Fotbalul românesc moare încet, dar sigur!

Publicat: 25 Dec. 2011, 10:07 Actualizat: 25 Dec. 2011, 11:30 Opinii
Fotbalul românesc moare încet,  dar sigur!

În România, procesul de licențiere este văzut, de cele mai multe ori, ca un fel de bau-bau, menit să sperie cluburile care nu au fost cuminți în anul precedent. O amenințare nu tocmai subtilă, în genul celei folosite de părinți în legătură cu venirea Moșului. Această imagine a fost creată poate și datorită modului contabil de inspecție a cluburilor.

Acestea primesc o foaie de parcurs cu puncte care trebuie bifate, pînă la prezentarea dosarului în fața comisiei de licențiere. În consecință, conducătorii nu se întreabă dacă se încadrează într-un anumit criteriu sau ce măsuri trebuie luate pentru îndeplinirea lui, ci se dau de ceasul morții pentru a găsi chichițe și a-l bifa.

Din păcate, această practică nu are nicio legătură cu obiectivele stabilite de UEFA, într-o anumită ordine, pentru dezvoltarea activității fotbalistice. Nu întâmplător, primele două obiective au fost definite astfel:

a) promovarea și îmbunătățirea continuă a standardelor privitoare la toate aspectele legate de fotbal în Europa și acordarea unei atenții prioritare formării tinerilor jucători care activează în cadrul cluburilor;
b) asigurarea unui nivel adecvat de management și organizare pentru fiecare club;

Atenția prioritară, la care se face referire în primul obiectiv, nu există în România, cu toate că au trecut zece ani de la implementarea sistemului de licențiere. Realitatea demonstrează, cu câteva excepții, că centrele de copii și juniori sunt la pământ, părinții trebuie să vină cu bani de acasă pentru medicamente, cantonamente, participări la competiții, etc, iar infrastructura pentru pregătirea juniorilor, dacă există, se află într-o stare jalnică. Atunci de ce ne mai mirăm că nu mai avem nici fotbaliști și nici fotbal de performanță? Că mai apare câte o floare printre buruieni nu reprezintă un motiv de bucurie, nici măcar de speranță.

Totul pleacă de la lejeritatea tratării sectorului juvenil în procesul de licențiere, astfel că solicitantul de licență se concentrează pe alte criterii, precum cel financiar. Cluburile sunt obligate să facă dovada că participă în competițiile oficiale cu patru echipe de juniori pe categorii de vârstă și să mai aibă încă schemă o echipă de copii sub 10 ani.

Pe lângă practica des întâlnită de a împrumuta echipe de la școlile de profil, particulare sau de stat, înscrise în competiții sub numele solicitantului de licență, numărul minim de echipe este ridicol. Dacă mai adăugăm și instabilitatea la nivelul corpului de antrenori, determinată de încadrarea necorespunzătoare, doar pe baza unui contract de colaborare, începem să avem o imagine ceva mai clară a stării de fapt din fotbalul juvenil.

Semne că situația se va îndrepta nu prea sunt. Mai mult, aceasta se va deteriora începând cu luna iulie, când cluburile afiliate federației vor ieși de sub tutela primăriilor. Administratorii locali nu vor mai avea nici un interes să aloce bani pentru o activitate pe care nu o pot controla, astfel că robinetul prin care curgeau banii publici, treptat, se va închide .

Astfel, ajungem la al doilea obiectiv al procesului de licențiere: managementul și organizarea cluburilor. În general, cluburile din România sunt conduse doar de un singur om, care face ce vrea și cum vrea. Chiar dacă au o organigramă bine garnisită cu funcții de conducere, persoanele care le ocupă nu au și putere de decizie. Decât să supere „gâsca”, preferă să tacă, mai ales că, la fel ca în cazul antrenorilor, nu au un contract de muncă, ci unul de colaborare care poate fi întrerupt în orice moment.

Unele cluburi au înțeles din timp că nu trebuie să depindă doar de o singură sursă de venit și modificarea ROAF nu le va afecta. Însă, celelalte vor ajunge în pragul desființării, dacă nu reușesc să găsească în următoarele șase luni surse alternative de finanțare. În contextul actual, nu le va fi deloc ușor, iar în unele zone atragerea de fonduri e o misiune imposibilă.

În final, reamintesc declarația făcută de Ionuț Lupescu, la începutul lunii decembrie și mă întreb dacă nu cumva ar fi fost mai eficientă în perioada în care ocupa funcția de director general al FRF:

„Talente încă există în România, dar, din păcate, nu prea există antrenori pentru copii și juniori și iată că avem de suferit. Un exemplu bun e Germania, care, după CE dezastruos din 2000, a obligat cluburile să investească în academii, și iată unde a ajuns. Și la noi se poate face acest lucru, dar e nevoie de voință din partea conducerii federației și a ligii. Acest lucru nu se dorește însă decât la nivel de declarații”

articol scris de Florin Alboiu

Publicat: 25 Dec. 2011, 10:07 Actualizat: 25 Dec. 2011, 11:30 Opinii
Pe aceeași temă