Munca de Sisif a lui Ciobi

Andries Mihai Marius 09 Feb. 2011, 09:28 Opinii
Munca de Sisif** a lui Ciobi

Am asistat ieri la amicalul dintre Berceni și Dinamo II, la
capătul căruia gazdele s-au impus cu un sec 4-0. Pentru cei care nu
au fost acolo, poate părea o rușine un astfel de scor, dar
lucrurile nu sunt chiar rele pe cât par și am să vă explic de ce.
Venit în această iarnă la echipă, Ciobotariu are un obiectiv clar,
chiar dacă nimeni nu o spune cu glas tare: Dinamo II trebuie să se
salveze. Nu e imposibil, dar Liviu va avea foarte mult de muncit,
chiar mai ceva decât Sisif.

Deși ultima experiență a sa ca antrenor (n.a. – la Brăila) nu a
fost prea strălucită, la Dinamo are de unde să aleagă, dovadă și
meciul de ieri. Sunt mulți care vin în probe și foarte puțini cei
care rămân.

Ieri, cinci dintre cei folosiți în partea a doua a meciului au
fost anunțați că se pot duce de unde au venit, după ce Liviu i-a
suportat pe teren 25 de minute; un alt antrenor i-ar fi scos chiar
mai repede. Liviu a fost mai mult decât corect, după primele 15
minute justificându-se: „Îi mai las un pic pentru că nu se știe
când se mai întâlnesc cu șansa asta”. Și aici are dreptate, ieri
odihnind vreo șase jucători care nici nu au fost luați la meci,
pentru a le da o șansă unor tineri. A încercat să le fie de ajutor,
dovadă și insistența cu care le-a cerut celor mai vechi să joace
baloanele pe nou-veniți pentru a-i vedea cum se descurcă. A
sacrificat rezultatul pentru a câștiga un jucător, însă nu prea a
avut ce alege.
Însă situația nu e chiar așa de disperată pe cât pare. Dinamo II
are resurse pentru a merge mai departe și a găsit și câteva perle
neșlefuite în această iarnă, care pot ajunge departe dacă se țin de
treabă.
Pe mulți îi știu de la juniori, acolo unde am văzut destule meciuri
ale echipei din Ștefan cel Mare, iar pe alții i-am văzut ieri
pentru prima dată și mi-a plăcut ce am văzut.


VEZI PLUSURILE ȘI MINUSURILE ECHIPEI PRIN OCHII UNUI
SPECTATOR DE LA MECIUL DE IERI DINTRE BERCENI ȘI DINAMO
II

Andries Mihai Marius 09 Feb. 2011, 09:28 Opinii
Pe aceeași temă