Neamțu, „îngerul alb-albastru”. „Când voi ajunge acolo, lângă el, voi afla adevărul de la el”

12 ani s-au scurs de când Cristi Neamțu a încetat din viață. Era într-un cantonament cu Universitatea în Cipru, când, în urma unei ciocniri cu coechipierul Marius Șuleap, a rămas inert. După șase zile de comă, goal-keeper-ul de 22 de ani, căruia mulți îi prevedeau un viitor strălucit, s-a stins într-un spital din Nicosia. Convoiul funerar a fost fomat din zeci de mii de oameni pe străzile Craiovei, de la club până la stadion și apoi la cimitir.

Era o zi mohorâtă, și cerul a plâns atunci pentru eroul Științei. „Cristi este unul dintre noi!” sau „Te vom iubi mereu!” au fost scandările care l-au însoțit pe „Schmeichel din Bănie” pe ultimul drum. Peluza sud a arenei „Ion Oblemenco” a primit numele „Cristi Neamțu”.

Cristi nu a fost numai jucătorul Științei, a fost și suporterul ei. A murit la datorie, îmbrăcat în tricoul alb-albastru.

Cu o zi înaintea comemorării a 12 ani de la tragedie, la cimitirul Sineasca este o zi frumoasă, de primăvară, numai că pentru cea care stă lângă mormântul fotbalistului nu au mai existat zile senine de când și-a pierdut fiul. Vine în fiecare zi la căpătâiul său, uneori chiar și de două ori pe zi. De data aceasta are și companie. Cei de la CS Universitatea au format o delegație, în frunte cu fostul antrenor al lui Cristi de la tineretul Craiovei, Nicolae Tilihoi, pentru a-l omagia pe fostul portar.

„L-am avut la echipă, era un băiat bine crescut și avea respect pentru fotbal. Putea fi portarul naționalei, regret enorm și acum dispariția lui” îngaimă Tilihoi.

Alături de Costică Donose, stoperul Craiovei Maxima aprinde o lumânare și la mormântul lui Zoli Crișan, aflat chiar lângă cel al lui Neamțu și apoi la căpătâiul regretatului căpitan, Costică Ștefănescu.

Veneau din capătul celălalt al orașului, unde l-au omagiat pe cel care a stat pe bancă la parcursul de senzație al Maximei până în semifinalele Cupei UEFA, Tică Oțet, dispărut cu 15 ani în urmă. Pentru a mai destinde puțin atmosfera, „Limbă” face o așezare eternă a „maximilor”. „S-au dus deja Zoli, Costică, nea Tică Oțet. Toți ne ducem la un moment dat, eu mi-am ales deja locul aici, lângă acea piatră mare. Pe Ungureanu și Negrilă îi pun mai în spate, că sunt mai mici. Cârțu are afaceri prin zonă, el își permite să-și aleagă oriunde poziția de veci. Balaci era căpitan de echipă când am venit, poate să-mi ia fața, are loc de frunte. Pe Cămătaru îl ducem la el la Strehaia, să-și aducă acolo aminte mereu de el”.

Ioana Cioboată vine zilnic de 12 ani la mormântul copilului său: „Moartea fiului meu este încă un mister pentru mine”

Cu Ioana Cioboată, mama lui Cristi Neamțu, am rămas puțin de vorbă după depunerea de coroane. Vorbește în același timp cu mândrie și cu durere despre fiul său. Este mâhnită că tot mai puțini își aduc aminte de el. Îl consideră în continuare vinovat pe Marius Șuleap și spune că poate ar fi trecut peste asta dacă fostul coechipier al lui Cristi ar fi dat măcar un semn în toți acești ani. Cât despre renta viageră garantată de pe vremea când patron era Gigi Nețoiu, nu mai beneficiază de 3 ani de acei bani. A încercat să mai facă niște sesizări, inclusiv la FRF, dar toată lumea a uitat, într-un final.

Nicolae Tilihoi îi promite însă că se va schimba ceva în acest sens, iar o dată cu reînvierea CS Universitatea, martirii Științei și familiile lor nu vor fi uitați.

– Despre Cristi foștii lui antrenori, în special Nicolae Tilihoi, aici de față, spun că putea fi portarul echipei naționale…
– Probabil că antrenorii lui l-au cunoscut mai bine ca portar, îi știau potențialul, înseamnă că au dreptate. Eu știu ce îmi spunea el, că vrea să ajungă cel mai mare portar al Universității Craiova și chiar al fotbalului românesc.

– A fost o perioadă cruntă pentru dumneavoatră, ați avut sprijin măcar moral din partea cuiva din fotbal?
– Așa este, pentru mine au fost 12 ani grei, plini de lacrimi și suferință, bucurii nu mai am de când s-a dus Cristi. Vin în fiecare zi la mormântul lui. Foarte puțini și-au mai adus aminte de el, de sărbători sau la comemorări au venit la mormânt cu coroane de flori, în rest niciun telefon, nimic. Măcar la el are cine să vină, cât timp sunt eu, la regretatul Zoli Crișan nu vine nimeni, tot eu am grijă de mormântul lui.

– Ați mai deslușit între timp ce s-a întâmplat, cum a fost cu acel cumplit accident?
– Nici acum nu știu cum s-a întâmplat și de ce a murit, dacă nu mi-au spus atunci, acum cu atât mai puțin aș putea afla mai multe. Cât voi trăi va rămâne un mister pentru mine ceea ce s-a întâmplat cu băiatul meu. Când voi ajunge acolo, lângă el, voi afla adevărul de la el.

– Îi mai purtați pică lui Marius Șuleap pentru accident?
– Să știți că da, încă îi port pică, nu pot să-l uit, mai ales că în 12 ani nu a dat vreun telefon, cu atât mai puțin să vină să aprindă o lumânare.

– Ce s-a întâmplat cu acea rentă pe care o primeați de la club?
– Nu am mai primit nimic de la nimeni. De la începutul lui 2011 nu am văzut nimic de la domnul Mititelu. Am depus cereri și la LPF și la FRF, chiar și la autoritățile locale, dar nimic, stau în pensia mea de 550 de lei, e greu, dar trebuie să mă descurc astfel.

– Mai urmăriți ce se întâmplă în fotbalul craiovean, mai sperați să revină în prim-plan?
– Urmăresc fotbalul craiovean, înainte nu știam mare lucru, dar de la Cristi am început să-l învăț, să-l urmăresc atent și încă mai sper să reînvie. Am încredere că o să mai fie o dată echipă mare la Craiova, fiindcă orașul merită, la fel și foștii mari fotbaliști ai Universității, care au venit și astăzi la mormântul lui Cristi.

Articol scris de Cosmin STAICU

Foto: CS Universitatea Craiova