Chindia i-a găsit înlocuitor lui Daniel Popa. Jucătorul reprofilat ca atacant a înscris în ambele partide de până acum

Marius ANGHEL 16 Aug. 2016, 12:58 Campionat
Chindia i-a găsit înlocuitor lui Daniel Popa.** Jucătorul reprofilat ca atacant a înscris în ambele partide de până acum

Chindia Târgoviște și-a pierdut înainte de startul noului sezon al Ligii 2 unul dintre golgheterii din campionatul trecut, Daniel Popa (foto, în stânga), cedat la Dinamo, însă pare să nu simtă lipsa acestuia. În primele două etape, antrenorul Nicolae Croitoru a mizat în atac pe Cristian Neguț (foto, în dreapta), mijlocaș adus în iarnă de la Urban Titu, iar încrederea i-a fost răsplătită cu câte un gol în fiecare partidă. Cu ASU Poli a înscris al doilea gol din total de patru date la Timișoara, iar sâmbătă reușita sa a fost unica a jocului cu CS Balotești și a păstrat toate punctele la Târgoviște.

Se poate spune astfel că Neguț îl face repede uitat pe Daniel Popa. „Am făcut un meci bun, păcat că nu am marcat de mai multe ori. Dedic golul părinților mei și suporterilor. Sper să o țin tot așa. Nu e important cine marchează, important e să câștige echipa. Îi așteptăm pe suporteri la fiecare meci al nostru. Sperăm să învingem și în partida următoare, la Berceni”, a spus Neguț după meciul cu Balotești.

Cu două victorii în tot atâtea meciuri, Chindia Târgoviște este una dintre cele trei echipe din Liga 2 care au punctaj maxim până acum. Dâmbovițenii sunt la egalitate de puncte cu Dacia Unirea Brăila și FC Brașov și se poziționează pe locul 2 datorită golaverajului.

„A fost o victorie destul de greu obținută. Nu a fost ceea ce așteptam noi. Este important că am câștigat, pentru că avem liniștea necesară să pregătim meciul următor din campionat. Nu pot spune că am căzut fizic în repriza a doua a meciului. Am dat dovadă și în meciurile de acasă de slăbiciune pe fază defensivă. La Timișoara a fost cu totul altceva, superficialitate. Am luat trei goluri, dar am avut și patru-cinci ocazii mari de a înscrie. Noi am avut și un gol anulat acolo, plus câteva greșeli individuale”, a descris jocul cu CS Balotești, citat de jurnaldedambovita.ro, antrenorul Nicolae Croitoru, care a transmis că Neguț îl poate înlocui cu brio pe Popa: „Neguț este un jucător care crește și ne bucură că, ușor-ușor, îl înlocuiește pe Dani Popa. Ne pare rău că repriza a doua nu am reușit să realizăm ceea ce ne-am propus. Sper ca în viitorul apropiat să reușim să remediem ce avem de pus la punct„.

Cele cinci goluri goluri date de Chindia în acest sezon au fost reușite de doi jucători, Cristian Cherchez (trei) și Cristian Neguț (două).

Marius ANGHEL 16 Aug. 2016, 12:58 Campionat
Pe aceeași temă