Chindia obține norocos un punct cu UTA. Bodea a scăpat mingea din mână și odată cu ea și cele trei puncte

Marius ANGHEL 20 Apr. 2019, 14:56 Campionat
Chindia obține norocos un punct cu UTA.** Bodea a scăpat mingea din mână și odată cu ea și cele trei puncte
  • Chindia a revenit de două ori în meciul de la Arad cu UTA, încheind la egalitate, scor 2-2, și cedând puncte importante în lupta pentru promovare.
  • Portarul Roberto Bodea a avut contribuția sa la ambele goluri ale târgoviștenilor. La primul a intervenit târziu la o minge aruncată în fața porții, iar la al doilea a scăpat un balon direct în piciorul lui Leca, care a egalat.

 

UTA a controlat jocul aproape pe toată durata primei reprize, însă pe lângă bara lui Melinte din minutul 10 și golul lui Oualid El Hasni (42) nu a avut alte mari situații de a marca. Francezul a înscris singurul gol după ce Kanda a bătut un corner din stânga și a deviat cu exteriorul din fața porții pe lângă Aioani.

În partea secundă, Chindia a arătat de ce este mereu periculoasă și reușește reveniri spectaculoase. Cu creierul Liviu Mihai aproape la orice fază care a dus mingea în careul advers, Bodea a salvat in extremis din fața lui Șandru (50), după ce fundașul a scăpat singur cu portarul. A fost însă doar primul avertisment, fiindcă același Liviu Mihai (64) avea să bată la fel de înșelător o lovitură liberă, a trimis peste apărare, Florea a plonjat și nu a atins mingea, iar Bodea, păcălit, a deviat târziu, direct în bară, iar de acolo mingea a intrat în plasă.

Însă arădenii au avut imediat replică. Rus a centrat din dreapta careului, Rață a deviat cu capul pe spate, iar Paul Copaci (66) a pus latul și a finalizat din 9 metri lateral stânga.

Dar jucătorii lui Păcurar n-au învățat aproape nimic și au fost din nou surprinși de un loc peste apărare al lui Liviu Mihai. Norocul a fost că Florea (67) și-a făcut mingea prea lungă, iar Bodea a reținut. Iar când n-au mai fost ocazii, portarul „Bătrânei Doamne” a dat o mână de ajutor. La o lovitură liberă bătută de Șandru, mingea deviază în sus de Șeroni s-a dus în dreapta portarului, care a urmărit și a dat impresia că reține fără probleme. A scăpat însă mingea direct în piciorul lui Mihai Leca (80), care a îndeplinit o simplă formalitate din 10 metri, trimițând în poarta goală.

Târgoviștenii au avut și noroc, fiindcă arbitrul n-a văzut un fault evident al lui Novac asupra lui Melinte (84), posibil chiar pe linia de 16 metri, iar apoi Leca a respins de pe linie o minge bătută din lovitură liberă de Kanda (88) și la care Aioani era bătut. Dar și Bodea și-a mai spălat din gafa de la gol prin intervenția la foarfeca lui Neicuțescu (89) din 6 metri.

S-a terminat 2-2, un rezultat care îi nemulțumește pe târgovișteni, care rămân la șașe puncte în spatele liderului Clinceni și îi permit Universității Cluj să se apropie la doar un punct, dacă bate mâine pe terenul ultimei clasate. În schimb, UTA, cu 43 de puncte, rămâne pe locul 8.

Etapa viitoare, UTA joacă la Petroșani cu Energeticianul, iar Chindia primește pe teren propriu vizita liderului Academica Clinceni.


 

Chindia și-a revenit după înfrângerea de la Constanța, 0-1 cu SSC Farul, iar în ultimele trei etape și-a reluat seria victoriilor, câștigând fără probleme cu Dacia Unirea Brăila (3-0), Ripensia (2-0) și ACS Poli (1-0). Până la derby-ul cu liderul Academica Clinceni (programat joi, 25 aprilie, de la ora 17:00), echipa lui Viorel Moldovan trebuie să treacă de UTA (astăzi, de la ora 13:00, la Arad), un club de tradiție în fotbalul românesc, care în acest sezon a avut evoluții oscilante, însă care stă fără probleme la mijlocul clasamentului.

Chiar dacă trece printr-o perioadă în care antrenorul principal Ionuț Popa nu poate ajuta cu prezența echipa, din cauza problemelor de sănătate care îl țin în concediu medical, iar lotul îi este afectat de numeroasele accidentări, UTA a demonstrat, cel puțin pe teren propriu, că poate fi un adversar incomod pentru oricine. În urmă cu patru etape o învingea pe Sportul Snagov cu 3-1 și îi declanșa criza în care se află și acum și care i-a coborât pe ilfoveni de pe primul loc tocmai pe poziția a 4-a. Însă tot acasă, „Bătrâna Doamnă” a fost umilită de Luceafărul Oradea (0-3) și nu a putut învinge Pandurii (3-3).

Miercuri, în ziua în care a împlinit 66 de ani, Ionuț Popa a mers în vestiarul echipei sale și le-a transmis un mesaj jucătorilor. „Mister a fost prezent pe finalul antrenamentului, i-am urat la mulți ani, sperăm ca toate problemele sale de sănătate să se rezolve în cel mai scurt timp posibil. Sigur că i-am facem o bucurie dânsului sau lui Bodo dacă vom câștiga sâmbătă, dar trebuie să ne dezicem de a lupta pentru ceva anume, ci trebuie să ne preocupăm să jucăm bine și să luăm puncte. Așa că nu jucăm neapărat pentru Mister sau pentru prime, trebuie să imprimăm o stare de spirit potrivită. Suntem alături de dânsul, dar viața merge înainte și luptăm pentru noi, în primul rând, pentru puncte și un joc bun”, a spus „secundul” Cristian Păcurar.

La adresa adversarului, Păcurar a avut numai cuvinte de laudă. „Întâlnim o echipă cu mare experiență, care joacă de foarte mult timp împreună, cu un antrenor care nu mai are nevoie de nicio prezentare și cu un joc cu multe puncte forte. Stau foarte bine atât colectiv, cât și individual, pot să schimbe două trei sisteme de joc înainte sau pe parcursul unui joc cu aceiași fotbaliști, fără a face schimbări de pe bancă. Dar, ceea ce e și mai de apreciat la ei este că sunt o echipă foarte pragmatică. Spun asta și pentru că 60-70% din golurile lor sunt marcate din faze fixe și – în același timp – tratează bine și faza de apărare. În atac au soluții cam la același nivel, jucători precum Cherchez, Vali Alexandru, Florea, care a jucat și la UTA și Neicuțescu. Așadar, vom avea în față o echipă foarte bună foarte omogenă, iar noi trebuie să ne ridicăm la nivelul ei. Mai mult decât atât, să sperăm că vom fi montați 100%. Încercăm să ne adunăm atât medical, cât și fizic și mental, în așa fel încât la ora jocului să dispunem de cea mai bună formație pe care am putea-o alinia. Cel mai important este ca jucătorii să fie sănătoși când aud primul fluier, căci și așa dispunem deja de absențe importante, cea mai mare fiind cea a lui David Miculescu, juniorul în jurul căruia ne-am creat jocul de atac. În fine, am vorbit doar de plusurile Chindiei, dar au și puncte slabe, pe care le-am identificat și de care încercăm să profităm”, a vorbit Cristian Păcurar, care va da indicații de pe margine și la acest meci.

În schimb, antrenorul Chindiei, Viorel Moldovan, știe că jucătorii săi nu vor avea o misiune ușoară la Arad. „Ne va aștepta un meci infernal la Arad. În ultimul meci au pierdut cu 3-0 la Metaloglobus, iar cu un meci înainte au făcut egal acasă cu Pandurii Târgu Jiu, rezultate care nu i-au avantajat deloc. Nu va fi ușor deloc pentru noi. În plus, va fi ceva mai greu și pentru că vom juca pe un teren sintetic. Sper să ne pregătim cât mai bine și să ne întoarcem bucuroși de la Arad. Campionatul se va juca până la capăt, fiind foarte echilibrat. Finalul de sezon se anunță tot mai greu”, spune Viorel Moldovan.

Cu opt etape înainte de finalul sezonului, Chindia se află pe locul 2, promovabil direct, cu 66 de puncte, iar UTA e pe poziția a 8-a, cu 42 de puncte.

În tur, meciul dintre Chindia și UTA a fost unul cu șase goluri, târgoviștenii impunându-se cu 4-2. Golurile au fost marcate de Cristian Neguț (33, 83), Daniel Novac (40), Andrei Șerban (53), respectiv Ciprian Rus (12, 66). În precedenta întâlnire de la Arad, UTA s-a implus cu 2-1, iar în cele nouă întâlniri din ultimele sezoane rezultatele sunt favorabile alb-roșilor: cinci victorii, două egaluri și două înfrângeri.

Partida care se dispută pe stadionul Motorul din Arad, de la ora 13:00, va fi arbitrată de centralul Sergiu Popa (Aiud) și de asistenții Bogdan Ioan Dragoș și Constantin Mihai Cantemir (ambii din Făgăraș). Rezervă este Narcis Bodocan (Cluj-Napoca), în timp ce observatori au fost delegați Zaharia Ciev (Timișoara) și Radu Bitea (Oradea).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 31

COMENTARIUL LIVE:

â–ºUTA: Bodea – Cr. Costin, El Hasni (R. Iuga 49′), Șeroni, Copaci – Ciucur, I. Neagu, Melinte, Kanda (Dam. Isac 90+3′) – Dav. Popa (Hrezdac 62′), Cip. Rus (cpt.)
Rezerve neutilizate: Orlic – Rz. Ivan, I. Gavrilă, Cr. Matei
Antrenor secund: Cristian Păcurar

â–ºChindia: Aioani – Martac, Bg. Șandru, Leca, D. Panait – Cr. Neguț (Rață 57′), D. Novac, Liv. Mihai, Andr. Șerban (Neicuțescu 57′) – D. Florea, Val. Alexandru (Cherchez 75′)
Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – C. Dinu, D. Dumitrașcu, A. Mihaiu
Antrenor: Viorel Moldovan

â–ºMin 90+5  Final de partidă. UTA și Chindia remizează la Arad, scor 2-2, un rezultat care nu-i mulțumește pe târgovișteni

â–ºMin 90+3 Ultima schimbare la UTA. Iese Bodo Kanda și intră Damian Isac

â–ºMin 90+1 Cristian Melinte primește cartonașul galben pentru proteste

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu patru minute

â–ºMin 89 Neicuțescu preia pe piept și reia pe poartă din foarfecă, din 6 metri lateral dreapta, însă Bodea reține fără probleme

â–ºMin 88 Kanda bate excelent lovitura liberă de la 18 metri ușor lateral stânga, Aioani e bătut, însă Leca respinge de pe linie

â–ºMin 87 Mihai Neicuțescu primește și el cartonașul galben după ce intră urât prin alunecare și îl faultează în fața careului

â–ºMin 84 Melinte îi ia fața lui Novac la limita careului și jucătorul Chindiei șutează direct în piciorul adversarului, însă arbitrul lasă jocul să continue, deși a fost fault clar, posibil penalty. Mingea sare la Kanda, care trage pe poartă, iar Aioani prinde fără probleme

â–ºMin 82 Costin centrează din dreapta, Rus reia cu capul din 10 metri, însă mingea se duce pe lângă colțul scurt al porții

â–ºMin 80 2-2 Șandru bate o lovitură liberă de la 30 de metri central, Șeroni respinge cu capul în sus, Bodea urmărește în dreapta și dă impresia că prinde mingea fără probleme, însă o scapă direct la Mihai Leca, care pune latul din 10 metri, din unghi închis, și înscrie în poarta goală

â–ºMin 79 Roberto Bodea vede și el cartonașul galben pentru proteste

â–ºMin 75 Ultima schimbare la Chindia. Iese Valentin Alexandru și intră Cristian Cherchez

â–ºMin 75 Mihai Leca îl ține pe Ciucur și vede și el cartonașul galben

â–ºMin 74 Ionuț Neagu vede și el galbenul după ce intră direct în Neicuțescu la o acțiune a acestuie în flancul stâng

â–ºMin 72 Denis Hrezdac primește cartonașul galben după ce lovește mingea nemulțumit de o decizie a arbitrului

â–ºMin 67 Liviu Mihai ridică din nou o minge peste apărarea adversă, Florea preia lung, pătrunde în careu, însă Bodea iese și reține din fața atacantului Chindiei

â–ºMin 66 2-1 Rus ajunge în dreapta careului, centrează, Rață deviază pe spate cu capul, iar Paul Copaci pune latul de la 9 metri lateral stânga și înscrie puternic pe lângă Aioani

â–ºMin 64 1-1 Liviu Mihai lobează o minge de la 25 de metri peste apărare, Florea plonjează, nu atinge mingea în 5 metri, însă îl păcălește pe Bodea, care are un reflex târziu, deviază balonul în bara din stânga sa și apoi intră în plasă

â–ºMin 62 Schimbare la UTA. Iese David Popa și intră Denis Hrezdac

â–ºMin 61 Vadim Rață primește cartonașul galben după ce îl faultează pe Ciucur și oprește un contraatac

â–ºMin 60 Leca trage de la 23 de metri ușor lateral stânga, mingea se duce peste poartă

â–ºMin 57 Dublă schimbare la Chindia. Ies Cristian Neguț și Andrei Șerban și intră Vadim Rață și Mihai Neicuțescu

â–ºMin 56 Ciucur trage din dreapta, Aioani respinge în lateral din fața barei din stânga sa

â–ºMin 50 Liviu Mihai aruncă o minge peste apărare dintr-o lovitură liberă, Șandru scapă singur cu Bodea, deviază, însă portarul respinge în stânga cu un reflex salvator

â–ºMin 49 Iese El Hasni, accidentat, și intră Rafael Iuga

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 45+1 Pauză. UTA conduce după ce a dominat prima repriză. Rămâne de văzut dacă Chindia va întoarce rezultatul în partea secundă, așa cum a mai făcut de multe ori în ultima perioadă. Târgoviștenii au jucat mai tot timpul mai bine în partea a doua

â–ºMin 45  Prima repriză e prelungită cu un minut

â–ºMin 44 Bodea prinde pe linie o minge bătută direct pe poartă de Liviu Mihai, din lovitura liberă de la 35 de metri lateral stânga

â–ºMin 44  Cristian Costin primește cartonașul galben după ce îl faultează pe Neguț

â–ºMin 42 1-0 Kanda bate un corner din stânga, mingea trece peste grupul de jucători de la prima bară, Oualid El Hasni, reprimit în lot, îi ia fața lui Șandru, pune exteriorul la 5 metri central și deviază pe lângă Aioani. UTA conduce meritat, după ce a dominat prima repriză

â–ºMin 40 Florea preia la 20 de metri și trage puternic, însă pe lângă poartă. Șerban îi reproșează că nu i-a pasat în dreapta

â–ºMin 37 Contraatac UTA, Ciucur avansează pe dreapta, însă centrează foarte prost, deși în careu aștepta Kanda

â–ºMin 33  Paul Copaci primește cartonașul galben după un fault din spate făcut mai devreme asupra lui Novac

â–ºMin 29 Melinte șutează din dreapta, de la 25 de metri, însă mult pe lângă colțul lung

â–ºMin 23 David Popa reia greșit din voleu din fața careului, destul de mult în dreapta

â–ºMin 21 Kanda pătrunde în careu, își prelungește prea mult mingea și o scapă în afara terenului

â–ºMin 17 Pasă din stânga înapoi pentru Kanda, care trage din voleu de la 15 metri central, iar Aioani reține lângă bara din dreapta sa

â–ºMin 13 Florea trimite un șut puternic de la distanță, Bodea respins în corner

â–ºMin 10 Melinte are un șut centrare din stânga, mingea se duce la colțul lung, șterge bara și se duce în afara terenului

â–ºMin 1 A început partida de la Arad

Marius ANGHEL 20 Apr. 2019, 14:56 Campionat
Pe aceeași temă