Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat, vineri, pe
site-ul oficial, că va audia părțile în 13 și 14 iulie și va da o
decizie până la 22 iulie în cazul apelurilor formulate de cluburile
FC Timișoara, Gloria Bistrița și FC Bihor la decizia FRF de a nu le
acorda licența.
TAS precizează că pe agenda sa sunt următoarele memorii: Fotbal
Club Timișoara SA vs. UEFA; Fotbal Club Timișoara SA vs. FRF; CS FC
Bihor Oradea vs. FRF & LPF; „Club Fotbal Gloria 22” Bistrita
vs. FRF și LPF.
„Părțile au ajuns la un acord pentru ca apelul să fie
judecat de urgență: audierile vor fi făcute de același complet de
arbitraj în contextul în care prima ligă din România, 2011/2012,
începe la 22 iulie. Un program al procedurii a fost stabilit cu
acordul părților, audierile urmând să aibă loc la 13 și 14 iulie,
la sediul TAS. Decizia este așteptată până la 22 iulie și până
atunci TAS nu va mai face nicio precizare în acest
caz”, anunță TAS pe site-ul oficial.
Vicecampioana FC Timișoara, care de curând a revenit la numele Poli
Timișoara, nu a primit licența pentru a evolua în sezonul 2011/2012
al primului eșalon fotbalistic, în aceeași situație fiind și
gruparea Gloria Bistrița (locul 14 în Liga I), dar și FC Bihor,
care a obținut pe teren promovarea din Liga a II-a. Toate cele trei
cluburi au făcut apel la TAS în urma acestor hotărâri ale FRF.
Sursa: Mediafax