V-a fost dor de Valea Domanului? Reșița a revenit în Liga 2 cu o victorie în fața lui „U” Cluj. Stranierii l-au dezamăgit pe Dulca. Atmosfera sud-americană și 5000 de spectatori

V-a fost dor de Valea Domanului?** Reșița a revenit în Liga 2 cu o victorie în fața lui

Liga 2 e ca o lecție de istorie. Sunt atâtea echipe care spun povești interesante, povești vechi și nemuritoare. Aici este tradiția, aici sunt suporterii și te cuprinde mila când vezi cât s-au chinuit să iasă din „noroi” și cât se chinuie încă multe dintre formațiile care nu pot fi uitate și nici nu au trecut prin fotbal fără să pese nimănui.

A fost ca o pagină de istorie fotbalistică și meciul de la Reșița. Da, la Reșița! În Valea Domanului, „Milanul din Banat” a înviat. Nu s-a schimbat nimic, din ultimele sezoane de Liga 1. Stadionul e același și făcea ca meciul să pară o reluare din finalul anilor ’90. Parcă așteptai să se arate la minge Sansiro Ciocoi.

Adversara era Universitatea Cluj, o echipă venită după un sezon care a dezamăgit profund fanii care au fost „îmbătați” cu gânduri mari anul trecut. Între timp, CSM Reșița și „U” Cluj au adus mulți jucători în această vară, având fiecare gândul ei de promovare, într-o ligă unde cam toată lumea poate aduce argumente ce pot susține această idee.

La „U” Cluj s-a mers pe „piața portugheză”, dar reșițenii i-au luat tare pe lusitanii lui Dulca. Fundașii Kay și Inacio au arătat din stat lacune mari, jocul de atac al clujenilor nu a funcționat mai deloc, iar Reșița a fost echipa mai bună, din primele minute. 5000 de oameni s-au bucurat la golul lui Ehmann, venit după un corner (34). Florescu a instinctul de orgoliu, dar Zimmerman a respins șutul său de la vinclu (35). 

O fază cu două greșeli: arbitrul și Kay

Teoretic cel mai cunoscut jucător străin adus în vară, Kay, avea să o comită ca un începător. Într-un minut a luat „galben” și „roșu” și l-a trântit la marginea careului pe Ene, după ce pierduse lamentabil balonul în fața acestuia. Nu s-a făcut 2-0 pentru că tușierul a întors decizia centralului și a mutat infracțiunea din careu. Clujenii pot invoca totuși faptul că primul care a faultat a fost Ene și nu Kay, iar decizia arbitrului a părut mai degrabă greșită.

Meciul fundașilor

Cu un om în minus, „U” Cluj a încercat să se reabiliteze după pauză. Zimmermann a scos și în fața lui Firmino (61), iar Reșița s-a prins că poate să mărească avantajul. Asta s-a și întâmplat. O nouă centrare și o nouă reluare imparabilă, cu Bruno Vasiu marcator (74).

Reșița se întoarce în Liga 2 „en fanfare”, în timp ce pentru „U” Cluj sezonul începe cu o dezamăgire, iar Dulca nu va avea viață ușoară.

CSM REȘIȚA – UNIVERSITATEA CLUJ  2-0
Marco Ehmann 34′, Bruno Vasiu 74′

Zimmermann (cpt.) – Banac, Ehmann, Vasiu, Vădrariu – Dat, Danci (C. Cristea 72′) – Săulescu, Poiană (Vlădia 88′), Breșneni – D. Ene (Cioablă 80′)
Rezerve neutilizate: Horvath – Andr. Rus, Cioablă, Velici, Babei
Antrenor: Leontin Doană

Dur-Bozoancă – Telcean, Kay, Inacio Miguel, Berci – Pedro Mendes (Rafa Miranda 69′), G. Florescu – Firmino, Goga (cpt.)(Art. Crăciun 45′), Al. Pop (Burghele 85′) – Gavra
Rezerve neutilizate: Jose Costa – Taub, Andre Ceitil, Dican
Antrenor: Cristian Dulca
Eliminat: Carlos Daniel Silveira da Graça „Kay” 36′ (cumul de cartonașe galbene)

Stadion: „Mircea Chivu” (Reșița – Caraș Severin); Spectatori: 5.000; Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Andrei Nicolae Chițoiu (Timișoara); Rezervă: Mircea Ardelean (Arad); Observatori: Fevronia Ion (Craiova) și Cristian Petropulos (Alba Iulia).

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Gabriel BREZEANU / Mediafax Foto

Pe aceeași temă