Primarul din Tărlungeni își tachinează următorul adversar: „Nu Mediașul e principala favorită la promovare, ci U Cluj!”

Marius ANGHEL 20 Nov. 2015, 11:33 Seria 2
Primarul din Tărlungeni își tachinează următorul adversar:**

Două rezultate de egalitate înregistrate în ultimele două runde au reaprins speranțele în tabăra celor de la Unirea Tărlungeni că pot prinde un loc în „play-out”. Din păcate, înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaș, oficialii Unirii au primit vești proaste. Doi dintre jucătorii de bază ai echipei, Liviu Nicolaie și Răzvan Dâlbea, nu vor mai juca în aceste ultime etape din 2015. Accidentați de o lungă perioadă de timp, cei doi jucători sperau să revină pe teren la meciul cu Mediașul, însă verdictul medicilor a fost unul nemilos. Astfel, Dâlbea are o ruptură musculară de trei centimetri, iar Liviu Nicolaie va fi nevoit să se opereze la genunchi.

„Am încercat să revin la antrenamente, dar mi-a fugit din nou genunchiul, astfel că trebuie să mă operez cât mai repede. Îmi pare rău, pentru că am pierdut aproape două luni cu recuperarea și iată că nu scap de operație. Știu ce mă așteaptă, am mai trecut prin momente grele”, a precizat Liviu Nicolaie.

„Nu Mediașul e principala favorită la promovare, ci «U» Cluj!”

În ciuda absențelor din lot, antrenorul Dan Bona are încredere în jucătorii săi că pot obține măcar un punct în duelul cu Mediașul. „Întâlnim liderul seriei, o echipă care este principala favorită la promovare. Noi venim după două egaluri, puteam chiar să avem mai multe puncte după aceste jocuri ținând cont că am fost egalați de UTA în ultimul minut. Din păcate nu scăpăm de problemele de lot, dar și așa vom încerca să dăm o replică bună pentru a obține măcar un punct”, a declarat Bona.

„Va fi un meci dificil, dar nu imposibil. Am mai jucat cu echipe care s-au aflat pe primul loc și nu am făcut-o rău. Mizăm în continuare pe acești copii, care nu au dezamăgit în ultimele etape. Avem un program greu în acest final de sezon, în care vom juca cu Mediașul, «U» Cluj, Mioveni și Olimpia Satu Mare, sper să scoatem cât mai multe puncte din aceste meciuri. În tur am pierdut la Mediaș după un penalti foarte ușor acordat. Nu cred că Mediașul e principala favorită la promovare, ci Universitatea Cluj!”, a precizat Kiss Iosif, președintele Unirii Tărlungeni.

Grozavu, nemulțumit

De cealaltă parte, cei de la Mediaș vin la Tărlungeni după o serie de cinci victorii consecutive, iar Leo Grozavu, antrenorul care a reușit să-i resusciteze pe medieșeni, nu concepe niciun pas greșit. „Nu va fi un meci ușor la Tărlungeni, o echipă care este în revenire după ultimele meciuri cu UTA și Pâncota. Cu siguranță, Unirea nu este un adversar facil, dar noi trebuie să ne continuăm seria victoriilor”, a declarat Grozavu, care se plânge de programul încărcat impus de FRF pe acest final de sezon. „Terenurile vor fi grele, dar noi trebuie să ne adaptăm. Chiar nu mi se pare normal acest program cu multe meciuri în acest final de sezon”.

Meciul dintre Unirea Tărlungeni și Gaz Metan Mediaș este programat sâmbătă, de la ora 11:00.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: Istvan BERTALAN

Marius ANGHEL 20 Nov. 2015, 11:33 Seria 2
Pe aceeași temă