Dorinel Munteanu (51 de ani), fost internațional, actualul antrenor al echipei CSM Reșița, nu și-a putut abține emoțiile și aproape că a început să plângă când a vorbit cu ProSport despre dispariția la doar 43 de ani a lui Martin Tudor, dublu campion cu Steaua.
Antrenorul Reșiței, fost coleg cu Tudor la Steaua, dar și cel care după ce a devenit antrenor l-a luat la CFR Cluj, aflase vestea tragică de puțin timp și a spus ce sentimente îl încearcă.
„Nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat. Îl cunoșteam bine pe Tudorică. M-a prins și la Steaua, dar a lucrat cu mine la CFR Cluj. Eu l-am adus la CFR când eram antrenor în Gruia. Am aflat înainte să mă suni tu că a murit. Știu că era la noi în Reșița, dar nu lucra în stafful meu la echipă.
Venise în Reșița după ce plecase de la Craiova. Când am aflat că a murit mi-am adus aminte dintr-o dată și de dispariția lui Didi Prodan. Am înțeles că a făcut infarct. Vă cer scuze, dar nu mai am cuvinte”, a spus Munteanu.
Daniel „Didi” Prodan, fost internațional, component al Generației de Aur, și fost jucător al Stelei, a decedat în luna noiembrie a anului 2016 tot din cauza unui infarct.
La doar 43 de ani, „Tudorică”, așa cum îi spuneau colegii, a plecat să apere pentru todeauna poarta Raiului. Fostul jucător era în Reșița, în casa prietenei sale, care a fost nevoită să cheme de urgență salvarea, după ce bărbatului i s-a făcut rău.
Medicii au ajuns repede la locuinţa de unde s-a efectuat apelul şi au făcut toate manevrele de resuscitare, dar nu au reușit să îl mai salveze pe Tudor și au fost nevoiți să consemneze decesul din cauza infactului.
ProSport a aflat din anturajul apropiaților lui Martin Tudor că inima acestuia începuse să slăbească de la an la an din cauza evenimentelor dificile care s-au tot petrecut în viața sa. Totul ar fi pornit în urmă cu cinci ani, atunci când fostul fotbalist a divorțat de soția sa.
„Tudorică a fost un bărbat puternic, dar, din păcate, divorțul prin care a trecut acum cinci a făcut ca inima lui să slăbească puțin câte puțin. El se consuma foarte mult, nu dormea nopţile uneori… Era supărat pentru că avea mari probleme ca să își poată vedea copiii. Se gândea în permanență la ei și întâmpina tot felul de dificultăţi. Nu este ușor să treci printr-un divorț, mai ales că ai și copii. El și-a iubit enorm copiii, deși aceștia nu erau în grija sa. Nu putea să stea fără ei… Divorţul i-a distrus inima”, a dezvăluit un apropiat al fostului fotbalist stelist pentru ProSport.
Un fost elev al lui Marin Turdor, Andrei Marinescu, pe care l-a antrenat atât la Sportul Snagov, cât și la U Craiova, a dezvăluit și ce i-ar fi cauzat un preifarct în 2019 fostului goalkeeper al Stelei.
„Eu am încremenit, efectiv, când am aflat despre dispariția lui. Nu l-am auzit niciodată să se plângă pe la Craiova de vreo problemă la inimă. Dar știam de la cineva de la Chiajna că a ajuns la spital când Concordia era în cantonament în Turcia. Mi-a spus acel cineva că i s-a făcut rău când a revăzut imaginile cu Eugen Neagoe de la meciul dintre Dinamo și Craiova. Când a văzut ce a pățit Neagoe, cică nu a rezistat și a fost dus direct la spital, că ar fi făcut un preinfarct, pentru că s-a speriat. Nu pot acum decât să transmit condoleanțe familiei, cu toții suntem afectați de această veste tristă”, a povestit Andrei Marinescu pentru ProSport.
CITEȘTE și: