Suporterii poliști strâng bani pentru copiii defavorizați!

Marius ANGHEL 09 Dec. 2012, 12:30 Special

 Ca și în anii trecuți, și în acest „sezon” Druckeria organizează o strângere de fonduri prin care vor să ajute copii săraci din satele Timișului. Au fost alese șase localități pentru această acțiune, ele fiind chiar cele în care ASU Poli a avut jocuri în tur. Suporterii au strâns deja o parte din sumă și așteaptă ca și oamenii obișnuiți să vină alături de ei la această acțiune umanitară.

„De sărbători încercăm cu toții să fim mai buni și să dăruim celor de lângă noi care au nevoie de ajutor. Suntem mândri că și în anii trecuți am reușit să aducem un zâmbet pe fețele unor copilași care bat mingea pe ulițele satelor, fără a cunoaște truda și piedicile peste care trebuie să treacă părinții lor pentru a le asigura o viață cât de cât normală. De aceea, și în acest an Asociația Suporterilor Timișoreni „Druckeria” va organiza o acțiune caritabilă de ajutorare a unor familii care se luptă în fiecare zi pentru a asigura necesarul minim de trai. De această dată „ținta” noastră a fost foarte ușor de stabilit. Echipa ASU Politehnica, pe care am ales să o urmăm în această vară în drumul către eșaloanele superioare ale fotbalului românesc ne-a călăuzit pașii în aceste 4 luni prin satele de pe teritoriul județului Timiș. Am întâlnit aici oameni simpli, care refuză să abandoneze lupta cu greutățile fiecărei zile care vine și încearcă să ofere copiilor lor viața la care au visat dintotdeauna. Am întâlnit oameni demni și mândri, care nu cer ajutorul nimănui, deși ar avea nevoie de el ca de aer. De aceea am hotărât ca acum, în pragul sărbătorilor, să le facem o bucurie, fie ea cât de mică, acestor bănățeni uitați de toți cei care ar putea să le facă viața mai bună.

Deplasările noastre alături de Poli ne-au purtat prin sate precum Leucușești, Ictar – Budinț, Boldur, Ianova, Giarmata-Vii sau Topolovățu Mare. Primul pas, așa cum e și normal, a fost să cerem sprijinul autorităților locale pentru a identifica cu exactitate persoanele care au nevoie de sprijinul nostru și pentru a putea stabili un necesar pentru fiecare familie. În urma datelor primite de la birourile de asistență socială din fiecare sat am ajuns la un total de 70 de familii defavorizate din cele 6 sate, peste 110 copii și un număr total de peste 200 persoane aflate în dificultate.

Ne-am impus ca pachetul oferit fiecărei familii să conțină produse în valoare de minim 60 RON, rezultând un total necesar de aproximativ 7000 RON. Pe lângă produsele de bază ce vor fi incluse în pachetul oferit (ulei, făină, dulciuri, suc, cozonaci, fructe, etc.), vom oferi și haine sau jucării provenite din donațiile voastre. La concertul Noi din Banat ce a avut loc în Bunker am reușit să adunăm suma de 1921 RON, bani care vor fi folosiți la achiziționarea de produse pentru pachetele oferite. Restul banilor vor trebui strânși din donații sau sponsorizări, ori aici intră în scenă actorii principali: voi, toți cei care doriți să ajutați si să faceți viața mai bună unor oameni.

Donațiile se pot face prin diferite metode, în funcție de disponibilitatea fiecăruia. Puteți vira bani în conturile Druckeria, prin depunere directă în orice agenție Raiffeisen Bank sau prin ordin de plată (RO76 RZBR 0000 0600 1231 2108 – in lei și RO29 RZBR 0000 0600 1231 2954 – în euro (swift RZBR ROBU), deschise la Raiffeisen Bank – Agenția Banat). De asemenea donații se pot face și la magazinul Banat Souvenir (str. Lucian Blaga, nr. 10, lângă Librăria Esotera). Reprezentanții Druckeria vă vor aștepta la sediul asociației, pe B-dul Regele Ferdinand, nr. 2 în perioada 19 – 21 decembrie 2012, între orele 19 și 21. Aici veți putea dona jucării, haine, alimente sau orice alt lucru de care considerați că familiile pe care le vom vizita ar avea nevoie.

Suntem convinși că și de această dată vom face niște oameni fericiți. Suntem convinși că împreună poate vom putea trage un semnal de alarmă asupra unor oameni care își duc în continuare lupta cu situația grea și care ar avea nevoie ca măcar din când în când cineva să își aducă aminte că și ei există și că au nevoie de ceva. Suntem convinși că împreună putem realiza lucruri minunate atunci când ne impunem acest lucru. Pentru asta avem nevoie de ajutorul vostru, al tuturor. Implicați-vă, anunțați-vă prietenii de această acțiune și haideți să încercăm să facem un Crăciun puțin mai frumos unor oameni buni care au trecut numai prin rele în această viață!”, este mesajul Druckeriei.

Sursa: Banat Sport

Marius ANGHEL 09 Dec. 2012, 12:30 Special
Pe aceeași temă