„U” Cluj a organizat primul trial pentru crearea noii echipe. 61 de jucători speră să joace pentru „șepcile roșii”

  • Noua echipă a Universității Cluj a început căutarea de jucători pentru Liga a IV-a.
  • Sabău, Marius Popescu, Szilagyi și Pojar au testat astăzi 61 de jucători liberi de contract, iar trialul va continua și mâine.


Cu mai puțin de două săptămâni înaintea începerii sezonului Ligii a IV-a Cluj, Universitatea Cluj nu are niciun jucător în lot. Juniorii formației nu pot să treacă la noua societate până când vechea societate, cea care administra clubul, nu intră în faliment. Până la venirea acestora, noii conducători ai echipei clujene organizează trialuri pentru găsirea unor jucători cu care să înceapă campionatul și care ar putea ajuta echipa să lupte la promovare. Astăzi, 23 august, au fost prezenți 61 de jucători cu trecut în ligile a 3-a și a 4-a. Aceștia au fost organizați în mai multe echipe și au încercat să-și arate calitățile sub privirile lui Ioan Ovidiu Sabău, Cristi Pojar și a noilor antrenori, Marius Popescu și Zsolt Szilagyi.

„Nu avem nimic deocamdată, nu avem pe ce să ne bazăm, căutăm jucători, de-asta am făcut și acest trial. Antrenori avem, dar trebuie să găsim și echipă ca să aibă ce să antreneze. Ne-am fi dorit să începem mai devreme, dar nu a fost posibil din punct de vedere legal, nu am avut cum să ne organizăm. Ne adaptăm și încercăm să găsim soluții din mers. O luăm de la zero, pe alte principii, criterii. Când trebuie să construiești ceva de durată e nevoie de răbdare și cer foarte multă răbdare. Nu vom face compromisuri și avem cele mai bune intenții să readucem echipa acolo unde îi este locul, în Liga 1”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, managerul noii echipe.

Mâine, 24 august, va avea loc un nou trial, cu alți jucători, după care oficialii echipei vor alege primii jucători din lotul echipei.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN

Pe aceeași temă