Aproape 50 de fani ai lui „U” l-au așteptat pe Szilagyi

20 Feb. 2010, 13:49 Suporteri

Lotul Universității a ajuns vineri
seara, în jurul orei 22.30, la Cluj, iar aproximativ 50 de fani ai
echipei i-au întâmpinat pe jucători în speranța că vor primi
lămuriri cu privire la renunțarea la Zsolt Szilagyi.

Fanii au desfășurat
un banner cu inscripția
„Sisi nu pleacă!”
și au aprins mai
multe torțe și fumigene în momentul în care o parte dintre jucători
a coborât din avion. Favoritul lor, Zsolt Szilagyi, a ajuns la Cluj
cu o altă cursă aeriană, la 20 de minute după ceilalți fotbaliști,
împreună cu antrenorul Cristi Dulca și tehnicianul portarilor, Emil
Szolomajer.

Fotbalistul a stat preț de zece
minute la discuții cu fanii, cărora le-a mulțumit pentru sprijin,
dar n-a reușit să le dea prea multe explicații cu privire la
posibila sa îndepărtare din lot. „Încă nu se știe
nimic. Vreau să vă spun doar că vă iubesc și vă mulțumesc pentru
sprijin”
, le-a spus acesta fanilor.

Sursa ziuadecj.ro

20 Feb. 2010, 13:49 Suporteri
Pe aceeași temă