Seria 3 – Liga 3, ediția 2019-2020 | A fost stabilit programul noului sezon. SR Brașov – Progresul Spartac se joacă în prima etapă

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 12 Aug. 2019, 15:46 Actualizat: 13 Aug. 2019, 16:26 Special

Astăzi, 12 august, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, FRF a organizat tragerea la sorți pentru stabilirea calendarului competițional al ediției 2019-2020 a Ligii 3. Procedura de stabilire a programului s-a făcut pe baza Tabelei Berger pentru 16 echipe, iar meciurile rezultate pot fi vizualizate în partea de jos a articolului.

Noul sezon al Ligii 3, ediția 2019/2020, va fi format tot din 5 serii a câte 16 echipe. Vor promova în Liga 2 echipele aflate pe locul 1 în fiecare dintre cele cinci serii la finalul sezonului și vor retrograda un număr de 21 de echipe, astfel: 20 de echipe, respectiv ocupantele locurilor 16, 15, 14 și 13 din fiecare serie a Ligii 3, și o echipă, cea mai slab clasată de pe locul 12 din toate cele cinci serii. Pentru stabilirea acestei echipe se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate de aceasta doar cu echipele de pe locurile 1-11 din seria în care a evoluat.

Campionatul Ligii 3 urmează să înceapă pe 23 august 2019 și să se încheie pe 30 mai 2020, cu o săptămână mai târziu față de ediția recent încheiată. Schimbarea vine de la faptul că returul va începe cu o săptămână mai târziu, acum pe 7 martie 2020, față de 2 martie 2019, cum a fost în campionatul trecut. Prima parte a sezonului, care are loc în acest an, 2019, se desfășoară până pe 30 noiembrie, atunci când are loc etapa a 15-a. Partea a doua a sezonului debutează pe 7 martie 2020, cu etapa a 16-a, și se încheie în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a 30-a. În această perioadă, în retur, sunt programate și două intermediare, pe 8 aprilie (etapa 21) și 6 mai (etapa 26).

În urma tragerii la sorți, echipelor din Seria a III-a le-au fost repartizate următoarele numere:

Tractorul Cetate – 13 (a solicitat să joace în deplasare)
Progresul Spartac – 16 (a solicitat să joace în deplasare)
Unirea Bascov – 10 (a solicitat să joace în deplasare)
CSM Alexandria – 15 (a solicitat să joace în deplasare)
CSM Slatina – 5 (acasă, nou-promovată)
CS Blejoi – 3 (acasă, nou-promovată)
CS Balotești – 9
Olimpic Cetate Râșnov – 11
FC Pucioasa – 2
Universitatea Craiova 2 – 8
ACS SR Municipal Brașov – 1
FC Voluntari 2 – 7
Flacăra Moreni – 6
AFC Astra 2 – 14
Vedița Colonești – 4
Sporting Roșiori – 12

* CS Balotești – retrogradată din Liga 2;
** Vedița Colonești – fostă Atletic Bradu, retrogradată de pe locul 13, redenumită și reprimită în Liga 3;
*** Progresul Spartac – mutată în Seria a III-a din Seria a II-a, Olimpic Cetate Râșnov – mutată în Seria a III-a din Seria a V-a;
**** CS Blejoi, CSM Slatina, Tractorul Cetate – promovate din Liga 4;
***** Față de ediția trecută, U Craiova 1948 SA și Flacăra Horezu au dispărut din această serie, fiind mutate în Seria a IV-a;
****** ACSO Filiași a fost mutată în Seria a IV-a, iar în locul ei a fost adusă Sporting Roșiori.

PROGRAMUL SERIEI 1 | PROGRAMUL SERIEI 2 | PROGRAMUL SERIEI 3 | PROGRAMUL SERIEI 4 | PROGRAMUL SERIEI 5

Iată calendarul campionatului Seriei a III-a a Ligii 3, ediția 2019-2020:

TURUL CAMPIONATULUI

Etapa 1 – 24 august 2019

ACS SR Municipal BrașovProgresul Spartac
FC PucioasaCSM Alexandria
CS BlejoiAFC Astra 2
Vedița ColoneștiTractorul Cetate
CSM Slatina Sporting Roșiori
Flacăra MoreniOlimpic Cetate Râșnov
FC Voluntari 2Unirea Bascov
Universitatea Craiova 2CS Balotești

Etapa a 2-a – 31 august 2019

Progresul Spartac – CS Balotești
Unirea Bascov – Universitatea Craiova 2
Olimpic Cetate Râșnov – FC Voluntari 2
Sporting Roșiori – Flacăra Moreni
Tractorul Cetate – CSM Slatina
AFC Astra 2 – Vedița Colonești
CSM Alexandria – CS Blejoi
ACS SR Municipal Brașov – FC Pucioasa

Etapa a 3-a – 07 septembrie 2019

FC Pucioasa – Progresul Spartac
CS Blejoi – ACS SR Municipal Brașov
Vedița Colonești – CSM Alexandria
CSM Slatina – AFC Astra 2
Flacăra Moreni – Tractorul Cetate
FC Voluntari 2 – Sporting Roșiori
Universitatea Craiova 2 – Olimpic Cetate Râșnov
CS Balotești – Unirea Bascov

Etapa a 4-a – 14 septembrie 2019

Progresul Spartac – Unirea Bascov
Olimpic Cetate Râșnov – CS Balotești
Sporting Roșiori – Universitatea Craiova 2
Tractorul Cetate – FC Voluntari 2
AFC Astra 2 – Flacăra Moreni
CSM Alexandria – CSM Slatina
ACS SR Municipal Brașov – Vedița Colonești
FC Pucioasa – CS Blejoi

Etapa a 5-a – 21 septembrie 2019

CS Blejoi – Progresul Spartac
Vedița Colonești – FC Pucioasa
CSM Slatina – ACS SR Municipal Brașov
Flacăra Moreni – CSM Alexandria
FC Voluntari 2 – AFC Astra 2
Universitatea Craiova 2 – Tractorul Cetate
CS Balotești – Sporting Roșiori
Unirea Bascov – Olimpic Cetate Râșnov

Etapa a 6-a – 28 septembrie 2019

Progresul Spartac – Olimpic Cetate Râșnov
Sporting Roșiori – Unirea Bascov
Tractorul Cetate – CS Balotești
AFC Astra 2 – Universitatea Craiova 2
CSM Alexandria – FC Voluntari 2
ACS SR Municipal Brașov – Flacăra Moreni
FC Pucioasa – CSM Slatina
CS Blejoi – Vedița Colonești

Etapa a 7-a – 05 octombrie 2019

Vedița Colonești – Progresul Spartac
CSM Slatina – CS Blejoi
Flacăra Moreni – FC Pucioasa
FC Voluntari 2 – ACS SR Municipal Brașov
Universitatea Craiova 2 – CSM Alexandria
CS Balotești – AFC Astra 2
Unirea Bascov – Tractorul Cetate
Olimpic Cetate Râșnov – Sporting Roșiori

Etapa a 8-a – 12 octombrie 2019

Progresul Spartac – Sporting Roșiori
Tractorul Cetate – Olimpic Cetate Râșnov
AFC Astra 2 – Unirea Bascov
CSM Alexandria – CS Balotești
ACS SR Municipal Brașov – Universitatea Craiova 2
FC Pucioasa – FC Voluntari 2
CS Blejoi – Flacăra Moreni
Vedița Colonești – CSM Slatina

Etapa a 9-a – 19 octombrie 2019

CSM Slatina – Progresul Spartac
Flacăra Moreni – Vedița Colonești
FC Voluntari 2 – CS Blejoi
Universitatea Craiova 2 – FC Pucioasa
CS Balotești – ACS SR Municipal Brașov
Unirea Bascov – CSM Alexandria
Olimpic Cetate Râșnov – AFC Astra 2
Sporting Roșiori – Tractorul Cetate

Etapa a 10-a – 26 octombrie 2019

Progresul Spartac – Tractorul Cetate
AFC Astra 2 – Sporting Roșiori
CSM Alexandria – Olimpic Cetate Râșnov
ACS SR Municipal Brașov – Unirea Bascov
FC Pucioasa – CS Balotești
CS Blejoi – Universitatea Craiova 2
Vedița Colonești – FC Voluntari 2
CSM Slatina – Flacăra Moreni

Etapa a 11-a – 02 noiembrie 2019

Flacăra Moreni – Progresul Spartac
FC Voluntari 2 – CSM Slatina
Universitatea Craiova 2 – Vedița Colonești
CS Balotești – CS Blejoi
Unirea Bascov – FC Pucioasa
Olimpic Cetate Râșnov – ACS SR Municipal Brașov
Sporting Roșiori – CSM Alexandria
Tractorul Cetate – AFC Astra 2

Etapa a 12-a – 09 noiembrie 2019

Progresul Spartac – AFC Astra 2
CSM Alexandria – Tractorul Cetate
ACS SR Municipal Brașov – Sporting Roșiori
FC Pucioasa – Olimpic Cetate Râșnov
CS Blejoi – Unirea Bascov
Vedița Colonești – CS Balotești
CSM Slatina – Universitatea Craiova 2
Flacăra Moreni – FC Voluntari 2

Etapa a 13-a – 16 noiembrie 2019

FC Voluntari 2 – Progresul Spartac
Universitatea Craiova 2 – Flacăra Moreni
CS Balotești – CSM Slatina
Unirea Bascov – Vedița Colonești
Olimpic Cetate Râșnov – CS Blejoi
Sporting Roșiori – FC Pucioasa
Tractorul Cetate – ACS SR Municipal Brașov
AFC Astra 2 – CSM Alexandria

Etapa a 14-a – 23 noiembrie 2019

Progresul Spartac – CSM Alexandria
ACS SR Municipal Brașov – AFC Astra 2
FC Pucioasa – Tractorul Cetate
CS Blejoi – Sporting Roșiori
Vedița Colonești – Olimpic Cetate Râșnov
CSM Slatina – Unirea Bascov
Flacăra Moreni – CS Balotești
FC Voluntari 2 – Universitatea Craiova 2

Etapa a 15-a – 30 noiembrie 2019

Universitatea Craiova 2 – Progresul Spartac
CS Balotești – FC Voluntari 2
Unirea Bascov – Flacăra Moreni
Olimpic Cetate Râșnov – CSM Slatina
Sporting Roșiori – Vedița Colonești
Tractorul Cetate – CS Blejoi
AFC Astra 2 – FC Pucioasa
CSM Alexandria – ACS SR Municipal Brașov

RETURUL CAMPIONATULUI

Etapa a 16-a – 07 martie 2020
Etapa a 17-a – 14 mart:e 2020
Etapa a 18-a – 21 martie 2020
Etapa a 19-a – 28 martie 2020
Etapa a 20-a – 04 aprilie 2020
Etapa a 21-a – 08 aprilie 2020 (intermediară)
Etapa a 22-a – 11 aprilie 2020
Etapa a 23-a – 17 aprilie 2020
Etapa a 24-a – 25 aprilie 2020
Etapa a 25-a – 02 mai 2020
Etapa a 26-a – 06 mai 2020 (intermediară)
Etapa a 27-a – 09 mai 2020
Etapa a 28-a – 16 mai 2020
Etapa a 29-a – 23 mai 2020
Etapa a 30-a – 30 mai 2020

Articol scris de Marius ANGHEL

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 12 Aug. 2019, 15:46 Actualizat: 13 Aug. 2019, 16:26 Special
Pe aceeași temă