La început a fost Tricolorul
Breaza. Toamna trecută oficialii brezeni așteptau cu inima la gură
sosirea lui Vicenzo Montella, fosta vedetă a echipei italiene AS
Roma. Un transfer care, dacă s-ar fi concretizat, ar fi devenit
bomba anului în România. Din păcate au fost doar vorbe în vânt iar
brezenii au stat degeaba cu ochii pe mersul avioanelor câteva zile
la rând.
A urmat Seria a II-a unde o mână de
italieni au pus ochii pe FC Bihor, echipă la care, deasemenea, au
promis marea cu sarea. Printre altele italienii erau dispuși să
ofere 10 milioane de euro pentru preluarea echipei, fapt care a
entuziasmat autoritățile locale aflate în mare impas cu fondurile
în acel moment.
Dar lucrurile nu s-au oprit aici,
ultima pățită fiind clubul FC Baia Mare. Cu o grămadă de probleme
pe cap, amenințați cu falimentul, dar bucuroși că rămân în liga a
doua, băimărenii au căzut imediat în plasa italienilor care au
promis un nou transfer de senzație: italianul Marco Dellvechio, un
alt fost jucător important al echipei romane. Pe lângă acest
transfer, clubul băimărean a mai fost momit cu un parteneriat cu
clubul italian care tocmai s-a instalat pe prima poziție a Seriei I
și două ambulanțe.
Toate aceste întâmplări au un
personaj comun: Jonathan Fischoff. Numele italianului se regăsește
printre cei implicați la fiecare dintre cele trei întâmplări, chiar
dacă e în calitatea de
fost preparator fizic în căutarea unui
angajament (în cazul Tricolorul Breaza),
asociat al italianului Giuseppe Criniti (în
cazul FC Bihor) sau
scouter și delegat al clubului AS Roma (în
cazul FC Baia Mare).
Mai mult, din unele informații se
pare că acestea nu au fost singurele țepe în care a fost implicat
italianul, care s-a școlit la Facultatea de Educație Fizică și
Sport din Timișoara, ci doar cele mai cunoscute.
Astfel, grupări din ligile a treia
și a patra au fost contactate de italian pentru a le prezenta
oferte de echipamente și de articole sportive. Față de aceste
cluburi Fischoff s-a prezentat ca Business Develop Manager pe
Europa de Est al firmei italiene de echipamente sportive
„Elleffe”.
Printre echipele contactate
(foto 2 și 3)
de italianul care, după țeapa dată clubului FC Baia Mare, a
dispărut în Ungaria, se numără și formația botoșăneană de liga a
patra AS Roma.
„Domnul Fischoff ne-a
contactat pe adresa clubului, iar eu chiar am dicutat cu tatăl meu,
care e președintele echipei din Roma și vroiam să achiziționăm un
rând de echipamente pentru că prețurile oferite erau destul de
avantajoase pentru liga a IV-a. I-am răspuns la mail și a fost
foarte amabil, însă a rămas să ne uităm pe site-ul lui și apoi să
cumpărăm echipamentul. Nu știam cine este domnul Fischoff și ce
poate face. Am citit în presă despre dânsul și mă gândeam cum
puteam să rămânem și noi fără echipament și fără
bani”, a declarat Ionuț Tăbultoc directorul de
imagine la CS „A.S Roma”.
Articol scris de Bogdan
Andrei FECHITĂ‚