Remiza la debut pentru Sebi Tudor

Florin ALBOIU 20 Oct. 2010, 10:46 Special
Remiza la debut** pentru Sebi Tudor

Echipa de tineret a clubului Al Ettifaq, din Arabia Saudita, a
debutat cu un egal în campionat, rezultat excelent pentru
antrenorul ploieștean Eusebiu Tudor, pentru că a fost obținut pe
terenul campioanei de anul trecut Al Ittihad! Tineretul lui Al
Ettifaq a avut parte de un adversar tare, mai ales că la gazde au
jucat și 3 jucători din lotul primei echipe, așa cum povestește
Tudor.

„Exista un interes mare pentru acest campionat de
tineret și faptul că meciul a fost televizat pe postul lor național
dovedește acest lucru. Toate deplasările se fac cu avionul, vin
spectatori destul de mulți, condițiile de joc sunt bune. Este un
debut mulțumitor, mai ales că în ultimele 20 de minute am avut și
un om în minus, unul dintre jucătorii mei văzând cartonașul
roșu”
, povestește Tudor, care a urmărit și meciul
susținut de prima echipă a clubului pregătită de tehnicianul care a
adus ultimul trofeu fotbalului ploieștean, Cupă României, din 1995.
„Echipa lui Ion Marin a bătut cu 3-0 în deplasare, el
este foarte respectat aici”
, a mai precizat
Tudor.

articol scris de Marian
DIMA

Florin ALBOIU 20 Oct. 2010, 10:46 Special
Pe aceeași temă