Sărbătoare sub semnul numărului 90

17 Oct. 2011, 11:51 Special

Ca-n poveștile împărătești, sărbătoarea „alb-albastră” a durat trei zile și trei nopți și a strâns la un loc toată suflarea corvinistă: foști mari jucători ai Corvinului și suporteri care încă tânjesc după echipa lor de suflet.

Organizat exclusiv de tinerii fani ai Corvinului, cu sprijinul Primăriei Municipiului Hunedoara, evenimentul aniversar „Corvinul 90 de ani” a fost parcurs punct cu punct.

Manifestările au debutat încă de joi după-amiază când a fost vernisată o expoziție fotografică găzduită de Centrul Recreațional din centrul orașului unde au fost expuse cele mai spectaculoase și inedite 90 de fotografii din perioada de glorie a Corvinului surprinse de fotograful „Corbilor”, Aurel Herlea, între anii 1976 și 1989. Tot atunci a fost lansată și revista „Corvinul 90 de ani”, o culegere de texte, articole de presă despre Corvinul apărute în presă de-a lungul timpului, semnate printre alții și de marele antrenor Mircea Lucescu, jurnalistul sportiv Ioan Chirilă și romancierul Fănuș Neagu și împănate cu multe fotografii, majoritatea alb-negru, iar unele unicat și vechi de 75 de ani.

A doua zi, vineri, 14 octombrie, a fost inaugurat oficial terenul 2 din Complexul Sportiv „Corvinul”, o investiție a Consiliului Județean Hunedoara în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara. Inaugurarea a fost urmată de un dineu în cadrul căruia foștii mari jucători ai Corvinului împreună cu fanii lor mai tineri sau mai în vârstă au depănat amintiri trăite împreună pe gazon sau în tribune, au repovestit întâmplări din timpul deplasărilor prin țară și multe culise. Suporterii au făcut ce au știut ei mai bine: au cântat, au scandat și și-au ridicat în slăvi idolii. Sărbătoritul serii a fost Romulus Gabor, care a împlinit vârsta de 50 de ani și a primit drept cadou un tort!

Fiecare invitat a primit din partea organizatorilor câte un DVD cu imagini memorabile din meciurile Corvinului, o revistă și un tricou aniversar!

Corvinul ’80 – „U” Cluj ’80

Sâmbătă, legendele au coborât din nou în teren pentru încă o reprezentație de gală într-un joc old-boys Corvinul ’80 – Universitatea Cluj ’80. Chiar dacă meciul s-a încheiat egal, scor 2-2 (goluri Surunghiu și Mitrică pentru Corvinul, respectiv Szabo și Bănceu pentru „U” Cluj).

Spectacol a fost și în peluză, unde ultrașii au fluturat zeci de stegulețe alb-albastre și au arborat un banner imens cu următorul mesaj: „Mândria de a fi hunedorean timp de nouă decenii a crescut an de an”. „Corbii” nu și-au uitat căpitanul. Înainte de joc, Gabor, Petcu, Nicșa, Dubinciuc, Colesniuc, Stroia și președintele Gelu Simoc au depus o coroană cu flori alb și albastre și s-au recules la mormântul lui Michael Klein.

În drum spre stadion i-au făcut o vizită la birou primarului Ovidiu Hada care le-a înmânat câte o diplomă de excelență pentru întreaga carieră. Cupa liceelor la fotbal din Hunedoara a fost câștigată de echipa CN „Iancu de Hunedoara”.

Ziua s-a încheiat pe platoul din fața Casei de Cultură cu un spectacol de muzică, culoare și lumină în cadrul căreia au urcat pe scenă interpreții Cristina Vasiu, Outffit, Raluk și Nick Kamarera, a mixat DJ K-lu, în timp ce pe un panou s-au derulat în continuu imagini din meciurile Corvinului. Aniversarea s-a încheiat spectaculos. Ultrașii din Peluza Nord au aprins concomitent 90 de torțe albe și albastre!

LA MULȚI ANI CORVINUL!

articol scris de Sami Tamaș
foto de Petrișor Crăciunoiu (Hunedoara)

17 Oct. 2011, 11:51 Special
Pe aceeași temă