„Unii din FRF ard gazul de pomană”

19 Aug. 2009, 13:49 Special
„Unii din FRF ard gazul de pomană

 

Geta Onu nu se împacă, și pe bună dreptate, cu decizia Comisiei de disciplină, care a retrogradat echipa în Liga a III-a și i-a interzis prezența pe stadioanele din România pe o perioadă de doi ani. ACU a făcut apel la decizia de la „disciplină”, iar Comisia de recurs va da vineri o hotârâre în ceea ce privește gruparea arădeană.

 

Președintele executiv de la ACU spune că termenul dat de cei de la recurs este unul neserios, iar unele persoane din FRF ard gazul de pomană. „Nu mă refer la Mircea Sandu sau Ionuț Lupescu, ci la acele persoane din comisii. Cum este posibil să mă anunți vineri în ce divizie voi juca? Este un termen neserios. Eu până vineri la ora 14 nu știu în ce eșalon voi juca. Nu îmi fac speranțe deloc că ACU va fi reprimită în Liga a II-a, dar ar fi posibil. Antrenorul nu trebuie să știe de la începutul săptămânii contra cărei echipa va juca, pentru a pregăti jocul? Dacă ne anunță că suntem în Liga a II-a, cum mai putem pregăti jocul cu Jiul și când vom face deplasarea? Ce se va întâmpla cu CS Ineu care va veni să joace meciul cu noi vineri? Va fi trimisă acasă așa cum au făcut cu Râmnicu Vâlcea? De aceea spun că unii din FRF ard gazul de pomană și își bat joc de echipe. Conducerea FRF ar trebui să-i mai trimită acasă pe acei incompetenți și să aducă profesioniști. Noi cluburile îi plătim pe cei de la FRF să ne conducă și organizeze bine. Ce organizare este asta când eu nu știu cu cine joc vineri?”, a declarat supărată Geta Onu.

 

Cert este că, ieri la prânz, FRF a completat seria 5 din Liga a III-a cu două echipe din Reșița, Muncitorul și Școlar, grupări care nu și-au câștigat în teren dreptul de a juca în acest eșalon. În urma programării de ieri, ACU ar trebui să joace vineri, începând cu ora 18, pe propriul teren, cu CS Ineu, dacă decizia de la „disciplină” va fi menținută și la „recurs”. „Stați liniștiți că va rămâne aceiași decizie și FRF se alege cu 22 de milioane, taxa de apel. Toate actele vor face obiectul unui dosar la TAS. Eu am mai spus că doar cei de la TAS pot să facă dreptate în acest caz, așa cum s-a întâmplat cu Timișoara”, este de părere președintele executiv de la ACU.

 

Articol scris de Daniel Berar
 

19 Aug. 2009, 13:49 Special
Pe aceeași temă