Marco Veronese, pe făraș după umilința de la Chiajna. ”Așteptăm o demisie de onoare. Cert este că așa nu mai putem continua.” Ședință de urgență la Ceahlăul

Narcis POHOAȚĂ 17 Aug. 2025, 20:13 Liga 2
Marco Veronese, pe făraș după umilința de la Chiajna. ”Așteptăm o demisie de onoare. Cert este că așa nu mai putem continua.” Ședință de urgență la Ceahlăul

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a suferit, duminică, la Chiajna, cea mai mare umilință din istoria clubului, 0-8 (0-3) cu Concordia, într-un meci din cadrul etapei a 3-a a Ligii 2.

Neînvinsă în primele două runde, în care a acumulat patru puncte, echipa nemțeană a fost efectiv călcată în picioare de jucătorii lui Nicolae Dică, iar trupa lui Marco Veronese a scris poate cea mai neagră pagină din istoria fotbalului nemțean.

Marco Veronese are zilele numărate pe banca Ceahlăului. Pleacă sau va fi demis

După umilința de la Chiajna, oficialii clubului au răbufnit și i-au cerut demisia antrenorului Marco Veronese.

Atât președintele executiv Angelo Alistar, cât și managerul sportiv Daniel Mahu Moisii susțin că după un astfel de rezultat orice antrenor ar ridica mâna și ar pleca dacă ar avea onoare.

Și dacă nu va pleca singur, Veronese va fi demis aproape sigur după ședința ce va avea loc luni, la club.

”S-a văzut foarte urât, o echipă ruptă. Cel mai rău, la un moment dat simți că nu merge nimic, la 5-0 te retragi, te așezi, limitezi proporțiile. Dar nu am văzut nicio reacție. Nici din partea antrenorului, nici a jucătorilor cu experiență. Așteptăm o demisie de onoare. Așa ar fi corect după un asemenea rezultat. Este cel mai rușinos rezultat din istoria fotbalului nemțean. Am simțit o rușine foarte mare. A fost și Adi Iencsi la meci, ne-am simțit umiliți. În mod normal, cine are personalitate și mândrie ridică mâna și pleacă după un astfel de rezultat. Și dacă nu pleacă, suntem dispuși la orice decizie. Luni vom avea o ședință la club și vom lua decizia care se impune. Cert este că nu se mai poate continua așa”, a declarat Angelo Alistar pentru Liga2.ro.

Președintele nemțenilor a vorbit și despre primele meciuri oficiale și spune că echipa nu a convins: ”E adevărat că aveam patru puncte, dar nici în meciurile anterioare nu am jucat nimic. La Iași nu am făcut un joc extraordinar, să fim serioși. Am câștigat cu noroc. Iar cu Tunariul a fost un meci slab. La Bacău am jucat cu niște copii. Acesta a fost primul test adevărat al nostru. Și l-am picat grav.”

Daniel Mahu Moisii: ”După ce primești 8 goluri, nu există o altă variantă decât demisia de onoare sau demiterea”

La fel de vehement la adresa antrenorului Marco Veronese a fost și managerul sportiv Daniel Mahu Moisii, care i-a cerut demisia tehnicianului italian.

”Dacă aș fi antrenor la Ceahlăul, după un 0-8 mi-aș da demisia. A fost cea mai mare umilință pe care am trăit-o vreodată în fotbal, cea mai mare umilință din istoria recentă a clubului și probabil din istoria fotbalului nemțean. A fost un dezastru! Dacă ar avea onoare, ar pleca acum. Și dacă nu își dă demisia, vom căuta soluții de înlocuire. Indiferent de situație. După ce iei 8 goluri la nivel profesionist, nu există o altă variantă decât demisia de onoare sau demiterea”, a declarat Daniel Mahu Moisii pentru Liga2.ro.

Antrenor lipsit de reacție. ”Reacția de pe bancă a venit mai mult din partea staffului decât din partea antrenorului principal” 

Acesta a explicat că antrenorul italian nu are reacție în timpul meciurilor și a adus în discuție partidele cu Poli Iași (1-0) și CS Tunari (1-1).

”Antrenorul, fără nicio reacție. Ceea ce s-a întâmplat și la meciul cu Tunari, echipă pe care Bacăul a învins-o în deplasare. Iar noi nu am fost în stare să o batem acasă. Un meci în care antrenorul a făcut o singură schimbare, deși noi trebuia să dăm gol. Asta arată că antrenorul nu știe să gestioneze un meci, nu știe să analizeze tactic un meci, nu are reacție. Nu se poate trăi doar din talentul jucătorilor. Un antrenor are rolul să analizeze meciul de pe bancă, să schimbe atunci când echipa nu merge, să aibă reacție, să introducă alți jucători care pot face mai mult. La Iași, jucătorii au câștigat meciul. Poli a avut atitudine după primele 20 de minute, iar reacțiile noastre au venit mai mult din partea staff-ului auxiliar decât din partea antrenorului principal. E o persoană care nu poate analiza jocul în ritmul în care se joacă și de multe ori este lipsit de reacție”, a punctat Bobi Mahu.

Jucătorii, principalii vinovați, criticați și ei: ”Nu au demonstrat”

Moisii și-a criticat și jucătorii și a anunțat măsuri la nivelul lotului: ”Meciul acesta ne arată că avem anumiți jucători care nu se pot ridica la nivelul Ligii 2, jucători cărora noi le-am dat încredere, i-am adus la un nivel mai înalt, dar, din păcate, nu au demonstrat. Mai mult ca sigur, până la 8 septembrie se vor produce câteva modificări și la nivelul lotului. Vom analiza și situația lotului se vor lua măsuri și la acest nivel.”

  • ”Eroii” Ceahlăului în umilința cu Concordia: Al. Barna – R. Munteanu, Wiktorski, Marc (Asibey 46′), Mih. Șandru – Copoț-Barb (Abdullah 75′), Rob. Filip – Ant. Suciu (Rz. Neag 46′), G. Crețu (Yolou 46′), P. Petre (cpt.)(Granja Hurtado 66′) – Davordzie. Rezerve neutilizate: I. Ailenei – Docan, Al. Anton, Buțerchi.

Ceahlăul, imediat după finalul jocului: ”Nu jigniți pe nimeni!”

Imediat după fluierul final al jocului desfășurat duminică, la Chiajna, Ceahlăul a reacționat următorul comunicat:

”La un asemenea scor, orice cuvânt este de prisos. Nici scuzele nu pot mulțumi pe nimeni.
Rezultatul este rușinos și, poate, este cea mai severă înfrângere din istoria fotbalului de la Piatra Neamț. Sigur este cea mai severă din istoria recentă, adică de după 1990.
𝐑Ă𝐌Â𝐍𝐄 𝐑𝐔𝐆Ă𝐌𝐈𝐍𝐓𝐄𝐀 𝐂Ă𝐓𝐑𝐄 𝐕𝐎𝐈, 𝐓𝐎Ț𝐈 𝐂𝐄𝐈 𝐂𝐀𝐑𝐄 𝐏𝐔𝐓𝐄Ț𝐈 𝐒𝐂𝐑𝐈𝐄 𝐌𝐄𝐒𝐀𝐉𝐄 𝐀𝐈𝐂𝐈, 𝐒Ă 𝐍𝐔 𝐉𝐈𝐆𝐍𝐈Ț𝐈 𝐏𝐄 𝐍𝐈𝐌𝐄𝐍𝐈. 𝐄𝐕𝐈𝐃𝐄𝐍𝐓 𝐂Ă 𝐒𝐄 𝐏𝐎𝐀𝐓𝐄 𝐂𝐑𝐈𝐓𝐈𝐂𝐀, 𝐄𝐕𝐈𝐃𝐄𝐍𝐓 𝐂Ă 𝐀𝐒𝐓𝐀 𝐍𝐔 𝐏𝐎𝐀𝐓𝐄 𝐒𝐔𝐏Ă𝐑𝐀 𝐏𝐄 𝐍𝐈𝐌𝐄𝐍𝐈, 𝐃𝐀𝐑 𝐍𝐔 𝐉𝐈𝐆𝐍𝐈Ț𝐈 𝐏𝐄 𝐍𝐈𝐌𝐄𝐍𝐈.
𝐑Ă𝐌Â𝐍𝐄𝐌 𝐂𝐔 𝐑𝐔𝐆Ă𝐌𝐈𝐍𝐓𝐄𝐀 𝐀𝐒𝐓𝐀 Ș𝐈 𝐂𝐔 𝐒𝐏𝐄𝐑𝐀𝐍Ț𝐀 𝐂Ă 𝐍𝐄 𝐕𝐄Ț𝐈 Î𝐍Ț𝐄𝐋𝐄𝐆𝐄 𝐃𝐈𝐍 𝐀𝐂𝐄𝐒𝐓 𝐏𝐔𝐍𝐂𝐓 𝐃𝐄 𝐕𝐄𝐃𝐄𝐑𝐄.
Politica de pe această pagină nu se schimbă.
Vă mulțumim pentru înțelegere!”

Suporterii Ceahlăului cer demisia antrenorului și răspândesc aceleași idei precum conducătorii clubului

Și suporterii Ceahlăului cer demisia italianului Marco Veronese după eșecul suferit de echipă la Piatra Neamț.

Într-o postare pe pagina de Facebook ”Suporteri Ceahlăul”, fanii trupei din Neamț au scris următoarele:

”DĂ-ȚI DEMISIA
Au trecut câteva ore de la rezultatul dezastruos cu Concordia Chiajna dar probabil vom mai avea de multe zile pentru a ne reveni din șoc.
E greu de explicat ce s-a întâmplat astăzi, și mai greu e să digerăm acest rezultat .
Am fost lenți, previzibili, epuizați fizic în multe momente și mai ales căzuți din punct de vedere psihic încă de la 2-0.
Poate suntem subiectivi dar ăsta nu e lot de 0-8 cu Chiajna.
Luați individual fiecare dintre jucătorii aduși în această vară sunt mai buni decât ce am adus sezonul trecut.
Cu toate astea am jucat în acest sezon vreo 60 de minute la Iași. În rest aceleași probleme la meciurile de acasă cu echipele care se apără și o victorie în cupă împotriva unei echipe FC Bacău, programată de “mințile luminate” să joace la 46 de ore după meciul din campionat.
Nu e posibil să ne prezentăm într-o asemenea manieră, la fel cum nu e normal ca Marco Veronese să nu aibă minima decență să își prezinte demisia .
Arrivederci, Mister!”

Ulterior, pe aceeași pagină a suporterilor, fani Ceahlăului au expus șapte variante pentru care Veronese trebuie să plece:

”7 motive pentru care Marco trebuie să își facă bagajele.
1 . Înfrângerea 0-8, rezultat pe care oricât l-am căuta în istoria noastră nu reușim să îl mai găsim .
2. Lipsa de reacție în momentul în care scorul lua deja proporții. La 4-0 cu patruzeci înainte de final noi atacam,sau mă rog încercam să devenim Foresta.
3. Pregătire fizică precară cu momente de cădere pe finalul partidelor. Exemplu Iași după minutul 60 dar partida de azi.
4. Terenul propiu ,asemănat pe vremuri de adversari cu Kosovo s-a transformat într-un loc unde echipe precum Tunari fac nestingherit puncte.
5. Meciurile in care trebuie să atacăm,în special cele de acasă se transformă de cele mai multe într-un test al neputinței.
6. Multe partide în care a făcut una sau maxim două schimbări,indiferent de rezultatul de pe tabelă.
7. Un antrenor care se respectă nu așteaptă să fie dat afară după 8-0,pleacă el.”

Este interesant că ideile de pe această pagină a suporterilor seamănă cu pozițiile celor doi conducători ai clubului, ceea ce duce cu gândul că cele două părți ar putea să se fi coalizat pentru a-l forța pe Veronese să demisioneze. În schimb, galeria ”GATE 7” nu a avut nicio poziție până la ora publicării acestui articol.

Nu trebuie uitat faptul că italianul fusese pe făraș și la finalul sezonului recent încheiat, atacat public de finanțatorul Anton Măzărianu și fostul președinte Marcel Pușcaș, însă, până la urmă, Veronese a continuat, fiindcă mai are contract un an.

  • Marco Veronese a preluat Ceahlăul în vara trecută și a menținut echipa fără probleme în liga secundă, într-un sezon ce trebuia să fie unul de tranziție. Dacă va fi demis sau dacă va demisiona, acesta va fi primul antrenor schimbat în Liga 2 în sezonul 2024/25, campionat din care s-au scurt trei etape.

Foto: Tudy / Sport Pictures

Narcis POHOAȚĂ 17 Aug. 2025, 20:13 Liga 2
Pe aceeași temă