SSC Farul și-a încheiat prima prezență în Liga 2 pe locul 14, al doilea care asigura menținerea în acest eșalon, însă viitorul clubului este sub semnul întrebării, după ce finanțatorul Ciprian Marica a anunțat săptămâna trecută că de unul singur nu mai continuă, iar autoritățile locale au refuzat și de această dată să se implice.
La finalul ultimul meci disputat în acest sezon, jucătorii au fost anunțați că pot pleca oriunde, să-și găsească alte echipe, fiindcă viitorul clubului constănțean e incert. Și antrenorul principal Petre Grigoraș și-a încheiat contractul cu SSC Farul și și-a anunțat plecarea.
„Eu închei acum contractul, ca, de altfel, și marea majoritatea jucătorilor. Plec cu satisfacția că am salvat echipa de la retrogradare, după ce o preluasem într-o situație dificilă în clasament și într-un moment extrem de delicat. Plec cu satisfacția că, în ultimii ani, am făcut ceva pentru echipa asta, chiar dacă nu am fost apreciat de toată lumea. Am fost poate câteodată contestat și înjurat. Le mulțumesc și celor câțiva contestatari, că m-au ambiționat mai mult. Nu am ieșit niciodată în față să-mi spun oful, să spun tot ce am făcut pentru acest club. Am promovat în Liga a 2-a, iar apoi am reușit să ne îndeplinim obiectivul, după un început ezitant. Am reușit să creăm o echipă, care normal că a avut și căderile ei, și de formă, și de exprimare, din pricina situației per total. Însă plec împăcat că munca nu a fost în zadar și s-a reușit evitarea retrogradării. E clar însă că plec dezamăgit, întrucât s-ar fi putut face mai multe, iar eu aș fi putut să fiu puțin mai apreciat. Eu, stafful meu, echipa care a realizat acest obiectiv”, a spus Petre Grigoraș la conferința de presă.
„Ar trebui să ne dea niște diplome acum, pe final de contract. Măcar un cartonaș pe care să scrie «Mulțumim!»”
Experimentatul antrenor e împăcat cu ceea ce a realizat la echipă, după ce a preluat-o într-un moment foarte delicat și a salvat-o de la retrogradare. Grigoraș a admis că ultima perioadă a fost una foarte grea. „Eu și stafful meu suntem mulțumiți de ce am realizat, chiar dacă se putea și mai bine, dar toți factorii cumulați au dus la parcursul din retur. N-ar trebui să fac o enciclopedie acum a evenimentelor care s-au întâmplat în ultimul timp și să specific fiecare perioadă în parte cu bunele și relele care au fost. Ultima perioadă a fost extrem de dificilă. Ar trebui să ne dea niște diplome acum, pe final de contract, măcar o hârtie din aceasta, poate nesemnificativă, un cartonaș pe care să scrie «Mulțumim!». Mulțumim că ați suportat, că ați stat în niște condiții nu tocmai profesioniste. Împreună cu stafful am acceptat să ajutăm această echipă să supraviețuiască, în niște condiții financiare care de departe cred că sunt cele mai slabe din istoria Ligii a 2-a. Dar am făcut-o cu sufletul, crezând că pe final lucrurile se vor îndrepta și va fi apreciată și munca”, a mai spus Petre Grigoraș, citat de Ziua de Constanța.
Grigoraș și-a încheiat contractul cu Farul fără să fie plătit, însă încă mai speră că îți va primii banii, la fel ca jucătorii: „Fiți siguri că se vor lua măsurile de rigoare din partea jucătorilor. Eu împotriva clubului Farul nu am depus niciodată memoriu și, v-o spun în premieră, am de luat anumiți bani din 2017, o anumită sumă din 2018, plus toți banii pe 2019. Credeți că am făcut un efort? Credeți că eu nu am familie? Nu ar trebui să mă duc și eu acasă cu ceva din produsul muncii mele? Ba da! Și eu, și colegii mei. Dar v-am spus că am făcut un efort în speranța că lucrurile se vor îndrepta. Am avut răbdare și încredere. Acum, să fiți în locul meu, câtă încredere să mai ai că aceste lucruri se vor rezolva, mai târziu sau în viitorul apropiat? E greu, da? Vorba românului, speranța moare ultima, dar până la urmă tot trebuie să moară, nu?”.
„Apar informații cum că echipa s-ar desființa. Eu nu cred în așa ceva”
Petre Grigoraș nu crede însă că totul se va duce pe apa sâmbetei și că situația clubului se va redresa. „Vom vedea ce se va întâmpla. Ar fi păcat ca efortul care s-a făcut să fi fost în zadar. Apar informații cum că echipa s-ar desființa, etc. etc. Eu nu cred în așa ceva, nu cred că s-ar putea ajunge așa cu o echipă care s-a format din dorința suporterilor și a fost continuată cu ajutorul Primăriei, întrucât promovarea în Liga a 2-a s-a făcut pe banii pe care i-am primit de la Primărie. Nu cred că acei bani ar trebui aruncați sau au fost aruncați pur și simplu și nu se va continua activitatea. Ar fi o mare dilemă. De ce s-a mai făcut acel efort, atâta timp cât acum nu se mai face? Bine, sunt alte condiții, e un alt proprietar, Ciprian, care deține acest club momentan. De la început li s-a spus că trebuie ajutat, altfel nu poate rezista singur. Am citit și eu unele informații despre acel ajutor, cum poate veni și în ce condiții. Sunt convins că în sezonul 2019/2020 se va rezolva situația financiară, dar ce facem cu ce avem în spate? Cine rezolvă problemele care s-au adunat, toți banii care sunt de luat, de noi, stafful, de jucători. Poate unii dintre jucători au mai puține restanțe. Oare pentru ce am suportat atât de multe? De ce să fiu atât de contestat sau înjurat de câțiva oameni care nu știu adevărul?”, a mai spus Petre Grigoraș.
Foto și video: fb FC Farul Constanța