Concordia Chiajna s-a deplasat ieri în localitatea argeșeană Valea Iașului, acolo unde FC Argeș se află în cantonament de luni după-amiază, pentru a disputa un amical cu echipa antrenată de Nicolae Dică. Cele două viitoare colege în noul sezon al Ligii 2 au terminat la egalitate, scor 1-1, jocul test. Sârbu (22′) a înscris pentru ilfoveni, iar Vasile Buhăescu (30′) a egalat pentru piteșteni.
La finalul partidei, Laurențiu Diniță, antrenorul Concordiei Chiajna, s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale, însă a spus că mai are multe lucruri de pus la punct pentru a arăta așa cum își dorește. Diniță are ca obiectiv promovarea.
„Sunt mulțumit de felul în care a arătat echipa. Ne-am trezit la ora 6, după care am plecat la drum. Am avut și cinci jucători noi pe care am vrut să-i vedem. Este clar că mai avem mult de muncit până la începerea campionatului, dar pot spune că a fost un meci reușit. Obiectivul nostru este clar, să revenim în timp cât mai scurt în Liga 1. Lupta pentru promovare se anunță una foarte grea. Cred că în această luptă sunt în jur de zece echipe care își doresc promovarea. Liga a 2-a va fi foarte puternică anul acesta. Atuurile noastre în această luptă sper să fie experiența. Încercăm să aducem jucători cu experiență, jucători foarte buni și să ne atingem obiectivul”, a spus Laurențiu Diniță.
Până acum, în această vară, Concordia Chiajna a mai disputat un singur amical, cu Rapid, pe care l-a pierdut cu 0-1.