Oficialii clubului Cetatea Seceva se opun ideii amânării startului returului. Condițiile meteorologice și starea proastă a suprafețelor de joc sunt motivele pentru care conducerea FRF ar putea lua în calcul măsura prelungirii cu o săptămână a vacanței de iarnă. Președintele sucevenilor, Dumitru Moldovan, consideră însă că pauza competițională a fost și așa prea mare, dar are și un interes direct pentru care dorește ca returul să înceapă la data stabilită inițial: Progresul București și Știința Bacău mai au răgaz până joi, 26 februarie, să își clarifice situația la federație.
Â
„N-are rost să se amâne competiția, pentru că și așa pauza competițională este destul de mare. Glumind puțin am putea spune că ne dorim să înceapă competiția mai repede, ca să nu aibă timp Progresul și Știința să facă rost de bani. În ultima perioadă s-a discutat mult pe tema retragerii din campionat a celor două echipe, situație care ne-ar avantaja în mod indiscutabil. Chiar și pe holurile de la Federație circulă fel de fel de zvonuri despre acest caz. Cert este că până la această oră cele două formații nu și-au anunțat oficial retragerea din campionat. La fel de adevărat este că nici nu au venit la Federație pentru a se pune în ordine cu hârtiile pe anul 2009 și au termen să facă acest lucru până joi, 26 februarie, cu 48 de ore înainte de startul returului”, a declarat Moldovan.
Â