FC Brașov primește o nouă lovitură dură.
După ce clubul nu a primit de la Federația Română de Fotbal certificarea pentru ediția 2023-2024 de Liga 2, iar în câteva zile este așteptat verdictul de la Ttribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), FC Brașov se confruntă cu mari probleme legate și de finanțarea primită din partea Consiliului Local al Municipiului Brașov prin Ghidul de finanțare.
Astfel, Tribunalul Brașov a anulat finanțarea din 2022 a CL Brașov pentru FC Brașov. Totul, după o acțiune în justiție a clubului Colțea Brașov.
În ședința de vineri, 21 iulie, Tribunalul Brașov a decis anularea Hotărârii CL Brașov privind aprobarea ”Metodologiei de acordare a unor sume din buget pentru finanțarea activității cluburilor sportive de drept privat” în cadrul ”Programului sportiv de utilitate publică Promovarea Sportului de Performanță”.
”21.07.2023
Ora estimata: 09:00
Complet: CAF4
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UAT Braşov, excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei de interes, invocate de pârâte respectiv de intervenientă. Admite în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA CS COLŢEA 1920 BRAŞOV în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAŞOV și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ BRAŞOV şi intervenienta ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV FOTBAL CLUB BRASOV- STEAGUL RENASTE, astfel cum a fost aceasta modificată la data de 09.01.2023 şi respectiv la 30.03.2023. Anulează Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Braşov nr. 614/05.08.2022 privind aprobarea Metodologiei de acordare a unor sume din bugetul Municipiului Braşov pentru finanţarea activităţii cluburilor sportive de drept privat înfiinţate pe raza UAT Municipiul Braşov în cadrul Programului sportiv de utilitate publică “Promovarea sportului de performanţă”. Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 3050 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 21.07.2023. Document: Hotarâre 671/2023 21.07.2023”, scrie în decizia Tribunalului Brașov.
Dacă decizia rămâne aceasta, și după recurs, atunci clubul trebuie să restituie suma primită.
Problemele legate de finanțarea FC Brașov prin ”Ghidul de finanțare pentru susținerea sportului de performanță” au fost semnalate de clubul Colțea Brașov, activ în ultimul sezon în Liga a 5-a Brașov.
Inițial, cei de la Colțea au solicitat clarificări legate de acest ghid de finanțare, dar nu au primit răspuns.
Colțea Brașov a depus un proiect de finanțare pentru echipa sa feminină, din liga secundă, dar proiectul a fost declarat neeligibil. Colțea a mers în instanță, iar Tribunalul Brașov a admis în parte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu CL Brașov şi Unitatea Administratativ Teritorială Brașov și intervenienta ACS FC Brașov Steagul Renaște (FC Brașov din Liga 2).
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/au-fost-stabilite-meciurile-din-turul-1-al-cupei-romaniei-sezon-2023-2024-partidele-au-loc-la-inceputul-lunii-august-19277922
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ca-la-noi-la-nimeni-liga-2-din-romania-versus-structurile-esaloanelor-secunde-din-celelalte-tari-care-apartin-de-uefa-sub-lupa-lui-razvan-toma-19277899
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-victorie-la-limita-in-testul-cu-afc-odorheiu-secuiesc-dan-alexa-suntem-putin-in-urma-dar-macar-sa-luam-licenta-si-sa-putem-juca-in-liga-2-19277850
https://liga2.prosport.ro/seria-1/final-de-cantonament-pentru-fc-brasov-19277746
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-frf-stabileste-astazi-programul-meciurilor-noului-sezon-de-liga-2-sezon-2023-2024-19277624