, desigur, echipele mai bine clasate să beneficieze de un minim avantaj.
Abia aștept momentul când vom intra din nou în normalitate și vom reveni la activitățile noastre. Ținem legătură pe grupul de whatsapp al jucătorilor și antrenorilor. Le cer fotbaliștilor mei să încerce să se miște cât mai mult, să facă exerciții fizice de menținere, pentru că atunci când vom reîncepe antrenamentele să existe o bază pe care să construim, să nu fim nevoiți să o luăm de la zero. Mă bazez aici pe profesionalismul lor”, a mai precizat Grigoraș.
Petre Grigoraș a preluat Foresta din septembrie anul trecut. A bifat rezultate pozitive, echipa fiind acum pe locul secund în Seria 1 a Ligii 3, la 7 puncte de liderul Aerostar Bacău. În lupta pentru promovare mai intră și ocupanta poziției a treia, CSM Ceahlăul Piatra Neamț.
În cariera se antrenor, Petre Grigoraș a condus echipele Farul Constanța, FC Onești, Petrolul Moinești, Oțelul Galați, Poli Iași, Pandurii Târgu Jiu, CFR Cluj, ASA Târgu Mureș, ACS Poli Timișoara și SSC Farul Constanța.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-a-decis-modificarea-termenelor-stabilite-in-cadrul-procesului-pentru-obtinerea-certificatului-de-participare-in-noul-sezon-de-liga-2-cand-incepe-procesul-si-zilele-in-care-se-depun-documentele-19129983