Chindia a câștigat cu 4-2 meciul de pe teren propriu cu Daco Getica București, după o întâlnire foarte electrizantă, cu reveniri spectaculoase, și continuă lupta pentru promovare, apropiindu-se la doar două puncte de liderul Sportul Snagov.
Daco Getica a început tare meciul de la Târgoviște și i-a redus și mai mult la tăcere pe suporterii Chindiei, care oricum stăteau în tribune ca la teatru. Raphael Stănescu a înscris pe spate, din centrul careului, încă din minutul 13. Jucătorii lui Viorel Moldovan nu s-au alarmat și au dat o replică slabă. Au dominat partida, însă nu și-au creat ocazii. Rață (25), cu un șut anemic din poziție bună de la 14 metri, și Cherchez (42 și 43) au aprins meciul pe final. Căpitanul Chindiei chiar a ratat două mari șanse, pe care însă a dat impresia că le-a tratat cu multă superficialitate. La prima a trimis din 6 metri pe lângă colțul lung, iar la a doua, tot singur în fața careului mic, a reluat slab cu capul și Isvoranu a salvat.
Moldovan a schimbat la pauză cu Șerban și Alexandru în locurile lui Neicuțescu și Cherchez și fața Chindiei s-a schimbat miraculos, însă după o nouă reușită a oaspeților. Philippe Nsiah (46) a interceptat o pasă greșită a lui Panait și l-a învins pe Aioani cu un șut de la 20 de metri central. Apoi a început cursa de urmărire a târgoviștenilor, impulsionați mai mult de crainicul stadionului. Liviu Mihai (53) a redus din diferență dintr-o lovitură liberă bătută înșelător, care a pătruns în plasă la colțul lung, iar Daniel Florea (59) a egalat după ce a rămas cu mingea la 7 metri în stânga, după o centrare dintr-un corner de pe dreapta.
Daco Getica a avut replică, însă asistentul Marian Truță (Băbeni – Vâlcea) a comis-o, dictând eronat offside la o poziție corectă a lui Nsiah, care a marcat după ce a scăpat singur cu Aioani. În loc de 2-3 s-a făcut însă 3-2, fiindcă Andrei Șerban (67) a executat perfect o lovitură liberă la care zidul și portarul Isvoranu au fost spectatori.
Meciul s-a liniștit de tot în minutul 84, atunci când Ivan Prodan a făcut henț în careu la o centrare banală din stânga a lui Șerban, iar Valentin Alexandru (85) a debutat cu gol din penalty.
Cu această victorie, Chindia face 57 de puncte și se apropie la două puncte de liderul Sportul Snagov, care ar putea fi egalată duminică seară și de „U” Cluj. În etapa următoare, Chindia joacă sâmbătă, de la ora 14:30, la Constanța, cu SSC Farul.
Daco Getica rămâne cu 28 de puncte, e pe locul 14, și are doar două lungimi în fața ultimelor două poziții retrogradabile. Sâmbătă, de la ora 11:00, bucureștenii joacă pe teren propriu, cu Energeticianul.
Chindia revine pe teren propriu după ce runda trecută a umilit-o pe CS Mioveni în deplasare (scor 4-1) și are parte de un meci ușor în fața celor de la Daco Getica București, astăzi, de la ora 15:30. Formația antrenată de Viorel Moldovan nu va mai fi susținută din tribune de 7000 de spectatori, așa cum s-a întâmplat în precedenta partidă de acasă, cu Petrolul (scor 0-0), chiar dacă acum întâlnește o echipă care în sezonul trecut a evoluat în Liga 1, însă are avantajul lotului superior, a încrederii și a poziției ocupate în clasament.
Chindia e implicată în lupta pentru promovare, se află pe locul 4 și are nevoie de victorie pentru a se menține aproape de primele clasate. Clinceniul a învins și a mărit distanța la patru puncte, astfel că Cherchez și compania nu-și permit niciun pas greșit. O veste bună a primit însă de la Snagov, acolo unde Sportul n-a putut-o învinge pe „lanterna roșie” ACS Poli, cu care a remizat, scor 0-0, astfel că ilfovenii au doar cinci puncte în față. În 2019, dâmbovițenii au trei victorii și o remiză, în timp ce Daco Getica vine după două eșecuri, o victorie și o remiză. În ultimul joc a terminat la egalitate, pe teren propriu, cu Metaloglobus.
„În momentul de față avem nevoie de constanță și de concentrare, de atitudine, de seriozitate. Am luat o direcție, să zic așa, la Mioveni, pentru noi a fost foarte important acest joc, oricum am avut un program foarte încărcat în acest mini-debut de sezon. Practic, returul a fost destul de complicat, dar am ieșit foarte bine și, în momentul de față, trebuie să menținem ruta, să nu ne abatem de la ea. Trebuie să tratăm cu seriozitate maximă fiecare joc și să ne strângem punctele. În rest, vizavi de efectiv, nu este nevoie de nimic anume. Am un lot echilibrat, am reușit să îl echilibrăm în iarnă, când am adus jucători de calitate, jucători și cu o anumită experiență, jucători care s-au bătut la promovare, știu ce înseamnă acest lucru. Deci există un echilibru foarte bun în toate compartimentele, există o concurență benefică grupului și, normal, mă bucură acest lucru. Până la urmă, asta am și dorit, să fiu pus în dificultate de către băieți, ca să îmi fie greu să aleg un prim 11”, declara, la ProSport LIVE, Viorel Moldovan, înaintea meciului cu Daco Getica.
Înaintea meciului direct, Chindia se află pe locul 4, cu 54 de puncte, în timp ce Daco Getica e pe poziția a 14-a, cu 28 de puncte, la doar două peste ultimele două echipe aflate pe locurile retrogradabile.
În jocul din tur, cele două echipe au remizat, scor 2-2, după ce târgoviștenii au condus de două ori. Liviu Mihai (6) și Cristian Cherchez (44) au marcat pentru Chindia, în timp ce pentru bucureșteni a înscris Adrian Voicu (14, 48 – pen.), golgheter care s-a transferat în iarnă la Turris Oltul Turnu Măgurele, în Liga 3.
Partida care se dispută pe stadionul „Eugen Popescu”, din Târgoviște, de la ora 15:30, va fi arbitrată de centralul Robert Avram (Pitești) și de asistenții Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț) și Marian Truță (Băbeni – Vâlcea). Rezervă este Marius Spînu (București), în timp ce observatori au fost delegați Bogdan Zanfirescu (Botoșani) și Traian Marcu (Sibiu).
VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII
VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 26
COMENTARIUL LIVE:
â–ºChindia: Aioani – Martac, Bg. Șandru, Leca, D. Panait – Liv. Mihai, D. Novac, Rață (D. Dumitrașcu 60′) – Neicuțescu (Andr. Șerban 46′), D. Florea, Cherchez (cpt.)(Val. Alexandru 46′)
Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – Ad. Ioniță, C. Dinu, A. Mihaiu
Antrenor: Viorel Moldovan
â–ºDaco Getica: Isvoranu – Mih. Stancu, Cotigă, Motroc, Călințaru – Măd. Martin (Eug. Nica 55′), M. Tudorică (Bustea 68′), Rob. D. Cârjan (I. Prodan 53′), Rob. Grecu – Raph. Stănescu (cpt.), Nsiah
Rezerve neutilizate: Irimiea – S. Alexe, Rz. Prodan, Vl. Georgescu
Antrenor: Marius Baciu
â–ºMin 90+3 Final de partidă. Chindia se impune cu 4-2 după ce a fost condusă la pauză, Daco Getica a avut 2-0. Succes după o revenire miraculoasă a jucătorilor lui Viorel Moldova, cu un mare aport din partea arbitrilor și jucătorilor adverși. După 2-2, asistentul Truță a anulat eronat un gol valabil al lui Nsiah, la golul de 3-2 zidul și portarul Isvoranu au fost jaloane, iar la 4-2 Ion Prodan a plusat cu un penalty. Chindia face 57 de puncte și se apropie la două lungimi de liderul Sportul Snagov. Daco Getica rămâne cu 28 de puncte și e pe locul 14, la două puncte peste ultimele două poziții retrogradabile.
â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute
â–ºMin 85 4-2 Valentin Alexandru bate penalty-ul cu sânge rece, în stânga, cu Isvoranu sărit în partea opusă, și aduce liniștea
â–ºMin 84 Șerban centrează din stânga careului, Ivan Prodan face henț în careu și arbitrul dictează penalty
â–ºMin 82 Nica reia din foarfecă de la 6 metri, însă mingea se duce mult peste
â–ºMin 75 Meciul s-a liniștit, Chindia a obținut ce a dorit. Daco Getica iese la atac acum
â–ºMin 70 Raphael Stănescu trece de Liviu Mihai în fața careului și trage puțin pe lângă bara din dreapta lui Aioani
â–ºMin 68 Ultima schimbare și a bucureștenilor. Iese Marius Tudorică și intră Cristian Bustea
â–ºMin 67 3-2 Andrei Șerban bate perfect lovitura liberă de la 17 metri ușor lateral dreapta, zidul sare de formă, mingea trece peste el, iar Isvoranu nu are nicio reacție, deși balonul a trecut la mică distanță de el, la colțul scurt, al său. Stadionul erupe, Marius Baciu e extrem de calm, de parcă e normal ce se întâmplă acum, ca adversarii să întoarcă scorul de la 0-2
â–ºMin 65 Florea trage din fața careului, mingea deviată de Cotigă îl lovește în mână pe Motroc, aflat cu spatele, însă arbitrul lasă jocul să continue și nu dictează penalty. Târgoviștenii protestează
â–ºMin 64 Centrare din dreapta, Valentin Alexandru preia la 11 metri central și trage din voleu pe lângă poartă
â–ºMin 61 Nica driblează trei adversari și pasează pe culoar pentru Nsiah, care scapă singur în careu cu Aioani și îl învinge cu un șut la colțul scurt, însă asistentul Marian Truță (Băbeni – Vâlcea) o comite și dictează eronat offside, arbitrul anulând incorect golul. Nsiah era în poziție corectă, ținut de Leca
â–ºMin 60 Chindia face ultima schimbare. Iese Vadim Rață și intră Denis Dumitrașcu
â–ºMin 59 2-2 Șerban bate un corner din dreapta, mingea e deviată de la prima bară către colțul lung, iar Daniel Florea, nemarcat la 7 metri lateral stânga, șutează cu sete și însrie la prima bară
â–ºMin 56 Liviu Mihai trage din alergare de la 25 de metri central peste poartă. Florea i-a pasat înapoi
â–ºMin 55 O nouă schimbare la Daco Getica. Iese Mădălin Martin și intră Eugen Nica
â–ºMin 53 Baciu face prima schimbare. Iese Daniel Cârjan și intră Ion Prodan
â–ºMin 53 1-2 Liviu Mihai bate înșelător lovitura liberă din stânga, aproape din colțul terenului, Isvoranu e derutat de săritura la cap la prima bară a lui Șandru și mingea intră în plasă lângă bara a doua. Șandru și Florea au sărit la cap, dar n-au atins mingea
â–ºMin 52 George Cotigă faultează în dreapta propriului careu și primește cartonașul galben
â–ºPhilippe Nsiah înscrie la al patrulea meci jucat pentru Daco Getica. Atacantul francez a evoluat în prima parte a sezonului la Pandurii
â–ºMin 46 0-2 Leca pasează în stânga la Panait, iar acesta trimite înapoi, dar între Leca și Șandru, Philippe Nsiah e mai rapid, preia mingea și înscrie cu un șut puternic de la 20 de metri central în stânga lui Aioani. Viorel Moldovan țipă de pe margine și face reproșuri
â–ºMin 46 S-a reluat meciul de pe stadionul „Eugen Popescu”
â–ºMin 46 Viorel Moldovan face o dublă schimbare la pauză. Ies Mihai Neicuțescu și Cristian Cherchez și intră Andrei Șerban și Valentin Alexandru, acesta din urmă aflat la debutul la Chindia
â–ºMin 45+1 Pauză la Târgoviște. Daco Getica intră în avantaj la vestiare, după golul lui Rapahael Stănescu. Chindia a dominaj jocul, dar a ratat două mari ocazii prin Cherchez și una prin Rață
â–ºMin 43 O nouă situație mare de gol pentru Chindia. Centrare înaltă din stânga, Cherchez, nemarcat în centrul careului, reia cu capul, însă Isvoranu plonjează în stânga sa și scoate în lateral de lângă bară
â–ºMin 42 Ocazie mare pentru Chindia. Florea centrează pe jos din stânda, Cherchez scapă singur și deviază la colțul lung de pe linia de 6 metri, însă balonul se duce pe lângă poartă
â–ºMin 31 Cherchez preia în fața careului mic o minge trimisă peste apărare și înscrie pe lângă Isvoranu, însă golul e anulat, fiindcă se afla în offside
â–ºMin 26 Cherchez bate cornerul de pe stânga și Isvoranu este faultat la prima bară
â–ºMin 25 Florea scapă pe contraatac pe dreapta, centrează în centru pentru urcarea lui Rață, care reia defectuos de la 14 metri, Isvoranu încearcă să prindă lângă bara din dreapta sa, însă scapă mingea în corner
â–ºMin 21 Mădălin Martin și Daniel Panait se ciocnesc în dreapta careului oaspeților și ambii jucători au nevoie de îngrijiri medicale. Se joacă tare în acest debut de meci
â–ºMin 19 Cherchez bate două lovituri de colț din dreapta, a doua mult mai slab, iar bucureștenii resping în cele din urmă
â–ºMin 19 Robert Grecu acuză o lovitură în piept și are nevoie de îngrijiri medicale
â–ºMin 17 Neicuțescu șutează violent din stânga careului, însă mult peste poartă
â–ºMin 13 0-1 Daco Getica pleacă pe contraatac, Stancu centrează din dreapta în careu, Nsiah preia pe genunchi, însă perfect pentru Raphael Stănescu, care reia din prima, pe spate, de la 11 metri central, și îl învinge pe Aioani. Mingea s-a dus în dreapta portarului rămas fără reacție, în plasa laterală
â–ºMin 10 Chindia conduce meciul, însă până acum nu și-a creat nicio situație la poarta lui Isvoranu
â–ºMin 3 Rață acuză o accidentare și are nevoie de îngrijiri medicale
â–ºMin 1 A început partida de la Târgoviște. Cu o victorie, Chindia se apropie la două puncte de liderul Sportul Snagov