Consiliul de AdministraÂție al Sport Club MuniÂciÂpal Pitești a ajuns la un aÂcord cu fostul fotbalist al lui FC Argeș și al SteÂlei, NiÂcolae Dică, pentru postul de anÂtrenor prinÂcipal al echipei de fotbal a PiteșÂtiului, caÂre actiÂveaÂÂză în Liga a III-a. AÂcesÂta îi sucÂcede în funcÂție lui Constantin SchuÂmacher, care acum câteÂva zile a semnat cu echiÂpa de Liga I Petrolul Ploiești.
Nicolae Dică a fost prezentat ieri oficial în cadrul conferinței de presă care a avut loc la Primăria Pitești. Tehnicianul grupării din Trivale a semnat un contract pe un an și jumătate, având ca obiectiv promovarea. Dică îi va avea ca și colaboratori pe Alin Popescu, care va ocupa funcția de secund, Cornel Cernea, antrenor de portari, și Dan Didiță, preparator fizic.
Ionică: „Putem îndeplini obiectivul”
Viceprimarul Cornel Ionică, președintele onorific al SCM Pitești, l-a asigurat pe Nicolae Dică de tot sprijinul necesar pentru a face performanță: „Am ajuns la un acord comun împreună cu Consiliul de Administrație al clubului SCM Pitești pentru numirea lui Nicolae Dică pe postul de antrenor principal al echipei. Au fost mai multe discuții. Condiția pusă de noi este promovarea, lucru cu care noul antrenor a fost de aÂcord. Este și o conjunctură favorabilă, după toate problemele caÂre au fost, chiar și unele eșecuri la care nu ne așteptam. Am speranța că putem îndeplini obiectivul. Avem promisiuni că vom fi ajutați pentru a întări echipa. Noul antrenor este în discuții serioase cu echipe puternice din Liga I, pentru aducerea de jucători. Este primul an în care putem să finanțăm legal echipa de fotbal. Sunt alți primari în țară care au probleme din cauza fotbalului, pentru că au dat bani înainte de apariția legii. Și lucrurile nu s-au terminat, pentru că organele de cercetare consideră că au finanțat fotbalul ilegal. Dică știe că pleacă de pe locul 7 și nu spune un neadevăr”.
Dică: „Echipa acestui oraș trebuie să fie în prima ligă”
Nicolae Dică, noul antrenor al echipei alb-violete, vrea ca Piteștiul să ajungă tot mai repede acolo unde îi este locul: „Pentru mine este o onoare că mă întorc să antrenez la Pitești. Prima mea experiență ca antrenor principal va fi aici. Piteștiul mi-a oferit foarte multe și cred că a venit momentul ca și eu să dau înaÂpoi ce mi-a oferit. Echipa, din punctul meu de vedere, nu este într-o perioadă foarte bună. Formația acestui oraș ar trebui să fie în prima ligă, pentru că acest oraș a dat foarte mulți jucători fotbalului românesc. Eu am venit cu gânduri mărețe, am venit cu gândul de a munci foarte mult. Îmi doresc să duc această echipă cât mai sus. Îmi doresc ca acest club să ajungă unde a fost acum 10-15 ani. Le mulțumesc celor din conducere că s-au gândit la mine și că m-au pus antrenor principal. Știu că am un obiectiv, acela de a ajunge pe primul loc. Am încredere în jucătorii pe care îi voi aduce la echipă în această perioadă. Sunt mulțumit de condițiile pe care le oferă clubul. Am încredere că vom putea îndeplini obiectivul. Va fi foarte greu, dar nu imposibil. Dintre jucătorii pe care i-am găsit la echipă, unii dintre ei nu vor mai rămâne. Voi aduce cu siguranță jucători în care eu am încredere. Sper ca la sfârșitul acestui retur să ne bucurăm cu toții, iar echipa să ajungă în Liga a II-a”.
Întăriri importante la gruparea alb-violetă
Noul tehnician al celor de la SCM Pitești este conștient de faptul că echipa are nevoie de întăriri pentru a se putea bate la promovare. Nicolae Dică este decis să aducă la gruparea din Trivale jucători de valoare, care îl pot ajuta să îndeplinească obiectivul pe care și l-a asumat.
Tehnicianul a perfectat și câteva mutări pe piața transferurilor: „Pot să spun despre unii dintre jucătorii care vor veni: Cotigă, Stancu, Năstăsie, care a jucat la SteaÂua și Viitorul Constanța în Liga I, Șerban, care a jucat la Viitorul în Liga I. Mai sunt și alți jucători pe care eu o să-i aduc la echipă. Cei pe care i-am enumerat sunt fotbaliști cu care ne-am înțeles deja. La eÂchipă este și Ciprian Tănasă, care a și semnat. Îl știți foarte bine, deoarece a jucat la FC Argeș mulți ani. A jucat și în străinătate”. Dică spune că și lista plecărilor rămâne în continuare deschisă: „Cu cei care nu vor mai rămâne deja s-a făcut o listă. S-a renunțat la 12-13 jucători care erau anul trecut. Acum au mai rămas în jur de 10. Voi vedea pe 18 ianuarie, când este programată reunirea lotului, pe cine ne vom baza. Am la dispoziție două săptămâni să îmi conturez lotul de 25 de jucători pe care voi conta pentru retur. Voi decide la cine vom mai renunța, dar și la cine va mai veni la echipă. Nu vă ascund faptul că am relații foarte bune cu cei de la Steaua și cu cei de la Viitorul Constanța”.
Nu a venit pentru bani
Principalul grupării din Trivale spune că nu a venit la SCM Pitești pentru a se îmbogăți: „Nu cred că are importanță salariul. Nu am vent pentru bani la SCM Pitești. Am venit să muncesc și să fac performanță. Am avut o carieră de jucător în care am câșÂÂtigat destul de bine. Am venit la SCM să muncesc, să fac performanță și să duc această echipă în Liga I. Mi-am propus locul I la finalul acestui retur de campionat. Am semnat pe o perioadă de un an și jumătate. Vreau să promovez și mă înham la acest obiectiv”.
Vrea sprijinul suporterilor
Nicolae Dică își dorește ca eÂchiÂpa de fotbal a Piteștiului să fie sprijinită de cât mai mulți suporteri la meciurile oficiale: „Mi-aș dori ca toți cei care iubesc fotbalul din Pitești să vină alături de această echipă. Am văzut că oamenii din Pitești au venit în număr de 10.000-12.000 să susțină pe Steaua. Mi-aș dori ca ei să vină în număr cât mai mare să ne susțină și pe noi. Prezența Stelei la Pitești poate să fie trecătoare și noi trebuie să ne preocupăm ca acest oraș să aibă echipă în eșaloanele superioare. Sunt sigur că piteștenii își doresc foarte mult să aibă echipă de fotbal cât mai sus și vom face tot posibilul pentru a ajunge acolo unde ne dorim cu toții”.
Și Mirel Rădoi în staff
În afară de cei trei colaboratori pe care Nicolae Dică i-a anunțat oficial la conferința de presă, principalul grupării din Trivale se va consulta în deciziile pe care le va lua și cu Mirel Rădoi, fostul director sportiv al Stelei. Cei doi au colaborat la echipa finanțată de Gigi Becali, însă Rădoi nu a putut fi trecut în acte ca antrenor principal, pentru că nu avea licență. Din câte se pare, Rădoi va fi directorul tehnic din umbră al grupării argeșene.
Sursa: Curierul zilei
Foto: FB SCM Pitești