În ziua în care a împlinit 66 de ani, astăzi, 17 aprilie, Ionuț Popa a fost prezent la stadionul Motorul din Arad pentru a se întâlni cu jucătorii, pentru ca apoi să plece la Cluj-Napoca, pentru noi investigații. Antrenorul „Bătrânei Doamne” este în concediu medical din cauza unor probleme medicale care l-au ținut departe de echipă în ultima lună. Tot astăzi, mijlocașul Bodo Kanda a împlinit 26 de ani.
Sâmbătă, de la ora 13:00, UTA joacă pe teren propriu cu Chindia, în etapa a 31-a, iar antrenorul secund Cristian Păcurar spune că echipa va lupta în primul rând pentru ea și apoi pentru a-i dedica victoria lui Ionuț Popa și Kanda.
„Mister a fost prezent pe finalul antrenamentului, i-am urat la mulți ani, sperăm ca toate problemele sale de sănătate să se rezolve în cel mai scurt timp posibil. Sigur că i-am facem o bucurie dânsului sau lui Bodo dacă vom câștiga sâmbătă, dar trebuie să ne dezicem de a lupta pentru ceva anume, ci trebuie să ne preocupăm să jucăm bine și să luăm puncte. Așa că nu jucăm neapărat pentru Mister sau pentru prime, trebuie să imprimăm o stare de spirit potrivită. Suntem alături de dânsul, dar viața merge înainte și luptăm pentru noi, în primul rând, pentru puncte și un joc bun”, a spus, citat de Sport Arad, Cristian Păcurar, în cadrul conferinței de presă de astăzi.
Păcurar nu crede că Ionuț Popa va fi prezent pe bancă la meciul Chindia și a explicat prezența principalului la antrenamentul de azi. „Am înțeles că pleacă la Cluj astăzi, nu cred că va fi la meci sâmbătă. A discutat puțin cu băieții, a umblat la moralul lor, căci tactic mai cântărim variantele până sâmbătă. Prin absența foarte importantă a lui Miculescu, încă nu am găsit o varianta de înlocuire a sa. E posibil și ca modulul de joc să fie altul”, a adăugat Păcurar.