Revine fotbalul de B la Reșița? „Deocamdată e doar un acord de principiu cu Vâlcea”

Mihai Andries 17 Jun. 2013, 13:32 Special
Revine fotbalul de B la Reșița?**

Reșițenii ar putea avea fotbal de eșalon secund încă din toamnă deși AFCM a încheiat C-ul doar pe locul 3. CSM Râmnicu Vâlcea, clasată în prima jumătate a Ligii a II-a, are probleme financiare și s-ar putea muta pe „Mircea Chivu” pentru noul sezon, având deja un acord de principiu din partea autorităților locale de pe malurile Bârzavei.

Primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, a anunțat că e foarte aproape de un parteneriat cu gruparea din Zăvoi, care ar urma să colaboreze cu clubul local din Reșița. „Am avut contacte cu patru cluburi sportive, am avut în trei rânduri discuții cu conducerea Consiliului Județean, cu Sorin Frunzăverde, și m-a asigurat de sprijin în perioada care urmează. Era un pas necesar, mai ales că, până în 20 iunie, era nevoie de un asemenea acord, acord de principiu al Consiliului Local. Vom vedea ce presupune asocierea”, a declarat Mihai Stepanescu conform expressdebanat.ro.

Președintele „rosso-nerilor” s-a arătat în schimb reținut în a face o afirmație, conform acestuia e cert că între cele două cluburi va exista o colaborare cel puțin la nivel de lot.

„Ei au cerut un acord de principiu și noi l-am acordat. Deocamdată acesta se referă la o colaborare în privința unui schimb de jucători. Băieții sunt în vacanță iar eu pregătesc sezonul următor pentru Liga a III-a, pentru că vrem să promovăm în B”, ne-a spus Carol Gurgu, președintele lui AFCM Reșița.

Mutarea e foarte posibilă dacă ea se va încadra și în regulamentele FRF, astfel cel mai probabil CSM Rm. Vâlcea nu își va schimba societatea.

„Pe mine mă interesează să fie performanță la Reșița, m-aș bucura pentru o minune dar aș vrea să promovăm pe teren”, Carol Gurgu, președinte AFCM Reșița

Sezonul 2007-2008 e ultimul în care Reșița a avut fotbal de Liga a II-a, prin FCM

 

Articol scris de Cornel BIHOLARI (BanatSport)

Mihai Andries 17 Jun. 2013, 13:32 Special
Pe aceeași temă