Suporterii s-au bucurat din cer! UTA a învins-o pe Politehnica în derby-ul îndoliat al Vestului | GALERIE FOTO

Anda DELIU, Marius ANGHEL 27 Oct. 2018, 16:45 Campionat
  • UTA a câștigat cu 3-1 meciul cu ASU Politehnica, în cel mai îndoliat derby al Vestului.
  • „Dubla” lui Norbert Janos și încă un gol marcat de Ciprian Rus au asigurat victoria arădenilor pe „Dan Păltinișanu”, sâmbătă, în etapa a 14-a a Ligii 2.
  • Timișorenii au înscris doar din penalty, prin Bogdan Bozian.
  • Meciul a fost unul jucat într-un context trist, după moartea suporterilor arădeni Bogdan Mihoc și Bogdan Moisi, care sigur s-au bucurat din cer, mai ales că UTA a fost, din toate punctele de vedere, echipa mai bună în acest joc.

 

După momentele emoționante din debutul meciului, în cinstea celor doi suporteri decedați, Bogdan Mihoc și Bogdan Moisi, prima repriză a găsit-o pe UTA mult mai montată. De altfel, în minutul 14, ultimul în care galeria timișoreană a păstrat tăcerea, în semn de solidaritate cu adversarii, arădenii au marcat. Norbert Janos a fost lansat pentru o cursă pe dreapta și a înscris cu un șut de la 15 metri, la colțul lung. Alb-violeții au avut o replică destul de slabă. O ocazie bună a avut-o însă Vidrăsan, care a trimis un șut puțin pe lângă poartă.

Același Norbert Janos

Timișorenii au fost nevoiți să facă o schimbare în minutul 38, când Scutaru nu a mai putut continua, locul său fiind luat de Nicolescu. După două minute, arădenii au mai înscris încă o dată. Ciprian Rus a pătruns până în careu pe stânga, iar de acolo i-a centrat la bara a doua lui Janos, care, din 8 metri, a marcat pe lângă Murariu.

Daniel Vădrariu putea închide meciul după ce a interceptat un balon la 30 de metri, dar a ratat incredibil. Jucătorul a oferit însă înainte de pauză o centrare utilă pentru Costin, care a trimis cu capul peste poartă.

Dusan Uhrin jr. a salutat galeria la pauză

După momentele triste de la început de meci, la pauză, fanii timișoreni au fost salutați de Dusan Uhrin jr. Fostul antrenor al Politehnicii a venit pe „Dan Păltinișanu” să urmărească derby-ul.

Și echipa a ieșit ceva mai montată de la vestiare, dar incapabilă să înscrie din acțiune. Bedea a oferit o centrare bună pentru Velici, dar acesta a tras slab din 10 metri, iar Orlic nu a putut fi învins. Totuși, Velici a obținut un 11 metri după ce Orlic l-a agățat în careu. La aceeași fază, Paul Copaci a fost victimă colaterală, deoarece a fost lovit de propriul portar și dus în ambulanță pentru îngrijrii. De la punctul cu var Bozian a marcat și meciul părea că va fi relansat.

Politehnica nu a putut egala, iar UTA a pedepsit-o

Alb-violeții au încercat să preseze la poarta lui Orlic. Lazea, arădeanul din lotul gazdelor a avut o reluare cu capul, care s-a dus însă peste poartă. Petruescu l-a trimis târziu pe Plămadă pe teren, în minutul 86. Iar cum atunci când nu marchezi, fotbalul te pedepdește, UTA a înscris în minutul 87. Pe un contraatac, Enescu i-a pasat lui Cubleșan, acesta a avut un schimb de pase cu Ciprian Rus, prin care defensiva gazdelor a fost făcută șah-mat, iar atacantul a înscris la rândul său.

Arădenii au mai avut o ocazie mare și în prelungiri, dar Murariu s-a opus la șutul lui Pop. Din minutul 88, Alin Ignea, a fost eliminat, după al doilea galben.

Cu 23 de puncte, UTA a urcat pe locul 8. Săptămâna viitoare, arădenii primesc vizita celor de la „U” Cluj, duminică, de la ora 12:00. ASU Politehnica rămâne pe locul 11, cu 20 de puncte, iar sâmbăta următoare, de la ora 11:00, va juca la Clinceni.

ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA – UTA ARAD   1-3
Bogdan Bozian 67′ – pen. / Norbert Janos 14′, 40′, Ciprian Rus 87′

Murariu – Bilia (Lazea 81′), Mera (cpt.), Scutaru (Nicolescu 38′), Cherecheș – A. Ignea, Vidrășan, Poparadu (I. Plămadă 86′) – Bedea, Bozian, Velici
Rezerve: D. Munteanu – C. Popescu, Coadă, , Dr. Cojocaru,
Antrenor: Cosmin Petruescu
Eliminat: Alin Ignea 88′ (cumul de cartonașe galbene)

Orlic – Cr. Costin, Al. Manea, S. Benga, Copaci (Cubleșan 68′) – Coulibaly, Andr. Enescu – N. Janos (Al. Pop 75′), Petra (L. Oprea 75′), Vădrariu – Cip. Rus (cpt.)
Rezerve: Rob. Bodea – R. Iuga, Miculescu, Dav. Popa
Antrenor: Ionuț Popa

Stadion: „Dan Păltinișanu” (Timișoara – Timiș); Arbitru: Mihai Amorăriței (Câmpina); Asistenți: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Marius Bălan (Dej).

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leckzi JOZSI, Sebastian TĂ‚TARU și Emanuel Titus ILIEȘI (Mediafax foto)

Anda DELIU, Marius ANGHEL 27 Oct. 2018, 16:45 Campionat
Pe aceeași temă