CSM Râmnicu Vâlcea obține un punct la posibil ultimul ei meci din istoria clubului. ASU Poli pierde din avansul față de ultima echipă care retrogradează

Marius ANGHEL 10 Dec. 2016, 15:03 Campionat

Etapele trec, echipele se desființează, iar locurile retrogradabile din Liga 2 încep să dispară. Pare incredibil, dar CSM Râmnicu Vâlcea, una dintre cele mai vechi și importante echipe din Liga 2, e pe punctul de a-și găsi sfârșitul în această pauză de iarnă. Ar fi deja al treilea club care ar abandona competiția prematur, după ce până acum Șoimii Pâncota și ACS Berceni au făcut-o deja. Probleme serioase are și Unirea Tărlungeni, care în această ultimă etapă a anului a anunțat că nu are bani să organizeze meciul de pe teren propriu cu Dacia Unirea Brăila, astfel că la a doua astfel de abatere va fi exclusă.

Revenind la CSM Râmnicu Vâlcea, clubul oltean va rămâne fără sprijinul autorităților locale, care au decis să-și facă propriul club, iar acționarul majoritar nu este dispus să susțină de unul singur activitatea echipei. În această situație, dacă nu intervine vreo minune în scurta perioadă, CSM se va desființa în această iarnă. Nici bine nu a fost făcut anunțul, că deja am constatat și primele evadări. Mihai Dina a plecat în Cipru să își caute echipă, în timp ce antrenorul Jerry Gane a considerat să e mai bine să își rezilieze contractul, cu doar două zile înaintea ultimului meci din acest an, posibil ultimul din istoria clubului.

CSM Râmnicu Vâlcea va juca astăzi, de la ora 13:00, pe stadionul Știința din Timișoara, ultimul meci din acest an, cel din etapa a 21-a a Ligii 2. Vâlcenii vor întâlni una dintre contracandidatele în lupta pentru evitarea retrogradării, ASU Politehnica, în cazul în care minunea cu supraviețuirea s-ar întâmpla în această iarnă. Cele două echipe sunt despărțite de două puncte, 18 față de 16, în favoarea oltenilor.

ASU Poli nu s-ar fi așteptat la început de sezon să-i fie atât de ușor să scape de ultimele poziții din clasament. Astăzi, nu are nicio scuză dacă nu își învinge adversarul complet debusolat după aflarea veștii că e pe punctul de a se desființa. Timișorenii au astfel șanse mari să se distanțeze și mai mult de locurile care duc în Liga 3. În tur, cele două echipe au remizat fără gol, 0-0, în confruntarea de pe stadionul Municipal din Râmnicu Vâlcea.

Meciul de astăzi, ce va începe de la ora 13:00 și se va desfășura pe stadionul Știința din Timișoara, va fi arbitrat de centralul Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca) și de tușierii Radu Despa (Baia Mare) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu). Arbitru de rezervă este Mircea Ardelean (Arad), în timp ce observatori au fost delegați Fevronia Ion (Craiova) și George Constantinescu (Slatina).

Foto: Sebastian TĂ‚TARU

VEZI REZULTATELE înregistrate în etapa 21 și CLASAMENTUL LIGII 2

COMENTARIUL LIVE:

â–ºASU Poli: Gkakos – Motreanu, Cr. Gălan (cpt.), Bilia, Taub – Măd. Stancu – Birău (Vucea 80′), Dănăricu, D. Constantinescu (Țugui 75′), Ghinescu (Șt. Blănaru 65) – Bădăuță
Rezerve neutilizate: A. Constantinescu – Telescu, Teuț, Neamțu
Antrenor: Sorin Brîndescu

â–ºCSM: Muțiu – Samson, Neag, Cr. Munteanu, D. Dumitrașcu – Piscanu (Mocanu 82′), C. Cristea (Bușu
63) – Oct. Vasile (Bg. Geantă 46′), D. Stana (cpt.), Fl. Pârvu – C-tin. Stoica
Rezerve neutilizate: Căbuz – Ceapă, Simeanu, Ov. Mihai
Antrenor: Adrian Dulcea

â–ºMin 90+5 Final de partidă la Timișoara. Meciul se termină la egalitate 1-1, rezultat care nu mulțumește niciuna dintre echipe, având în vedere că CS Balotești a câștigat mai devreme. Cu punctul câștigat astăzi, ASU Poli și CSM Râmnicu Vâlcea se clasează pe primele două locuri de deasupra liniei retrogradării. 4 puncte, respectiv 6 despart cele două echipe de CS Balotești, formație care e pe ultimul loc retrogradabil. Pentru CSM Râmnicu Vâlcea acesta ar putea fi ultimul meci din istoria clubului, dacă acționarul principal decide, într-adevăr, să desființeze echipa.

â–ºMin 90+3 Blănaru pătrunde în careu și este deposedat în ultimul moment

â–ºMin 90+2 Timișorenii cer un penalty la un presuspus henț în careu, însă arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu patru minute

â–ºMin 89 Pârvu bate lovitura liberă în 8 metri lateral stânga, acolo de unde Stoica trage, Gkakos respinge greu de lângă bară, Geantă îi fură mingea, dar se complică și în cele din urmă Gălan degajează cu mari emoții

â–ºMin 88 Motreanu ia galben pentru că faultează la 30 de metri de propria poartă

â–ºMin 86 Dănăricu trage de la 20 de metri, Muțiu respinge în față apoi plonjează pentru a reține

â–ºMin 82 Iese Piscanu, accidentat și intră Mocanu

â–ºMin 82 Blănaru trece de doi adversari în 10 metri ușor lateral stânga, rămâne singur cu Muțiu, însă finalizează dezamăgitor din 7 metri, mult peste poată

â–ºMin 80 Iese Birău și intră Vucea

â–ºMin 75 Andrei Țugui intră pe teren în locul lui Dan Constantinescu

â–ºMin 72 Dănăricu trage de la 22 de metri și mingea izbește bara transversală

â–ºMin 69  1-1 Centrare pe jos din stânga a lui Bușu, în 8 metri central, acolo de unde Costin Stoica împinge balonul pe lângă Gkakos și îl trimite lângă bara colțului lung

â–ºMin 68 Gkakos reține în 4 metri o minge centrată din stânga după o fază continuă de atac ce puțin mai devreme Motreanu respinsese aproape salvator după o eroare de comunicare între fundașii centrali și portar

â–ºMin 65 Intră Ștefan Blănaru și iese Ghinescu

â–ºMin 63 Intră Sorin Bușu și iese Călin Cristea

â–ºMin 63 Stana trage de la distanță, dar minge se duce peste poartă

â–ºMin 62 Ghinescu insistă la o minge în stânga careului, centrează, dar balonul pică pe plasă

â–ºMin 61 Gkakos iese din poartă și reține din fața lui Pârvu, după ce mijlocaul CSM-ului pătrunsese în careu

â–ºMin 54 Ghinescu ia și el galben pentru că întârzie executarea unei lovituri libere

â–ºMin 52 Stancu ia galben după ce îl faultează din spate pe Stoica

â–ºMin 49 Bădăuță recuperează o minge la marginea careului oltean, se complică în driblinguri și apoi trage în blocaj

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 46 Intră Bogdan Geantă și iese Octavian Vasile

â–ºMin 45+2  Pauză la Timișoara. ASU Poli intră la cabine cu avantaj minim după ce a deschis scorul încă din secunda 22

â–ºMin 45 Se arată un minut de prelungire

â–ºMin 38 Stana bate lejer o lovitură liberă din stânga careului, ca să fie bătută, iar Motreanu respinge cu capul

â–ºMin 34 Motreanu pătrunde în careu pe dreapta și centrează în fața careului pentru Bădăuță, care reia cu capul din 6 metri, dar trimite pe lângă bara colțului scurt

â–ºMin 25 Pârvu bate o lovitură liberă din stânga careului polist, mingea trece de zid, dar este respinsă apoi de primul jucător aflat la colțul scurt

â–ºMin 24 Dumitrașcu ajunge în stânga careului, centrează prin fața porții, însă pentru nimeni

â–ºMin 22 Ghinescu pătrunde în careu pe stânga și centrează pentru Bădăuță, care plonjează, dar nu ajunge la minge

â–ºMin 19 Cristi Munteanu intervine bine în fața lui Bădăuță, scăpat în careu

â–ºMin 17 Acțiune bună a lui Vasile pe stânga, întoarce pentru Stana, care șutează de la 20 de metri, dar mult peste poartă

â–ºMin 15 Eraore a defensivei gazdelor, Stoica șutează pe mijlocul porții și Gkakos prinde

â–ºMin 15 Ghinescu este bine lansat spre poarta vâlcenilor, Samson revine din spate și deposedează

â–ºMin 14 Șut Stana de la 30 de metri, reține Gkakos

â–ºMin 11 Contră bună a gazdelor, Bădăuță ajunge singur la marginea careului, dar în locul unei pase, trage mult peste poartă

â–ºMin 10 Centrare Vasile, de pe dreapta, în fața porții, resping gazdele în corner

â–ºMin 7 Centrare Samson de pe dreapta, cap imprecis Costin Stoica, reține portarul

â–ºMin 4 Dănăricu trage de la 20 de metri și Muțiu reține cu siguranță

â–ºMin 1  1-0 Pasă Dănăricu pe dreapta pentru Birău, care scapă singur pe flancul drept cu portarul Muțiu și înscrie. Era abia secunda 22 când mingea a intrat în plasă. Vâlcenii i-au cerut asistentului de pe acea parte explicații, considerând că Birău era în offside

â–ºMin 1  A început partida de la Timișoara, ultima de astăzi din Liga 2

Marius ANGHEL 10 Dec. 2016, 15:03 Campionat
Pe aceeași temă