SPECIAL | Românul care a ajuns să joace în țara spiridușilor verzi și a trifoiului norocos. „Am avut de ales între o experiență în necunoscut sau Liga a 2-a de la noi”

Marius ANGHEL 15 Mar. 2017, 10:39 Special

După ani buni jucați în România, la nivelul eșalonului secund, la Dunărea Galați, Rapid CFR Suceava (actuala Foresta) sau ACS Berceni, bifând în Liga a 2-a peste 75 de meciuri, mijlocașul Dragoș Sfrijan (26 ani – foto mic, în dreapta) își încearcă norocul la depărtare de țară. La începutul anului, jucătorul originar din Făgăraș a semnat cu divizionara secundă irlandeză Athlone Town FC, acolo unde, după primele trei etape, a reușit să se impună ca titular, felicitându-se pentru alegerea făcută.

„Am venit prin intermediul unui prieten, având de ales între o experiență în necunoscut, aici, sau Liga a 2-a de la noi. Trebuia să mă hotărăsc rapid, am decis că vreau să încerc ceva nou, cu speranța că poate e mai bine pentru mine, mai ales că în ultimii ani situația fotbalului nostru s-a deteriorate constant, mai ales în eșaloanele inferioare. Sincer să vă spun, nu am plecat cu gânduri sau așteptări mari, pentru că nu știam exact ce o să fie acolo. Eram pregătit să mă întorc, însă totul a fost neașteptat de bine și am rămas aici. Condițiile sunt bune, cazare, masă, terenuri foarte bune de antrenament, iar cele pe care jucăm sunt excelente. Obiectivul a fost să facem repede o echipă bună și să încercăm cât mai repede omogenizarea echipei, pentru că suntem mulți jucători din alte țări. Anul trecut ei au terminat pe ultimul loc, însă acum am început bine, cu două victorii și sper să fiu sănătos și să joc cât mai multe meciuri și poate o să producem surpriza anul aceasta”, a spus Sfrijan.

Nu e „Strifan”, e Sfrijan

Apariția jucătorului român la echipa irlandeză (unde mai joacă doi portughezi și doi letoni) a luat prin surprindere site-urile de specialitate. La primele sale apariții în tricoul echipei irlandeze, acesta a fost confundat cu un „localnic”, și „rebotezat” Strifan! După câteva săptămâni, toată lumea îl știe pe românul lui Athlone, care, la rândul său, s-a acomodat foarte bine, bifând toate minutele oficiale.

„Nivelul, după părerea mea, este precum cel din liga a doua de la noi, însă cu mai mare accent pe forță. Mă avantajează, este stilul meu, iar acomodarea aici a decurs extreme de bine și ușor, toți colegii și stafful fiind alături de mine, astfel că nu am întâmpinat nicio dificultate” a mai declarat Sfrijan.

Ultima echipă pentru care a evoluat Dragoș Sfrijan în România a fost ACS Berceni, club care în prima parte a sezonului s-a retras din Liga 2. A evoluat 13 meciuri la ilfoveni și apoi a stat pe tușă până în iarnă, când a primit oferta de a merge în Irlanda. Înainte să meargă la Berceni, Sfrijan semnase cu FC Brașov după despărțirea de Rapid CFR suceava, însă a cerut să meargă la echipa de lângă București, unde a și fost căpitan în perioada în care a evoluat acolo.

Noua sa echipă, Athlone Town, care are în palmares două titluri în Irlanda (1980/1981, 1982/1983), este în acest sezon pe locul 3 în Liga a 2-a după trei etape desfășurate, la egalitate cu liderul Waterford (6 puncte).

Republica Irlanda, cu capitala la Dublin, este o țară dominată de culoarea verde. Trifoiul este un simbol național și este considerat un obiect norocos, iar spiridușii verzi cu barbă roșie care ascund comori la capătul curcubeului, faimoșii „leprichauns”, sunt un alt logo al țării situate la vest de Marea Britanie. De altfel, aceste simboluri sunt purtate și de suporterii naționalei de fotbal a Irlandei atunci când merg la meciuri sau la turnee finale, așa cum a fost și cazul Campionatului European din Franța, din vara lui 2016, atunci când selecționata lor a ajuns până în optimile competiției și a pierdut cu gazda Franța, scor 2-1. Fanii irlandezi au fost apreciați pentru modul în care s-au comportat, pentru hainele pe care le-au purtat și pentru fair-play-ul arătat.

Articol scris de Marian DIMA

Marius ANGHEL 15 Mar. 2017, 10:39 Special
Pe aceeași temă