Ultima clasată din Liga 2 își întărește spatele în lupta pentru evitarea retrogradării. Și-a numit președinte pe unul dintre membrii Comitetului Executiv al FRF

Reprezentanții cluburilor din Liga 2 în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal și-au schimbat în acest sezon echipe la care erau în conducere. Dacă Auraș Brașoveanu a trecut de la Farul Constanța la Dacia Unirea Brăila, Ștefan Stana rămăsese fără club după ce ACS Berceni a suferit transformări în această vară, iar între timp s-a desființat. Fostul portar al Chimiei Râmnicu Vâlcea a primit însă o ofertă de a fi președinte la Metalul Reșița, pe care a și acceptat-o.

Stana se va alătura astfel lui Cătălin Rufă la clubul ce își desfășoară meciurile de pe teren propriu la Ghermănești / Snagov, în Ilfov. „Cătălin Rufă m-a contactat și m-a întrebat dacă vreau să fac parte din conducerea echipei lui. Astfel am acceptat postul de președinte la Metalul Reșița”, a spus, la radio Sport Total FM, fostul președinte al echipei ACS Berceni, care crede în salvarea de la retrogradare a Metalului: „Până la ultima etapă și până la ultima picătură de energie, echipa va lupta pentru menținerea în competiție. Sportul te educă. Sper să fie bine.”

După ce în ultimul an a trecut peste probleme de sănătate ce l-au ținut departe de ședințele Comitetului Executiv al FRF, Ștefan Stana spune că începe se se reimplice în rezolvarea situațiilor delicate prin care trece campionatul Ligii 2. „Am fost prezent la ultimele ședințe ale Comitetului Executiv, totul este normal. Legătura este foarte bună cu președintele, cu secretarul general.”, a mai declarat Ștefan Stana în cadrul emisiunii Fotbal la matineu.

Noul club la care va activa ca președinte Ștefan Stana, Metalul Reșița, a încheiat prima parte a sezonului Ligii 2 pe ultimul loc în clasament, pe 18. După 19 meciuri desfășurate în 21 de etape, Metalul a acumulat doar 10 puncte, cu 7 mai puține față de ASU Politehnica Timișoara, prima echipă care se află deasupra liniei retrogradării.

Pe aceeași temă