Se anunță schimbări în fotbalul
românesc. Măcinat de „retragerea” echipelor și de criza financiară,
fotbalul mic se organizează după model occidental. Din octombrie
este prevăzut să apară LPF 2, iar Mircea Sandu este de acord. Șeful
FRF va pierde astfel „tutela” ligii secunde.
„Proiectul a demarat,
am făcut primii pași, am făcut o cerere către Ministerul de
Justiție pentru disponibilizare de nume, viitoarea structură
sportivă se va numi Liga a Doua profesionistă de fotbal, am vorbit
și cu domnul Mircea Sandu, președintele FRF, care a fost de acord
cu apariția acestei structuri și mi-a spus că acesta este un prim
pas pentru redresarea fotbalului românesc la nivelul ligii secunde
… Sperăm că și ceea ce vrea să facă această Liga să se transforme
în ceva bun pentru fotbalul românesc. I-am prezentat proiectul
domnului Mircea Sandu, proiect pe care vrem să se deruleze sub
auspiciile Ligii Profesioniste a UEFA. Nu vom activa sub tutela
FRF. Suntem structura sportivă de sine stătătoare. CU FRF vom avea
doar relații de colaborare. Vom funcționa sub directul control al
Ministerului. Dacă vom ști să ne organizăm nu vom avea probleme.
Așa cum LPF încheie în fiecare an un protocol cu FRF, așa vom face
și noi”, a spus Președintele Dunării Galați, Auraș
Brașoveanu la Sport Total FM.
„LPF 2 va fi condusă
de președintii de cluburi”
„Sediul Ligii a doua
Profesioniste de Fotbal va fi la București. Referitor la
organigramă, Președintele va fi ales din rândul președintilor Ligii
secunde, am ales modelul din fotbalul vest european, nu din cel
autohton. Președintele va avea un mandat de doi ani cu maxim două
mandate consecutive. Sub președinte vor fi doi vicepreședinți.
Deci, Liga va fi condusă de președinții cluburilor din Liga a doua,
câte unul din fiecare serie. Sper ca până la sfârșitul lunii
octobrie Liga să fie funcțională, pentru a putea prelua organizarea
sezonului competițional 2011/2012”, a mai spus
Brașoveanu
Ce schimbări sunt
prevăzute?
„Ne-am gândit și la un
sistem competițional, pentru a crește spectacolul, pentru a atrage
oamenii alături de această ligă și totodată jocurile să se
desfășoare după-masă pentru a reduce din costuri, urmând ca seriile
să fie formate dintr-un număr mai mic de echipe, cu play-off-uri și
play-out-uri, dispărând în acest fel și suspiciunile privind
promovarea sau retrogradarea”, a încheiat
Brașoveanu.