Pomul lăudat de la Domnești

04 Jun. 2009, 21:12 Special
Pomul lăudat de la Domnești

Simpla enumerare a primului unsprezece al formației din Domnești te face să te întrebi dacă nu ai greșit cumva eșalonul. Dacă Racu și Moscalu nu sunt nume cu rezonanță, marea parte a celor din teren sunt jucători cu multă vechime la nivelul celui de-al doilea eșalon. Fulga – fost portar la Steaua II, Mihală – care a jucat și pe la FCM Reșița, Doru Șerban – trecut pe la CSM Rm. Vâlcea, 1 Decembrie și Dunărea Călărași, Păștin de la Poiana Câmpina sau Nica de la Știința Bacău sunt numele mai puțin impresionante.

Greii sunt de departe cei doi fundați centrali, Irinel Voicu (foto, nr.6) și George Șoltuz, care au jucat împreună și la Poli AEK în vremurile lor bune. La mijloc, bosniacul Keca nu are nevoie de prezentare, poate doar de dorință mai multă de a juca la potențial maxim. Tot la mijloc îl găsim și pe Marian Alexandru, al cărui CV include Olimpia Satu Mare, Gloria Bistrița, Alania, Oțelul, Petrolul, FC Vaslui, Ceahlăul și lista poate continua cu încă mai multe nume de prin Liga a II-a…plus o prezență în tricoul Stelei acum 12-13 ani.

Să nu uităm banca de rezerve unde s-a aflat Aurelian Dumitru, fost coleg cu Irinel Voicu și Șoltuz la Timișoara, dar nici pe absentul Ionuț Voicu, jucător cu ștate vechi în primul eșalon.

Din păcate pentru ei, renumele jucătorilor nu a contat în meciul cu Viscofil, scor 0-1.

 

Articol scris de Mihai Andrieș

04 Jun. 2009, 21:12 Special
Pe aceeași temă