Andrei Marinescu a plecat de la Snagov și a semnat cu U Craiova! Oltenii au avut la reunire și jucători foști la Petrolul, FC Argeș și CS Mioveni

O parte dintre echipele din Liga 1 au început deja să se reunească pentru pregătirea noului sezon, iar una dintre ele este și U Craiova. Trupa olteană a susținut ieri primul antrenamente, iar în lotul pe care s-a bazat antrenorul Corneliu Papură s-au aflat și câțiva jucători care au evoluat în campionatul recent încheiat în Liga 2.

Unica achiziție prezentă la acest prim antrenament a fost Andrei Marinescu (34 de ani), fostul portar al Rapidului de acum mai mulți ani, ultima dată în lotul lui Sportul Snagov. Marinescu va fi al treilea portar al Craiovei, după plecarea lui Eduard Stăncioiu. A lipsit, în schimb, albanezul Kamer Qaka, cumpărat de Craiova de la Poli Iași, acesta fiind învoit pentru câteva zile, deoarece a terminat mai târziu sezonul, fiind angrenat în play-out.

Marinescu o lasă astfel pe Sportul Snagov după doar un sezon, echipa ilfoveană începând să-și piardă mulți dintre jucători din cauza problemelor financiare, asta după ce inclusiv antrenorul Eugen Trică a plecat și a semnat cu U Craiova 1948 SA, în Liga 3.

„Având în vedere că Stăncioiu a terminat contractul, aveam nevoie de un al treilea portar cu experiență. Îl știu pe Marinescu de la Alro Slatina. Oricum, portarii au un statut aparte”, a explicat Corneliu Papură aducerea lui Marinescu, cu care a lucrat când o antrena pe Alro Slatina. Portarul crescut de Rapid a mai jucat în cariera sa la Petrolul, FC Olt Slatina, CS Turnu Severin, FC Brașov, Academica Cliceni, Gaz Metan Mediaș și CS Afumați. În ediția recent încheiată a apărat pentru Sportul Snagov în 17 meciuri.

Împrumutații de la Petrolul, FC Argeș, Mioveni și Călărași au revenit la Craiova

La primul antrenament al Craiovei, desfășurat la complexul din Lunca Jiului, au participat, printre alții, și jucători reveniți după împrumuturi, ca: Florin Borța (Petrolul), Raul Hreniuc (FC Argeș), Marian Șerban (CS Mioveni), Mihai Roman (FC Botoșani) și Ștefan Vlădoiu (Dunărea Călărași).

Au lipsit jucătorii puși pe lista de transferuri: Dimitrov, Donkor, Răzvan Popa, Gardoș, Bic, Burlacu, Andrei Cristea, Meza Colli și Nuno Rocha.

Au fost promovați de la echipa secundă: Cătălin Preduț, Ștefan Baiaram, Vasile Constantin, Radu Bârzan, Ionuț Popescu.

Lotul prezent la reunirea „U” Craiova:

portari: Mirko Pigliacelli, Laurențiu Popescu, Andrei Marinescu, Cătălin Preduț.
fundași dreapta: Ivan Martic, Ștefan Vlădoiu, Florin Borța.
fundaș stânga: Marius Briceag.
stoperi: Renato Kelic, Tiago Ferreira, Stephane Acka, Raul Hreniuc.
mijlocași: Alexandru Mateiu, Stephan Drăghici, Marian Șerban, Ionuț Popescu, Radu Bârzan.
atacanți: Cristi Bărbuț, Mihai Roman, Carlos Fortes, Valentin Mihăilă, Raul Baicu, Jovan Markovic.

Au lipsit: Bancu, Cicâldău (la loturi), Qaka, Fedele (învoiți).

Pe aceeași temă