Farul Constanța și-a întrerupt, sâmbătă, seria de trei victorii consecutive în deplasarea de la Berceni, din etapa a 11-a a Ligii 2. „Marinarii” au primit gol atunci când erau în superioritate numerică și mai apoi, în loc să revină pe tabela de marcaj, au încasat două cartonașe roșii, facilitând astfel victoria gazdelor.
Finalul primei reprize avea să încingă meciul de la Berceni. Portarul ilfovenilor, Stoian (45+1), a văzut cartonașul roșu după ce a făcut un henț în afara careului, iar „marinarii” se frecau pe mâini de bucurie. Manciu a intrat în teren în locul lui Cană pentru a-i luat locul în poartă eliminatului, însă Farul n-a apucat să se bucure de superioritate, deoarece, odată ieșiți de la cabine, s-au și trezit conduși. După un corner bătut perfect de Pădurețu, Epaminonda Nicu înscrie cu o lovitură de cap, iar gazdele preiau conducerea. Jucătorii lui Gache s-au aruncat în atac, însă n-au reușit să desfacă apăratea comasată a celor de la ACS Berceni. Mai mult, Pătrașcu (77) readuce egalitatea pe teren după ce vede al doilea galben și este eliminat, iar Ionescu (88) îl urmează și el la scut timp după ce a faultat din postura de ultim apărător.
Farul rămâne totuși pe loc de play-off chiar dacă a coborât două locuri, este la egalitate de puncte cu alte patru echipe, însă finalul campionatul este departe. De partea cealaltă, ACS Berceni, în urma acestui succes la limită, s-a apropiat la două puncte de „marinari”, 15 față de 17 puncte.
„În prima repriză am avut cinci ocazii clare, dar nu am putut marca. Am primit gol în urma unui corner, când adversarii jucau în zece, iar de acolo s-a rupt totul. În partea secundă, am dominat, dar în cea mai mare parte a timpului steril. Ne-am creat doar vreo două situații de gol. Sunt nemulțumit de cum au evoluat băieții, la experiența lor, după pauză. Dacă înscriam în primele 45 de minute, alta era soarta meciului”, a declarat, pentru ziuaconstanta.ro, Constantin Gache, antrenorul principal al Farului.
Gudea le cere scuze suporterilor
Altfel, înfrângerea de la Berceni i-a adus Farului două eliminări, dar și un scandal cu suporterii. Portarul titular Alexandru Gudea a avut o ieșire nervoasă la adresa fanilor constănțeni prezenți la meci după ce aceștia l-au înjurat. Goalkeeperul a reacționat la rândul său, iar după meci și-a recunoscut fapta și și-a cerut scuze publice.
„A avut loc un incident după golul gazdelor. Am avut o reacție necontrolată față de suporteri. Nu mi-a fost reproșată faza, dar am fost înjurat și le-am făcut fanilor un gest obscen. Vreau să le cer scuze. Îi respect foarte mult. A fost un gest urât din partea mea, care nu îmi stă în caracter. Toată vina îmi aparține”, a declarat goalkeeper-ul Farului pentru sursa citată.
ACS Berceni: Stoian – Cană (Manciu ’45+1), Fâșie, E. Nicu (cpt.), A. Radu – M. Neagu, Al. Radu, Ettien, A. Pătrașcu – Pădurețu (C. Mihai ’82), L. Dobre (Ionică ’70)
Rezerve neutilizate: Cioranu, V. Lungu, R. Gheorghe, Toia
Antrenor: Nelu Prună
Eliminat: Stoian ’45+1 (roșu direct)
Farul: Gudea – Milea (Băjan ‘5, Al. Grigoraș ’76), Șt. Rusu (T. Bălan ’60), D. Bratu, Barna – M. Ion, Ad. Ionescu, Fl. Pătrașcu (cpt.), Cristocea – Nicorec, S. Chițu
Rezerve neutilizate: I. Dinu – Corcoveanu, Țăranu, S. Ilie
Antrenor: Constantin Gache
Eliminați: Fl. Pătrașcu ’77 (cumul de galbene), Ad. Ionescu ’88 (roșu direct)
Etapa viitoare, Farul primește vizita echipei CS Balotești, iar ACS Berceni se deplasează la Ceahlăul Piatra Neamț.