Se amână returul Ligii a Doua? Șfaițer și Liviu Bala sunt pro acestei idei

06 Feb. 2010, 18:28 Special
Se amână returul Ligii a Doua?** Șfaițer și Liviu Bala sunt pro acestei idei

Returul campionatului din liga a
doua ar putea fi amânat, în ultima săptămână apărând primii
susținători ai acestei idei. Primul a fost Cornel Șfaițer,
președinte al FC Botoșani și membru în Comitetul Executiv al FRF.
Oficialul botoșănean a fost dezamăgit de condițiile în care s-a
jucat amicalul cu Cetatea Suceava și a declarat că se gândește să
propună amânarea returului.

La această idee a aderat și
vicepreședintele echipei FC Baia Mare. Liviu Bala a anunțat azi la
Sport Total FM că va susține ideea de a se amâna începerea
campionatului.

„Eu îmi doresc să se
amâne returul cu cel puțin două săptămâni pentru că vremea este
nefavorabilă, la Baia Mare este încă zăpadă, iar pentru noi ar
însemna încă puțin timp să putem să plătim datoriile. Ne este
foarte greu, băieții noștri au protestat, a existat o pauză în ceea
ce privește antrenamentele, tehnicianul nostru dorește să-și
rezilieze contractul, dar există și o mică speranță, întrucât luni
se va purta o discuție cu jucătorii în ceea ce privește
renegocierea contractelor și pretențiile lor de la Baia Mare.
Sperăm ca totul să se rezolve atunci.”
, a declarat
Liviu Bala pentru sptfm.ro.

06 Feb. 2010, 18:28 Special
Pe aceeași temă