Alessandro Masella, italianul crescut de Lazio și Perugia, caută consacrarea în tricoul Forestei. „Nu banii sunt importanți, acum, la vârsta mea” | INTERVIU

Alessandro Masella este singurul stranier din lotul Forestei. Italianul în vârstă de 20 de ani a reușit să se impună repede printre titularii grupării sucevene, izbutind să-și treacă numele pe lista marcatorilor chiar la meciul său de debut. Cu toate că evoluează pe postul de fundaș central, Masella a reușit să puncteze de trei ori în prima parte a sezonului, în 13 apariții pe gazon.

Discuția cu el a dezvăluit un băiat simpatic, ușor timid, dar deosebit de sigur pe el și foarte matur în gândire. De asemenea, m-a impresionat cât de bine vorbește românește, el aflându-se în țara noastră doar de un an și jumătate, înainte de Foresta evoluând pentru Ceahlăul Piatra Neamț și SC Bacău.

– Alessandro, unde ai început să joci fotbal pentru prima dată?
– Sunt de loc din Roma și am fost legitimat prima oară la copiii lui Lazio, care este de altfel echipa mea de suflet. Ultima parte a junioratului mi-am petrecut-o însă la Perugia.

– Cine ți-a insuflat dragostea pentru acest sport?
– Tatăl meu. A fost jucător și mai apoi conducător la echipa de liga a treia Lupa Roma vreme de 30 de ani. El m-a susținut tot timpul, au fost momente în care am vrut să renunț, iar el m-a încurajat să continui. Familia mi-a fost până acum principalul sprijin, m-a susținut moral și financiar ca să-mi pot urma visul.

„Fără să mă gândesc prea mult, am acceptat oferta de a veni în România”

– Cum ai ajuns în România?
– În vara lui 2015 eram în vacanță, aveam câteva variante de transfer, una chiar din liga a treia italiană. Apoi am fost contactat prin intermediul tatălui meu de Angelo Massone, care tocmai preluase Ceahlăul Piatra Neamț. Fără să mă gândesc prea mult, am acceptat oferta de a veni în România. Am intrat pe internet și am văzut baza sportivă de la Piatra Neamț, una foarte modernă, și mi-am zis că se merită să încerc. Nu neg că a contat mult și faptul că Federația Română a introdus regula folosirii obligatorii a unui jucător sub 19 ani, astfel că aveam șanse reale să evoluez titular.

– Din păcate n-a decurs totul așa cum te așteptai…
– Am ajuns la un club cu mari probleme financiare, iar eu am suferit o accidentare destul de serioasă, ruptură de biceps femural, care m-a scos o perioadă din circuit. Totuși, chiar dacă am jucat puțin, am fost remarcat de antrenorul Cristi Popovici, așa că în iarna trecută am ajuns la SC Bacău. Aici am avut șansa să evoluez constant și ne-am calificat cu echipa în play-off.

– Și acolo însă ai avut parte de ghinion. Bacăul s-a desființat, la fel ca și Ceahlăul, și bănuiesc că nici din punct de vedere financiar n-ai ieșit foarte câștigat.
– Nu banii sunt importanți, acum, la vârsta mea. Important este să fiu serios, să joc cât mai mult, să câștig experiență, iar banii nu vor întârzia să apară.

„Într-o zi de marți am semnat contractul, iar sâmbătă am reușit să înscriu pe Areni”

– După aceste două experiențe românești nu tocmai reușite, cum de-ai ales să rămâi aici și să accepți oferta Forestei?
– În vară chiar trăgeam să mă întorc acasă. Am fost chemat să susțin probe de joc la Concordia Chiajna, după care m-a sunat Cristi Popovici și m-a convins să-l urmez la Suceava. Iar alegerea făcută s-a dovedit a fi inspirată chiar din start. Îmi amintesc că într-o zi de marți am semnat contractul, iar sâmbătă am reușit să înscriu pe Areni, la meciul meu de debut, împotriva formației CS Balotești.

– Pare că te-ai acomodat bine, ești mulțumit de alegerea făcută?
– Da, aici este situația stabilă, suntem cu banii la zi, ceea ce n-am mai întâlnit în România. Am avut parte de momente frumoase în turul campionatului, am ajuns să jucăm constant cu 3-4.000 de spectatori în tribune. Nu pot să uit nici atmosfera de la meciul cu Steaua, care s-a jucat de ziua mea, cu stadionul plin, în nocturnă. Fanii mi-au făcut o surpriză plăcută atunci, au venit la stadion cu un banner cu numele meu și mi-au scandat îndelung numele. A fost foarte frumos.

– După meciul cu Steaua a apărut însă acea cădere neașteptată, trecând săptămâni bune fără să mai câștigați vreun meci.
– Am vorbit mult despre această situație în vestiar. Știți cum e, explicații și scuze pot fi multe. Cred că a contat faptul că în vară au venit foarte mulți jucători noi, care au ajuns la echipă foarte târziu, fără să efectueze pregătirea corespunzătoare. La un moment dat au apărut și unele probleme în vestiar, dar aceste lucruri este mai bine să rămână acolo.

– Zilele acestea nu ești foarte fericit. Din cauza unei accidentări n-ai putut să însoțești echipa în cantonament, la Câmpulung Moldovenesc și ai rămas să efectuezi recuperarea la Suceava.
– Așa este, sufăr de pubalgie, iar doctorii mi-au recomandat zece zile de pauză. Astea-s momentele cele mai grele. Stau singur în apartament, iar gândurile mele zboară acasă, la cei dragi. Abia aștept să mă vindec și să revin printre coechipieri.

– E clar că fotbalul italian este mult mai avansat decât cel românesc. De unde pornesc aceste diferențe?
– În primul rând, în Italia, infrastructura este mai bună, iar investițiile pe măsură. Există multe baze sportive și terenuri moderne, astfel că fotbaliștii au șansa să crească calitativ și să se perfecționeze mai ușor din punct de vedere tactic. În România destule meciuri se joacă în noroi, pe terenuri proaste.

Înainte de a ajunge în România auzise doar de Steaua și CFR Cluj

– Sincer, știai ceva despre fotbalul românesc înainte să ajungi aici?
– Foarte puțin. Auzisem de Steaua, de CFR Cluj, după victoria înregistrată pe Olimpico, în fața Romei, iar din când în când mai dădeam în presă peste vreun rezultat al echipei naționale, în timpul campaniilor de calificare pentru turneele finale.

– Dar de Radu Ștefan și de Tătărușanu nu aveai cum să nu auzi, pentru că evoluează în Italia.
– Pe Radu Ștefan chiar l-am văzut de multe ori jucând pe viu, doar joacă de atâția ani la Lazio. Este considerat un lider în vestiar, un fotbalist important al echipei. A ajuns al doilea căpitan al lui Lazio, după Lucas Biglia. Tătărușanu evoluează constant ca titular la Fiorentina și are evoluții apreciate.

– Dar România cum ți se pare? Peste, sau sub așteptările tale.
– Este o țară frumoasă, iar oamenii sunt extraordinari. Am fost primit foarte bine de colegi peste tot pe unde am fost. Am avut șansa să îmi fac prieteni de nădejde, de la care am avut multe de învățat, cum este cazul lui Lucian Dumitriu, care este și colegul meu de cameră.

– Totuși, în Italia, românii nu sunt percepuți la fel bine.
– Nu este chiar așa. Adevărul că sunt două tipuri de români în Italia. Majoritatea merg la muncă și își câștigă traiul cinstit, așa cum fac și eu în România. E adevărat că sunt și unii care se ocupă cu treburi mai puțin cinstite, dar cred că cetățeni care încalcă legea există în toate statele.

– Rudele tale, te-au vizitat vreodată în România?
– Anul trecut, în octombrie, au venit la Suceava mama și tatăl meu. Au vrut să-mi facă o surpriză de ziua mea. Le-a plăcut aici, așa că vor veni din nou la primăvară, urmând să o ia cu ei și pe sora mea.

– Cum îți petreci timpul liber? Cred că te-ai convins că româncele sunt frumoase, ți-ai găsit și tu vreo prietenă?
– Sincer, mai mult stau în casă. Mă antrenez zilnic, mănânc și mă odihnesc. Îmi place să mă uit la televizor și îmi petrec multe ore vorbind pe FaceTime cu rudele și cu prietenii apropiați din Italia. Uneori, mai ies la mall cu colegii. În privința fetelor, nu caut o relație serioasă, pentru că azi sunt aici, iar mâine pot fi în altă parte.

– Cum îți vezi viitorul în fotbal?
– Nu știu, depinde de mulți factori. Ce știu sigur e că mai am încă un an și jumătate contract cu Foresta. Sper să fiu sănătos, să terminăm campionatul cu bine, iar fanii noștri să fie mulțumiți.

– În încheiere, aș vrea să știu care-i fotbalistul tău preferat?
– Cred că cel mai bun fundaș central din lume este Sergio Ramos, de la Real Madrid. Dintre italieni, îmi place cel mai mult Andrea Barzagli, de la Juventus.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU