UTA Arad, între dezamăgire și supărare

Cine a fost furat de startul
neașteptat de campionat al Bătrânei Doamne are motive să se declare
dezamăgit de eșecul din confruntarea cu Petrolul. Știu că, poate
din prea multă pasiune, poate din nepricepere, există destui
exigenți printre suporterii utiști, ca peste tot de altfel. Există
și pricepuți pretențioși, care nu concep UTA în mediocritate,
grație blazonului său sau datorită propriilor percepții. Totuși,
cred că cine are destule date despre UTA de azi n-ar avea motive să
fie dezamăgit. Supărat, trist, nedumerit – da, e firesc, dar
dezamăgit nu văd de ce.

Nu insist pe ceea ce e UTA azi, în
general se știe. Din punctul meu de vedere, într-un campionat care
nu oferă – cel puțin acum, în acest moment – posibilitatea
promovării, rezultatele sunt în plan secund. Mai important ar fi ca
echipă să fie educată, crescută, mereu întinerită, determinată să
joace frumos, să nu-și repete marile erori, să fie un an al
căutărilor, practic al fundației. Și așa nu sunt bani și nici nu se
anunță, așa că nu văd ce altceva s-ar putea realiza acum. Din acest
punct de vedere, meciul de aseară cu Petrolul a fost foarte
util.

Utiștii au avut ocazia să constate
cum trebuie să arate o candidată certă la promovare. Echipă sudată,
experimentată, jucători cu termenul de garanție expirat dar
reinventați, tineri răi, artăgoși, învățați să atace, să pună
presiune, să nu-ți lase spații și să ți le exploateze pe ale tale.
Petrolul nu e o echipă grozavă, dar e una lucrată, bună pentru Liga
a II-a. În plus, prahovenii au lăsat senzația că nu lasă nimic la
voia întâmplării, drept dovadă cele 10-15 procente primite ușor și
șmecherește din partea arbitrilor, însă orice echipă care-și
fixează un obiectiv de promovare și-l susține prin arbitraje, prin
delegări încrucișate, indirecte etc.

Nu cred că Petrolul ar fi avut mari
probleme fără acel penalty tras de păr. Oaspeții au controlat jocul
și i-au impus ritmul, au determinat UTA să danseze la comandă, fără
să-și piardă capul o secundă, nici la 1:1, nici la 2:2. Golul de
3:2 venit atât de repede prefer să-l pun pe seama naivității
utiștilor, deși nu e bine să ai încredere în nimeni, niciodată, mai
ales în fotbal.

UTA a făcut ce-a putut, zbătându-se
în limitele ei, atât în teren, cât și pe banca tehnică. Ar fi
putut, cu multă șansă, cu un arbitraj-șnur și cu măcar șapte-opt
jucători în formă maximă să obțină mai mult. Maxim un egal, pentru
că victoria a fost departe vineri seara. Pe de altă parte, teama
excesivă manifestată de jucători, lipsa de mijloace de-a ieși din
jocul impus de parteneri, incapacitatea de-a dezvolta un joc de
posesie și de-a muta jocul în preajma careului advers pentru a
încerca dezechilbrarea adversarului, inspirația la schimbări a
antrenorului sunt probleme pe care UTA de azi le poate rezolva doar
în timp. Timp în care exigenții și nepricepuții se vor perpeli, iar
ceilalți vor accepta lucrurile așa cum sunt, sperând în mai bine și
având tot dreptul să fie supărați sau nedumeriți.

Editorial de Sebastian
Șiclovan
Foto: Claudia Ocneanu