Olimpia Satu Mare și-a aflat noii conducători. Marți seară, în cadrul primei ședințe a noului Consiliul de Administrație a fost aleasă noua conducere a clubului. Președinte a fost înscăunat Catrinel Raț, Alexandru Horvath a fost desemnat vicepreședinte, iar Ciprian Bretan, absent de la ședință, a fost ales secretar. Apoi, Consiliul de Administrație l-a numit pe Karda Attila în funcția de manager sportiv la Olimpia.
În total, din Consiliul de Administrație fac parte șapte persoane: Catrinel Raț, Ciprian Bretan și Magyar Lorand – reprezentanți ai Consiliului Local, Adrian Ștef, Alexandru Horvath și Kovacs Mate – reprezentanți ai Consiliului Județean, respectiv Ștefan Szilagyi – membru fondator al FC Olimpia 2008 Satu Mare.
Trecându-se peste treburile organizatorice ale Consiliului de Administrație, noii conducători au vorbit și despre problemele pe care le întâmpină în această perioadă Olimpia. Potrivit satumareonline.ro, Raț spune că și Olimpia a trimis cerere către FRF prin care solicită amânarea cu cel puțin o săptămână a startului de campionat. „În plus s-a mai solicitat federației ca echipele retrogradate pe plan sportiv să nu mai fie reprimite”, a spus președintele CA al echipei sătmărene.
Altfel, Olimpia va juca sâmbătă, de la ora 12:00, un nou amical în Ungaria, cu Kisvarda. „Am fi vrut să jucăm la noi, dar gazonul e în refacere pe Olimpia și din păcate nici la Micula sau Carei nu putem merge”, a mai spus Catrinel Raț.
După ce ACS Poli Timișoara a fost reprimită în Liga 1 în locul falimentarei Rapid București, 23 de echipe au rămas înscrise pentru a ocupa cele 22 de locuri ale noului sezon al Ligii 2. Printre acestea se numără și Foresta Suceava (fosta Rapid CFR Suceava), Unirea Tărlungeni și Metalul Reșița, echipe care au retrogradat din eșalonul secund și pe care conducerea Olimpiei nu le dorește în campionat.