Argeșul o ține pe aceeași direcție în Turcia! Echipa lui Ionuț Badea a înregistrat al treilea eșec consecutiv. În acest joc s-au arătat patru cartonașe roșii

Marius ANGHEL 10 Feb. 2020, 18:37 Pregătiri, amicale

Campionii FC Argeș o ține din înfrângere în înfrângere în meciurile amicale din cantonamentul din Turcia. Echipa piteșteană antrenată de Ionuț Badea a pierdut, luni, cu 1-0, și testul cu Kabel Novi Sad. Același scor l-a înregistrat și în precedentele două jocuri de pregătire, cu PFK Montana și Bregalnica Stip.

Unicul gol al meciului cu ocupanta locului 5 din liga secundă din Serbia a fost marcat în minutul 51, în urma unei faze fixe, încheiate cu un șut de la 10 metri.

În prima repriză, Argeșul și-au trecut în cont două mari ocazii de gol prin Vasile Buhăescu și Robert Grecu, care, însă, au fost neinspirați în fața porții, a notat echipa piteșteană pe pagina sa de Facebook. După ce s-a primit golul, Buhăescu, din interiorul careului, a tras slab, iar Năstăsie, din lovitură liberă de la marginea careului, a trimis peste transversală. Și sârbii au mai avut o ocazie mare de a înscrie, însă mingea șutate s-a dus peste poarta apărată în acel moment de Ducan.

Patru cartonașe roșii arătate în acest amical

Partida amicală nu a fost lipsită de durități. Kabel Novi Sad a încasat trei cartonașe roșii, iar Argeș a primit unul, Andrei Blejdea fiind eliminat cu 25 de minute înainte de finalul jocului. Totuși, meciul s-a jucat 11 contra 11, cei eliminați fiind înlocuiți de coechipieri.

Campionii FC Argeș: Ducan – Tofan, Turda, Deslandes, Șerbănică – Moihedja, I. Șerban – Rob. Grecu, Blejdea – Matiș, Buhăescu. După pauză au mai intrat: Koleslovs, Turkovic, I. Năstăsie, A. Popa, Motroc, Mușat, Mirică, Oancea.

În Turcia, Campionii FC Argeș a jucat trei meciuri amicale până acum, cu bulgarii de la PFK Montana (scor 0-1), cu macedonenii de la Bregalnica Stip (scor 0-1) și cu sârbii de la Kabel Novi Sad (scor 0-1).

În următorul amical, echipa piteșteană o întâlnește pe 13 februarie pe Chikhura Sackhere, din prima ligă a Georgiei.

 

Marius ANGHEL 10 Feb. 2020, 18:37 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă