Spaniolul fost coordonator al Academiei Celta Vigo de la Brașov, numit la conducerea unei academii a unui club de tradiție din Ungaria: ”Au contat mai ales recomandările sosite de la Brașov și Miercurea Ciuc”

Marius ANGHEL 15 Feb. 2021, 15:21 Special

Spaniolul care în trecut a coordonat Academia Celta Brașov, fostă Academia Colțea Brașov, a fost numit, de curând, la conducerea academiei maghiarilor de la ETO Gyor, club aflat la mijlocul clasamentului în liga secundă din țara vecină și care în trecutul său de mai bine de o sută de ani, în care a cunoscut inclusiv falimentul, a cucerit patru campionate și patru Cupa Ungariei.

Hector Martinez Quijeiro (44 de ani), originar din Vigo, a condus proiectul de la Brașov al celor de la Celta, ”în poate cel mai dificil moment, mai exact sezonul 2016/2017 când s-au pus bazele primei academii din afara Spaniei a clubului de Primera Division”, spune clubul brașovean.

”Sunt bucuros de această șansă care m-a adus la Gyor. Știu că etapa mea la Celta Brașov a influențat sosirea mea la campioana Ungariei, mai ales recomandările sosite de la Brașov și Miercurea Ciuc. Am amintiri frumoase de la Brașov, de aceea vreau să salut toți prietenii din Brașov, care m-au felicitat și s-au arătat interesați de starea mea profesională. Brașov, Colțea și Celta Brașov se află mereu în sufletul meu și al familiei mele, păcat că acum 5 ani, acest proiect nu a fost susținut corespunzător, cei din club făceau eforturi mari dar cei care conduceau orașul puneau doar piedici, oricum vă mulțumesc tuturor și sper să ne vedem curând!”, a spus Hector Martinez, citat de Celta Brașov.

În trecutul său, spanionul deținător de licență UEFA PRO a mai lucrat, înainte să ajungă la Brașov, la Academia Celta Vigo și la academia Celtei din Mexic. După experiența din România a fost antrenor în China, iar apoi s-a întors în Spania, la Academia de Fotbal Denis Suarez. Acum preia academia clubului din Gyor, numită Academia de Fotbal Miklos Feher, unde a fost numit pentru ”a ridica activitatea profesională la un nivel și mai înalt”, după cum transmit maghiarii.

Foto: ETO Gyor și Celta Academy Brașov

 

Marius ANGHEL 15 Feb. 2021, 15:21 Special
Pe aceeași temă